Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)

18. Radiezi.

          Vanessa

— Două săptămâni? Repet ceea ce-a spus doamna, crezând că a confundat luna cu săptămâna. E foarte greu de realizat un eveniment atât de important, în doar două săptămâni. Mai ales că mirii nu participă.

— Da, două săptămâni, îmi confirmă aceasta, iar eu încerc să nu mă panichez. Știu că avem puțin timp la dispoziție și va fi foarte greu de realizat. Dar, dacă tu consideri că nu te descurci, atunci...

—Mă descurc, o întrerup imediat, iar aceasta zâmbește larg, fiind satisfăcută de răspunsul meu. La naiba, i-am picat în plasă. Va fi o mare provocare, ce-i drept, continui să-i explic. Dar, voi face tot posibilul să iasă perfect.

— Asta voiam s-aud. Mâine vom merge să alegem localul și rochia de mireasă, îmi aduce la cunoștință aceasta, iar eu rămân cu gura căscată. La asta... nu mă așteptam.

— Mă scuzați, dar nu mireasa trebuie să-și aleagă rochia? Adică, de unde să-i cunosc eu gusturile? Am înțeles că nu vor participa la organizarea evenimentului, dar nu are timp, nici pentru a-și alege rochia? Întreb răstit. Scuze, nu am vrut să ridic tonul. Dar am crezut că acest lucru îl va face ea. Fiind cel mai important eveniment din viața ei, bănuiesc că vrea să se simtă specială. Atâta timp cât merge, nici măcar să-și probeze rochia, nu cred că va fi prea entuziasmată de moment. Nu vreau să-i luăm până și această plăcere. Poate că reușește să...

—  Sunt sigură că vei alege ceea ce o reprezintă, mă repede aceasta, fără să-mi asculte ideea. Urât din partea ei! Mă abțin cu greu să nu strâmb din nas și mă limitez doar la a o aproba tăcut. Nu mă îngrijoreaz din acest punct de vedere. Am incredere in tine! Mă lingușește aceasta, ceea ce mă face să icnesc. Urăsc acești oameni care cred că te impresionează folosind cuvinte frumoase, doar de dragul de-a vorbi. Nu degeaba mi-ai fost recomandată de prietenii mei, care fie vorba între noi, își duce mâna la gură, și-mi spune șoptit: sunt destul de dificili.

— Vă mulțumesc, doamnă, pentru cuvintele frumoase. Sper să nu vă dezamăgesc.

— Va fi bine, mă încurajează aceasta. O aprob zâmbind și mă ridic de la masă, zcuzându-mă.

— Dacă am stabilit ceea ce trebuia, vă rog, să mă scuzați. Familia mea mă așteaptă. Le-am promis că-mi voi petrece restul zilei împreună cu ei. Dacă am stabilit toate detaliile... eu, voi pleca.

— Ne vedem mâine, îmi spune aceasta, strângându-mi mâna, în semn de salut.

— O zi bună, îi transmit zâmbind și mă îndrept spre ieșirea din restaurant.

          Când deschid ușa, pentru a ieși; mă ciocnesc de cineva și fac un pas înapoi. Îmi ridic privirea spre fața acestuia, pregătindu-mă să-l înjur, că nu este atent pe unde merge; dar când îi observ fața uimită și zâmbetul larg de pe față, mă blochez.

— Vanessa? Nu pot să cred că te văd, după atâta timp. Ce faci? Cum mai ești?

— Cristian? Ce-i cu tine aici?

— Încep să cred că, nu te bucuri să mă vezi, îmi spune zâmbind șmecherește.

— Chiar dacă relația noastră nu a fostcum ne doream, asta nu înseamnă că nu mă bucur să te văd. Deci, cu ce ocazie pe aici? Nu-mi spune că te-ai decis să te însori și cauți un restaurant?! Încerc să fac o glumă, dar acesta se încruntă, înghițind în sec, semn că nu prea i-a picat bine gluma mea.

— Știi prea bine că, nu te-am uitat, mi se adresează pe un ton serios, iar acum, e rândul meu să mă încrunt. Am o întâlnire de afaceri, schimbă repede subiectul, văzând că nu mi-a picat bine comentariul lui.