Dorința

Capitolul 32

           M-am trezit în camera mea neobișnuit de friguroasă.Aproape înghețam.Gâtul era atât de uscat încât trebuia să beau ceva cât mai repede.M-am ridicat și am mers la baie,unde m-am spălat pe față.Ochii mă usturau incredibil de tare,iar părul meu era foarte încâlcit și stătea foarte ridicat.Lumina era slabă,ca de obicei.Însă mi se părea ceva ciudat,era destul de întuneric afară iar Dasyra nu era în cameră când m-am trezit.Am fugit panicată în cameră unde mi-am verificat telefonul.Era ora 5 dimineața.Am mers în camera părinților meu sperând ca sora mea era acolo.Dar patul nu era făcut,ceea ce nu se întâmplă foarte des.M-am uitat la ușă și mă gândeam dacă să ies afară și poate ii găsesc pe ai meu sau dacă eram eu nebună.Am fost speriată așa că m-am decis să plec afară.Însă ușa era închisă.Pe dinăuntru.
      Am strigat-o pe mama și Pe Dasyra,dar nimeni nu mi-a răspuns.Am deschis fiecare ușă din casă și mă uitam după familia mea,dar nu vedeam pe nimeni.Mai rămăsese o singură încăpere.Pivnița.Am luat o lanternă și am deschis cu curaj ușa,strigându-mi părinții.Dar acolo eram doar eu.
Atunci m-am panicat.Eu sigur nu m-am închis în casă.Am strigat-o pe mama atât de tare încât propriul meu glas mi se părea plin de disperare.
Dar din fericire,cineva a apărut în spatele meu.
-Liniștește-te,nu s-a întâmplat nimic cu părinții tău.Spune o voce cunoscută.
Era Amy.
-Mă bucur atât de tare că te văd!Îi spun eu.
-Și eu mă bucur să mă văd!Pufnește ea egoist.
Tipic Amy!
-Așa.Continuă ea.Eu te-am închis în casă,nu ai de ce să te panichezi.
-Unde sunt părinții mei?
-Cei biologici?Poate la o cursă cu mașini.Spune ea râzându-mi în nas.
-Foarte amuzant!Spune adevărul.
-Aseară au plecat în căutarea părinților tăi biologici.Deși mama ta știe unde sunt,trebuie să se asigure că vor să te vadă.Spune Zâna.
-Și de ce au luat-o și pe Dasyra?O întreb eu prefăcându-mă că nu am înțeles gluma ei de prost gust.
-Sincer nu mi-a păsat.Presupun că nu aveau încredere în tine.
-De ce nu vrei să pleci?Spun eu nervoasă.
Am observat Că Amy și-a schimbat părul.Înainte avea părul lung și albicios,însă atunci il avea blond,cu șuvițe albe și,și-a făcut breton,cu care,spre surprinderea mea, îi stă nemaipomenit de bine!
-Pentru că trebuie să am grijă de tine,și eu aș vrea să plec!Spune ea dând din piciorul drept.
E așa caraghioasă!
-Și de ce doamne iartă-mă m-ai închis în casă?O întreb eu pierzându-mi cumpătul.
-Pentru că ceva se întâmplă!Spune Zâna îngrijorată.
-Cum adică se întâmplă ceva?Întreb eu cu sprânceana ridicată.
-Destul de aproape de casa ta,există un vânător!
-Ce vânător visezi?Râd eu de ea.
-O fată a fost prinsă deja!Nu știm ce intenții are,iar de asta toate zânele trebuie să păzească copilul încredințat lor.
-Dacă ar exista un vânător,aș ști deja despre el.Nu mă duci cu zăhărelul.Îi spun eu înțelegându-i intenția.
-Sophie,vorbesc serios!Și se poate să o cunoști pe acea fată.
Amy se îndreaptă către ușă și ia cheile,apoi le pune în buzunarul stâng al jachetei.
-Cine?
Atunci se aude un strigăt.Un strigăt prea cunoscut.
-Asta este...FAYRE?!Sunt atât de șocată încât cad de pe picioare și îmi duc mână melancolic în păr.
-Îmi pare rău.Zice Zâna iar apoi dispare ca prin minune cu tot cu chei.
Nu,nu,nu,nu,nu,nu!Nu o pot lăsa pe Fayre singură!Este singura mea prietenă.
Peste câteva secunde,cerul se face gri.Iar un bărbat de vreo doi metri o duce pe săraca mea prietenă într-o mașină.Ea avea ceva în gură,dar țipa
Mai tare decât am auzit pe cineva vreodată.A apucat-o de un picior și a urcat-o în portbagaj iar Fayre a bătut cu disperare în geamul murdar,însă fără niciun rezultat.Mașina zici că a zburat.Trebuie să o găsesc pe prietena mea.