Alegerea: O Viață Fără Ea( PAUZĂ)

7. Ești masochistă?

        Vanessa

        Au trecut două săptămâni de când ne-am despărțit. Două săptămâni în care tot ce-am făcut a fost să-mi plâng de milă, dar și să dau la rațe. Cred că a devenit ceva normal să-mi petrec majoritatea dimineților în baie, ținând în brațe colacul wc-ului. Chiar am devenit buni prieteni. Nu ne putem lua rămas bun, fără să ne îmbrățișăm câteva minute dimineața.

         Da. Se pare că starea de rău, nu vrea să mă lase în pace, indiferent de ce remedii am încercat și încep să cred că nu mi se trage de la acel dulce, numit ecler, așa cum credeam. De aceea, la recomandarea Mayei, am hotărât să merg să văd ce mi se întâmplă.

         Acum, mă aflu în fața cabinetului doamnei doctor Moris, care am înțeles că este printre cei mai buni medici ginecologi. Stau deja de vreo zece minute pe acest scaun și simt cum încep să amorțesc. De fapt, mă simt atât de neliniștită, încât, aș fi în stare să intru peste ea. Faptul că nu știu ce se întâmplă cu mine, mă face să mă gândesc la ce e mai rău; mai ales că asistenta mi-a luat sânge pentru analize, imediat cum a auzit ce simptome am. Sper că nu este nimic grav. Nu știu dacă aș putea face față.

— Domnișoara Dragomir,  îmi strigă asistenta, din pragul  ușii, numele; iar eu sar că arsă de pe scaun, ajungând din doi pași în dreptul ei.

— Eu sunt.

— Puteți intra, mă înștiințează, inducându-mi ușă din spatele său. Doamna doctor vă așteaptă.

— Mulțumesc.

          Când intru în încăpere, observ o doamnă drăguță, undeva la 40-50 de ani; cum stătea concentrată la masă, notând ceva.

— Bună ziua, o salut jenată. Mi s-a spus că pot intra.

— Bună ziua, drăguță. Sigur. Ia loc, te rog, mă îndeamnă, indicându-mi un alt scaun în lateralul mesei, la care stătea.  Pentru început, am să-ți adresez câteva întrebări, mă înștiințează și-mi zâmbește călduros. Vreau să-mi notez câteva detalii despre tine, spune și-și trage în față o foaie. Deci... numele, te rog.

— Vanessa Dragomir, răspund, iar aceasta notează.

— Vârsta?

— Douăzeci și doi de ani.

— Ai mai făcut vreun control ginecologic până acum?

— Da. Anul trecut.

— Ultima menstruație...

— Cred că luna trecută. Nu mai știu data exact. Am avut o perioadă mai încărcată și nu am mai ținut cont.

— Am înțeles că ai grețuri matinale. De când ai început să te simți rău?

— Cam două săptămâni.

— În regulă. Hai să urcăm pe masă, să vedem care este problema, până vor veni rezultatele analizelor. Din câte pot observa... se pare că sunteți însărcinată. Felicitări!

— Însărcinată? Întreb, fiind în stare de șoc. Sunteți sigură? Mă interesez, neînțelegând cum de s-a întâmplat asta.  Din câte știu eu, ne-am protejat. Sigur e o greșeală.

— Da. Aveți în jur de șase săptămâni. Acum îți voi face și un eco, să vedem cum se prezintă bebele, îmi explică, în timp ce-mi ridică bluza și-mi pune un gel rece, pe care-l întinde cu un aparat pe toată burta. Uite, aici e fătul, îmi arată pe ecran un punctuleț, iar eu simt cum lacrimile îmi curg lin pe față.