Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)

6. A murit

        Adam

       Sunt distrus!

     Știu că a fost decizia mea, dar doare cumplit de tare. Oricât aș încerca, nu reușesc să-mi șterg de pe retină suferința pe care am văzut-o în ochii ei frumoși. Știu că s-a abținut cu greu să nu plângă și nu pot decât să fiu mândru de tăria ei de carater. Este o femeie puternică. Sunt sigur că va reuși să se pună pe picioare și își va găsi un bărbat care să o merite cu adevărat, chiar dacă acest gând mă omoară.

       Nu-mi pot imagina un alt bărbat lângă ea. Nu vreau să mă gândesc că va fi altcineva alături de ea, că o va strânge în brațe, că o va mângâia, că îi va atinge pielea fină, așa cum făceam eu cu drag.

      Am greșit când i-am propus să ne vedem în continuare, dar o altă soluție nu găseam. Știu că am rănit-o, chiar dacă intenția mea a fost cu totul alta. Nu pot trăi fără ea! Dar, va trebui să-mi accept soarta și să îmi asum decizia pe care am luat-o atât de greu. Mi s-a rupt inima când am realizat că nu o voi mai avea alături, că vă trebui să trăiesc fără ea. Chiar nu știu cum voi reuși să fac asta.

        O iubesc, la naiba!

        Nu știu dacă am luat cea mai bună decizie, dar cel puțin mă consolez cu ideea că mama va fi bine. Încă îmi răsună în minte conversația cu tatăl meu și mă simt la fel de neputincios, exact ca în acel moment.
La naiba cu mine și cu prostia mea!Am ales să trăiesc o viață fără ea.

          Știam că nu am altă variantă, dacă vreau să-mi salvez mama, dar nu mă gândeam că pot suferi atât de mult din dragoste. Nu mă așteptam ca pierderea femeii iubite să mă lase fără suflare.

             Acum, stau ca o statuie în fața altarului, fără să schițez vreo emoție. Pe dinăuntru sunt mort, rămânând doar o carcasă goală. Mă uit în direcția părinților mei și o observ pe mama cum lăcrimează de emoții și încă mă întreb cumde arată atât de bine, având în vedere boala cruntă de care suferă. Este roșie în obraji, iar zâmbetul larg de pe fața ei, îmi demonstreazăcăse simte bine, ceea ce mă bucură. Iar tata, pur și simplu mă privește indiferent. Știu că nu-i pasă de suferința mea, dar nu mă așteptam să mă privească cu atâta răceală. Nu mă așteptam să mă considere o simplă afacere.

         Muzica ce se aude pe fundal, îmi dă de înțeles că trebuie să apară mireasa, iar acest lucru mă face să înghit în sec. Chiar nu credeam că voi ajunge să fac acest pas, mai ales când nici măcar nu o cunosc pe această domnișoară. Nu pot spune că este urâtă, chiar arată bine, dacă nu iau în calcul faptul că este mult prea slabă și palidă pentru gustul meu și inima mea bate în fiecare secundă a vieții mele pentru altcineva.

          Este îmbrăcată cu o rochie albă de mireasă, stil prințesă, care are un decolteu decent. Părul șaten, îl are prins într-un coc neglijent, care-i este acoperit de voalul prins de diadema plină de cristale. Fața o are acoperită, dar îi pot distinge zâmbetul larg prin voalul dantelat.

         Când ajung în dreptul meu, tatăl ei se îndepărtează, dar nu înainte să-mi spună să am grijă de ea. Nu înțeleg de unde a apărut această grijă peste noapte. Nu este ca și cum i-am promis marea cu sarea, iar acum trebuie să-mi respect promisiunea. Oricum, se pare că nu sunt cel mai bun la ținut promisiuni, având în vedere că am dezamăgit-o pe cea mai importantă ființă din viața mea.

          Slujba a ținut destul de mult, după părerea mea. Pur și simplu simțeam cum mă sufoc, și cum broboane de sudoare îmi cădeau pe față. Dacă spun că mă așteptam ca cineva să apară și să oprească toată această mascaradă, sunt rău? Adică, asta îmi doresc, să scap că prin minune, de această situație penibilă, în care m-am băgat cu bună-știință. Jurămintele au fost simple, limitându-ne la un simplu da; sărutul de la sfârșit, a fost, unul scurt pe buze; chiar dacă aș fi preferat să fie unul pe frunte, bătea prea mult la ochi. Vorba tatei. Iar petrecerea... ei bine, a fost ca oricare alta. Nimic special.