Dorința

Capitolul 30

Am venit de La plimbarea cu Dasy obosită,plină de pământ pe mâini pentru că draga mea soră a vrut să facem CASTELE din pământ.Știu că e stupid dar nu puteam să îi zic "nu".
Ne-am descălțat la ușă pentru că mama nu suportă urmele de pământ pe covorul ei.Cand ea ne vede îi spune Dasyrei să plece în camera ei că să vorbească singură cu mine.Fata nu a refuzat,a mers în fugă în camera noastră pentru a se juca cu păpușile luate de mama acum câteva zile în urmă.
-S-a întâmplat ceva?O întreb.
-Nu,dar vreau să vorbim despre părinții tăi biologice.Însă mama nu mă Putea privi în ochi din cauza rușinii ei față de mine.
-Te ascult.Îi spun eu.Aveam impresia că nu vrea să vorbească cu mine pentru că se uita în podea că și cum ar fi aur acolo.
-Pe mama ta o chema Eveline iar pe tatăl tău Thomas.Amandoi erau doctori dar nu au vrut copii așa că te-au dat la adopție.Noi am vrut foarte mult un copil și voiam să adoptăm unul.Când te-am văzut am știut că tu ești copilul potrivit pentru noi.Toți copiii se jucau între ei dar tu preferat să stai intr-un colț singură.Ne-am îndrăgostit instant de tine iar eu și tatăl tău am recunoscut că erai cel mai frumos copil pe care l-am văzut vreodată.O să îți arăt o poză cu părinții tăi.
A plecat în camera ei și al tatălui meu și a adus o servietă plină cu poze până a găsit poza cu părinții mei și mi-a întins-o.
Erai atât de frumoși!Mama avea părul brunet și ochii căprui la fel ca mine,însă mult mai aranjat,era slăbuță și avea o dantura perfectă.Tata în schimb avea părul negru și ochii verzi,însă ochii lui aveau o formă mai ciudată!Era puternic dar precum observ,nu zâmbește în poze.Eram așa fericită să îi văd
-Știu că ai vrea să îi întâlnești,și îți promit că o să îi găsesc și o să vă fac rost de o întâlnire.Spune mama puțin tristă.
Da,m-am supărat pe ea pentru că nu mi-a spus că sunt adoptată,însă o iubesc pentru că a avut grijă de mine și m-a crescut,sunt sigură că știe asta.
Am dat din cap în semn de mulțumire și am plecat în camera mea.
Am deschis ușa și am văzut-o pe Dasyra,pe jos,jucându-se cu păpușile.Avea un zâmbet imens pe față și cel mai probabil din cauza jucăriilor
pe care le iubește atât de mult.
-Vrei să te joci împreună cu mine?Mă întreabă ea.
Am dat din cap și m-am așezat în fața ei.
Însă nu m-am putut concentra în jocul nostru pentru că mă gândeam în totalitate la părinții mei biologici,Eveline și Thomas.Erai foarte frumoși și sunt sigură că mă iubeau mult!Dar,e drept și că Dasy se uita foarte urât la mine pentru că nu prea mă jucam cu ea.Nu aveam stare,iar ea știa asta.Dă din umeri și spune:
-Să știi că pot să mă joc și singură!
-Auch!Zic eu ridicându-mă de jos și zâmbind.
M-am așezat în pat și mi-am spus că trebuie să dorm,însă în cap mi-a venit doar întrebarea asta:"De ce părinții mei m-au dat la adopție?Puteau să mă păstreze" dar,sincer nu îmi vedeam viața fără Fayre și Dasyra.Eram sigură că trebuia să mă împac cu ea!Chiar aveam multe scuze de cerut,deși nu era chiar vina mea ca părinții mei voiau să mă trimită la altă școală!
Apoi am închis ochii și am adormit.