Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)

5. Trebuie să vorbim

        Vanessa

       Mi-e rău! Mă ridic repede din pat, fără să mai țin cont că Adam doarme ca un îngeraș și fug spre baie, golindu-mi stomacul de tot ce-am mâncat ieri.

  — Iubito, ești bine? Se interesează Adam, în timp ce-mi ține părul cu o mână, să nu mă murdăresc, iar cu cealaltă mă mângâie ușor pe spate, provocându-mi mii de fiori.

— Îhm, îngân și-mi reiau activitatea dezgustătoare. Ieși, că vin și eu, îl expediez cu o mână, iar acesta se retrage oftând și trage ușa în urma lui. Cred și eu că-l deranjează mirosul de vomă; nu-i ca și cum eu m-aș da în vânt după el.

      Când reușesc să elimin toată mâncarea ingerată, mă spăl pe dinți, să scap de gustul amar; îmi clătesc și fața, apoi ies din baie mimând un zâmbet. Nu trebuie să știe că mă simt ca dracu,  chiar dacă așa arăt în acest moment. Cu siguranță sunt albă la față și ochii îi am în fundul capului de la atâta forțat.

      Cu prima ocazie, când o întâlnesc pe Maya, să nu uit să o strâng de gât. Pentru faptul că m-am lăsat convinsă de ea, să mănânc acele eclere, chiar dacă îmi displac, acum dau la rațe. Este doar vina ei. Sigur erau vechi și mi-au dat stomacul peste cap.  Așa am mai pățit și când mi-a oferit o prietenă de-a mamei, același sortiment de prăjitură și  nu mi-am revenit o săptămână din starea de rău. Sper că acum să nu mă țină atât. Mai ales că mi-am luat concediu pentru a mă odihni, nu de a zace la pat.

— Iubito, ești bine? Își reia întrebarea, vizibil îngrijorat și se ridică din pat, apropiindu-se de mine.

— Sunt bine, îl liniștesc schițând un zâmbet slab. Am mâncat ieri niște eclere și mi-au picat greu la stomac. Dar lasă-mă pe mine. Tu ce ai? De ieri, de când ai venit, ești abătut. S-a întâmplat ceva? Mă intresez în timp ce-i prind fața în palme, obligându-l să mă privească.

       Îmi evită privirea și se îndepărtează de mine, așezându-se pe pat și-și prinde capul în mâini.

— Trebuie să vorbim, îmi spune atât de încet, încât abia-l aud.

— Sigur, răspund scurt și mă așez lângă el, punându-mi mâna pe piciorul lui. Ce s-a întâmplat? Vreau să aflu, simțind că ceva nu este în regulă. Este schimbat și nu înțeleg de ce.

— Știi că ieri m-am întâlnit cu tata, nu întreabă, dar totuși îl aprob printr-o înclinare a capului. Se pare că m-a chemat, ca să mă înștiințeze că mi-a găsit o fată, fiica unui partener de afaceri, care va trebui să devină soția mea. Aruncă bomba, iar eu simt cum mă sufoc. Până acum credeam că mă simt rău? Ei bine, acum mă simt oribil.

— Și tu, ce-ai răspuns? Întreb cu vocea tremurândă. Bănuiesc că l-ai refuzat, nu?

— Am acceptat, răspunde scurt și oftează, prinzându-și părul în mâini.

    Dacă până acum am crezut că totul e perfect, că bărbatul iubit îmi va fi mereu alături și nu va interveni nimic între noi, se pare că m-am înșelat, căci acesta a decis că afacerile familiei sunt mult mai importante decât sentimentele noastre, sau mai bine spus sentimentele mele având în vedere că a renunțat atât de ușor la tot ceea ce ține de noi, de relația noastră. Încep să cred că nu am fost decât o simplă distracție la care a renunțat când a venit momentul. Sunt o mare proastă că am avut încredere în el și-am crezut că între noi a existat cu adevărat ceva mai presus de toți și de toate.

     Încă nu înțeleg cum de are tăria sa-mi dea această veste atât de senin, ca și cum ceea ce-mi spune este ceva normal, mai ales după un an petrecut împreună aproape zilnic, exceptând perioada pe care-o petrecea în deplasare. Chiar nu a însemnat nimic pentru el ceea ce-am trăit? Chiar îi sunt atât de indiferentă cum îmi dă acum de de înțeles?