2.Omul ăsta e nebun.

293 46 18
                                    

     Vanessa

       Scopul meu inițial a fost să merg la el și să-i spun să mă lase în pace, să nu mai vină aici și să îmi urmărească toți pașii. Dacă nu știam că este un om respectabil și nu ar fi capabil să-mi pună viața în pericol, cu siguranță anunțam autoritățile că un obsedat sexual mă tot urmărește.

     Dar, se pare că planul făcut de-acasă, nu se pupă cu cel din târg. Așa că, din cauza șocului sau doar din simplu motiv că vreau să văd ce intenții are, am acceptat acea întâlnire. Bineînțeles că am vrut imediat să merg la el și să-i spun că m-am răzgândit și că nu mi se pare o idee bună să ieșim împreună. Nu sunt genul lui și nu vreau să ies cu inima frântă din toată nebunia asta. Nu cred că mai pot rezista să trec printr-o suferință prea curând, mai ales că inima mea este destul de plăpândă.

       Dar, ce să vezi, când m-am întors spre masa lui, acesta a dispărut ca prin minune. Pur și simplu s-a evaporat. Iar acum, se pare că va trebui să mă pregătesc sufletește pentru această întâlnire forțată.

     Au trecut deja doi ani de când părinții mei au murit în acel accident rutier. Se pare că un șofer de tir a adormit la volan, din cauza oboselii și i-a lovit din plin, fără ca tatăl meu să aibă vreo șansă să evite impactul frontal, care s-a dovedit a fi fatal. Într-o fracțiune de secundă, mi-a fost distrusă viața.

        Nu este ușor ca la vârsta de douăzeci de ani să-ți îngropi ambii părinți. Noroc cu sora mamei, care mi-a fost mereu alături și m-a ajutat să mă ridic mereu pe linia de plutire. M-a încurajat și m-a sfătuit de fiecare dată când am simțit nevoia. Chiar dacă mi-a propus să mă mut cu ea, nu am putut accepta. Prefer să fiu independentă și să mă ocup de restaurantul pe care aceștia îl iubeau; iar ea a înțeles și mi-a acceptat decizia.

      Nu pot spune că-mi este ușor să muncesc de la ora șapte dimineața până seara târziu. Îmi este destul de greu să țin totul pe linia de plutire. Trebuie să mă ocup de acte, angajați și tot ce ține de buna funcționare a acestei mici afaceri, de care sunt foarte mulțumită. Nu-mi place să stau în spate și să mă ocup doar de calcule și semnături, de aceea mereu ies în față și le ajut pe fete la servit. Mereu am considerat că atunci când vrei ca afacerea să-ți prospere, să nu-ți tratezi niciodată angajații cu superioritate, ci să le devii prieten. Nu vreau ca atunci când au probleme, să le fie rușine să vină la mine, ci să fiu prima persoană la care apelează. Pot spune că aici am format o mică familie și suntem foarte uniți; un lucru pe care nu-l prea vezi în alte locuri, și sunt mândră de realizarea mea.

      Nu spun că voi rămâne mereu aici. Când voi găsi un om capabil să se ocupe de conducerea restaurantului, îmi voi urma visul pe care-l am încă din copilărie. Visul meu este acela de a organiza evenimente, de-ai face pe oameni fericiți și de a le îndeplini visele în tot ceea ce ține de zilele speciale din viața lor. Știu că voi reuși asta. Sunt singură că voi reuși să-mi văd Visul împlinit, chiar dacă va trebui să muncesc mult pentru asta.

       Pentru început, m-am înscris la un curs, care are loc Duminica, iar la sfârșitul acestuia, sper să fiu suficient de pregătită încât să îmi deschid o afacere în acest domeniu. Sper că voi reuși să-mi fac părinții mândri de mine. De acolo de unde sunt ei, sper să mă vadă realizată și să spună asta e fata mea.

— Șefa, e ora închiderii. Tu nu pleci acasă? Mă trezește Maya din visare. Hai, că Flavius a plecat deja. Sau nu ai terminat cu visarea? Mă tachinează aceasta, iar eu îmi dau ochii peste cap.

— În primul rând, te-am rugat să nu-mi mai spui așa, îi spun printre dinți. Am un nume, folosește-l, te rog. Acum, hai să mergem, până nu începi să-mi vorbești iar de vreun făt frumos pe un cal alb, o îndemn râzând și o apuc de braț, ca să ne îndreptăm spre ieșire.

Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum