Dorința

Capitolul 29

Eu și Dasyra ne-am așezat pe
Canapea și am discutat despre
Acel "subiect delicat" deși eram
Sigură că era o nimica toată.Nimeni nu spune nimic și asta mă călca pe nervi.
-Nu știm de unde să începem.
Spune mama uitându-se ba la
Tata ba la noi.
În cameră s-a lăsat o liniște profundă.
-De ce nu spuneți odată?Îmi
Încep desenele preferate imediat!
Spune Dasy uitându-se urât la
părinții noștri.
-Dasyra știa curtea din spate
Pentru că...Începe tata îndreptându-și
Privirea în pământ.
-Pentru că?Încerc eu să continui.
-Fata e copilul nostru.Spune mama.
-Cum adică?O intrabasem eu
Derutată.
-Păi...Trebuia să o dăm spre adopție.
Nu voiam încă un copil,dar întâi
Am ținut-o în casa noastră timp
De câțiva ani.
-De ce mințiți?Nu are cum!Eu...
Nu am mai văzut-o pe Dasyra
Până atunci!Nu i-am auzit
Numele și nu i-am văzut fața!
Jur că nu înțelegeam nimic!
De ce părinții mei mint în halul
Acesta?Nu știu de ce,și e vor Să
Insinueze.Dar i-am lăsat să vorbească
În continuare.
-Sophie,important este că Dasyra
E sora ta.Spune mama gesticulând.
-Nu,nu știu de ce mințiți.Până acum
Nu am mai vazut-o!Știu ca acum
Sunteți apropiați,dar nu spuneți
Chestia asta fără sens.
Nimeni nu mai spunea nimic asa că m-am ridicat de pe canapea vrând
Să plec în camera mea pentru că
Mă săturasem să aud minciuni
Dar fix atunci tata spune ceva.
-Nu ai văzut-o pe Dasyra pentru
Că ești adoptată!Nu voiam să îți
Spunem,bine?
Mama îi tot făcea semn să tacă.
M-am întors și am încercat să
Spun ceva.ORICE.Dar aveam ca un
Nod în gât.
-Cum...Cum adică?Vrei să spuneți
Că nu sunt fiica voastră?
-Chiar dacă nu ești fiica noastră
Biologică,tot fata noastră ești.Nu
Înțelege greșit,te iubim.Dar ne
Ascundem de minciunile profunde
În care ne-am băgat,și mai rău este
Că nu am avut curajul să îți spunem
pentru că ne temeam de ce era să
Spui!Îmi explică mama.
-Sophie ești bine?Spune Dasyra care
Mai avea puțin și plângea.
Zicea asta pentru că Mă uitam în gol.
Nu aveam și nu voiam să spun nimic.
La un moment dat mama și tata se uitau unul la altul speriați de
Ce puteam face.Știau că nu acționez
Prea bine la nervi!
Însă acum nici eu nu știam ce simțeam,
Era un ghem de nervozitate,tristețe,
Uimire și deprimare înăuntrul meu.
Dasyra se ridică de pe canapea și
Vine lângă mine.Nu am observat
Că m-a îmbrățișat doar atunci când
Ii simt degețelele fine pe încheietura
Mâinii mele.
Îmi era milă de ea pentru că nu
Înțelegea ce se întâmplă,ce vorbeau
Părinții mei și de ce lacrimile curgeau
În fugă pe obrajii mei care mai
Aveau puțin și luau foc.
Când am realizat chestia asta mi-am
Șters lacrimile cu podul palmei
Și am îmbrățișat-o la rândul meu
Pe fata speriată din fața mea.
A trecut ceva timp de când
Părinții mei nu au Spus ceva.Puteau
Doar să se uite la tristețea de pe Fața mea.
Am decis să mă desprind din îmbrățișarea puternică a surorii mele.
Ea se uită lung la mine și încheie
Privirea cu un zâmbet.Însă unul fals.
Știam ce însemna asta,o cunoșteam
Prea bine.
-Da.Am spus eu forțând un Zâmbet.
M-a luat de mână și am plecat
Afară unde chiar aveam nevoie
Să merg.De ce?Pentru a scăpa
De conversația neîncheiată dintre
Mine și părinții mei.
Eram singură.Pe Fayre o pierdusem,
pe părinții mei la fel iar Emily nu
Era o opțiune oricum.
-Ne dăm pe leagăn?Spune Dasyra
Scotându-mă din gândurile mele.
-Dă-te tu,eu stau aici și mă uit
La tine.
M-am așezat comod pe iarbă,uitându-mă la fața Dasyrei.
Nu îi plăcea ideea dar s-a așezat
Pe leagăn și a încercat să își dea
Avânt.
Datul pe leagăn era chestia noastră.
Aproape în fiecare zi de când am
Adus-o pe Dasy în familia noastră
Făceam chestia asta.Iar când ea
Se simțea nu tocmai bine veneam
Aici pentru a ne limpezi gândurile
Și normal că pentru a petrece mai
Mult timp împreună.Și știam că
Pentru că mereu o ajutam pe Dasy
Sa se simtă mai bine aducând-o
În curtea din spate,pe leagăn ea se
Simțea datoare.Însă acum nu mă
Putea ajuta nici măcar ea,cu chipul
Ei micuț și cu obrajii ei roșii.
Era o fetiță foarte drăguță,dar chiar
Nu va reuși să mă facă să zâmbesc.
Se dă jos de pe leagăn și se așează lângă mine,pe iarba moale.
-De ce nu vrei să stai cu mine?Spune
ea tristă.
Știam ca o deranjează că nu o dau
În leagăn.
-Dar stau cu tine!Îi spun eu imbrațișând-o.
-Dar nu te joci cu mine!Zice ea supărăcioasă iar atunci se da puțin
Mai în spate.
-Nu am o stare Prea bună,chiar
Încerc să îți fac pe plac!Îi spun eu
Aruncându-i o privire răutăcioasă.
Când mi-an dat seama cât de urat mă
Uitam la ea mi-am cerut scuze.
-De ce nu o chemi pe Fayre?Mă
Întreabă ea strâmbând din nas.
-Fayre a plecat la bunicii ei pentru o săptămână.Ii răspund eu.
Nu puteam să îi zic adevărul!Ce
Aveam să-i zic?"Păi cea mai bună prietenă a surorii tale nu vrea să
Mai fie prietenă cu ea pentru că a
Făcut o prostie".
-Știu că mă minți!Mă amenință ea
Cu degetul.
Dasyra era mică,dar nu proastă.
Știa că sora ei Îi ascunde ceva.
-Ne-am cam certat...Îi spun eu
Lăsându-mă pe spate,pe iarbă.
-Dar de ce?Voi erați cele mai bune
Prietene.Îmi spune ea strâmbându-se.
-Asta nu contează,trebuie să uităm
De toate prostiile!Vrei să ne plimbăm?
Îi propun eu ridicându-mă în picioare
Și mișcându-mi umerii ca și cum asta
Ar convinge-o să vină cu mine la
o LUNGĂ plimbare care ne-ar
Arunca toate gândurile negative,
sau cel puțin asta speram.
Ea zâmbește și se ridică în picioare.
-Hai să mergem.Să străbatem lumea!
Spune aceasta învârtindu-se în cerc.Nu puteam Să mă abțin din râs.Atunci se
Oprește zambind și spune:
-Misiune îndeplinită!