Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)

21. Gândește-te la Victoria.

      Vanessa

  — Trebuia să-mi spui, îi replic nervoasă și mă retrag brusc din brațele lui, locul unde mă simt în siguranță. Dacă îmi spuneai motivul pentru care renunți la noi, aș fi înțeles. Poate chiar ți-aș fi fost alături ca prietenă. Nu sunt lipsită de inimă, să nu înțeleg că sănătatea mamei tale era cel mai important lucru în acel moment, îi reproșez învârtindu-mă printre morminte și gesticulând.

      Am și uitat de locul sumbru în care mă aflu. Niciodată nu mi-a făcut plăcere să intru într-un cimitir. Nici măcar la mormântul părinților mei nu veneam neînsoțită, chiar dacă veneam pe timpul zilei. Mereu trăiam cu impresia că oricând poate ieși un mort din mormânt, exact ca-n filme; iar această idee nu prea mă liniștește. De aceea apelam mereu la Maya. De câte ori simțeam nevoia să-mi plâng durerea, aceasta mă însoțea. Un alt lucru pentru care-i voi fi recunoscătoare toată viața.

       Dar acum, chiar dacă este noapte, nu-mi mai este teamă. Iar aceast lucru nu i se datorează prezenței lui Adam, ci nervilor care mai au puțin și dau pe-afară. Nu pot să cred că Adam n- avut încredere în mine, să-mi spună adevăratul motiv pentru care a renunțat la mine.  A preferat să-l cred un nenorocit care nu știe decât să alerge după bani, în loc să-mi explice motivul alegerii sale.

— Mi-a fost teamă, îl aud după câteva minute de tăcere, ceea ce mă determină să-l privesc.

— Teamă? De ce anume ți-a fost teamă, mă rog?! Mă interesez, neînțelegând de ce spune asta. Nu cred că-i puneam ștreangul de gât, dacă-mi spunea că a fost amenințat de propriul lui tată.

— Mi-a fost teamă că te voi alege pe tine în detrimentrul mamei. Știam că-n momentul în care ți-aș fi spus adevărul, mi-ai fi stat alături. Iar eu nu aveam puterea să te știu lângă mine, în timp ce-ncerc să-mi salvez mama. Aș fi cedat în fața sentimentelor... la naiba. Știi cât de greu mi-a fost să stau departe de tine, știind că mă urăști? Cum crezi că ți-aș fi rezistat, dacă erai în permanență lângă mine? Îți spun eu... nici o clipă! N-aș fi putut să te știu lângă mine și să nu te ating, așa cum îmi doream. Aveam amândoi de suferit, dacă știai adevărul. De aceea am preferat să mă urăști, decât să stai lângă mine și să privești cum mă însor cu alta. Te-aș fi rănit mai mult decât am făcut-o în momentul ăla și nu mi-aș fi iertat niciodată asta, pufnește nervoas, iar eu rămân pur și simplu blocată.

     Are dreptate! Dacă aflam adevărul, nu l-aș fi abandonat, chiar dacă mi-ar fi sângerat inima. Mereu m-a pus pe mine pe primul loc și nu pot decât să-i mulțumesc pentru asta.

—  Am aflat că sunt însărcinată în săptămâna în care ne-am despărțit, preiau cuvântul, iar el doar mă aprobă tăcut. Când a avut loc nunta ta, am vrut să-ți spun, dar Damian m-a oprit. Îi spun și nu pot să nu-mi amintesc în amănunt acea zi, care mi-a schimbat practic viața.

— Unde crezi că mergi așa grăbită domnișoară? Aud o voce groasă din spatele meu și simt cum brațul îmi este prins dureros de strâns. Nici să nu te gândești să intri în acea biserică, își duce la capăt ideea, bruscându-mă în așa fel, încât am ajuns față-n-față.

      Mă privește cu atâta ură, încât simt cum inima mea uită să mai bată. Este normal să simt frică, când sunt privită de acest om? Faptul că-n ochii lui nu văd decât ură, mă sperie. Când îi observ zâmbetul malițios, îmi dau seama că acest om deja are planuri mari în privința mea. Și nu cred că este ceva de bine.

         Cu siguranță îmi plănuiește moartea în cele mai mici detalii și caută și-un loc retras în care să mă-ngroape. Dar nu înțeleg de ce. Încerc să-mi recapăt curajul, chiar dacă sunt conștientă că tremur că varga și decid să-l înfrunt. Îmi ridic privirea, pentru a-i vedea ochii negri care scânteiază de furie și încerc să zâmbesc.