Adam
N-am putut dormi toată noaptea. M-am tot foit de pe o parte pe alta, încercând să găsesc motivul pentru care tatăl meu mi-a cerut să ne întâlnim și să înțeleg ce anume l-a determinat să meargă la Vanessa, să-i adreseze acele jigniri, știind că ea nu a greșit cu nimic. Eu sunt singurul vinovat. Eu i-am refuzat dorința de a mă vinde, alegând să trăiesc alături de persoana iubită. Eu sunt cel care i-am spus scurt și la obiect că, dacă este atât de doritor să-și mărească afacerea, să se însoare el cu acea fată.Știu că am fost răutăcios. Dar m-a enervat faptul că tot insistă cu prostiile lui. Nu vrea să înțeleagă că m-am îndrăgostit de o femeie superbă, din toate punctele de vedere și nu voi renunța la ea, doar ca să-i fac lui pe plac.
Este tatăl meu și îl respect, dar nu îl pot lăsa să-mi distrugă viața, obligându-mă să renunț la fericire, doar pentru a-și satisface el mofturile.
— Bună dimineața, iubito. Cum ai dormit? Mă interesez, când observ că mi-a răspuns.
— Neața, vine răspunsul ei, având o voce adormită, semn că i-am deranjat somnul.
— Iartă-mă că te-am trezit, mă scuz eu, iar aceasta chicotește, drept răspuns. Nu știam că încă dormi. Am crezut că ești deja în drum spre muncă, având în vedere că este ora șapte dimineața, îi atrag atenția întârzierii ei, iar ea oftează.
— Nu mă simt prea bine. M-am zvârcolit toată noaptea și am adormit abia spre dimineață. Azi cred că voi rămâne acasă. Sunt singură că se vor descurca azi și fără mine.
— Dacă tot ești liberă, mergi la un control. Nu este normal să ai insomnii. Mai ales că în ultima vreme, nu te-ai mai odihnit cum trebuie. Ți-am spus să renunți la acel loc de muncă. Din cauza oboselii, nu mai reușești să te odihnești cum trebuie, o cert, fiind îngrijorat pentru sănătatea ei. Știu că nu va fi de acord cu propunerea mea, dar, măcar încerc.
— Sunt bine, mă liniștește rapid. Uite, ca să nu te mai îngrijorezi pentru mine, îți promit că-mi voi lua concediu o săptămână. E bine așa? Timp de o săptămână voi sta numai în pat. Poate așa vei renunța să mă tot bați la cap.
— E bine, răspund înfrânt. Nu vreau să-ți pui sănătatea în pericol, din cauza acelui loc de muncă, îi explic blând. Ești mult prea importantă pentru mine și nu suport să te știu bolnavă.
— Știu. Dar, trebuie să înțelegi că nu pot renunța la locul de muncă. Chiar îmi place ceea ce fac.
— În regulă. Nu mai insist pe acest subiect, că știu că orice aș spune, nu te voi convinge să renunți.
— Tu nu aveai o întâlnire? Schimbă subiectul.
— Ba da. Într-o oră, va trebui să ne întâlnim. A..., să nu uit. Când voi termina cu semnarea contractului, va trebui să trec pe acasă. Se pare că tata vrea să vorbim despre un nou contract, o anunț.
— Nu te poți vedea mâine cu el? Aș fi vrut să vii direct acasă. Îmi este dor de tine, încearcă să mă facă să mă răzgândesc. Și sincer, m-ar încânta ideea.
— Și mie, iubito. Și mie. Dar, trebuie să trec pe la el, o înștiințez oftând. Sunt neliniștit în privința acestei întâlniri, dar nu vreau să o îngrijorez cu temerile mele. E mai bine să nu știe motivul pentru care vreau cu adevărat să-l văd. Îți promit că voi termina repede cu el. Îmi va spune despre ce anume e vorba și apoi vin direct acasă. Nici mie nu-mi convine, dar n-am ce să fac.
— În regulă, cedează oftând. Mergi să te pregătești pentru întâlnire, că sigur ești încă în boxeri, mă îndeamnă râzând, iar eu chicotesc amuzat. Cât de bine mă cunoaște. Succes cu semnarea contractului și te aștept acasă. Te iubesc.
CITEȘTI
Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)
RomanceMulțumesc @etheldevil pentru coperta superbă. Adam Johnson n-a știut cum se simte iubirea, până a întâlnit-o pe ea. O simplă privire din partea Vanessei, a fost de ajuns să-i înmoaie inima. Totul pare perfect, până în momentul în care A...