Adoptată [Vol.II]

Capitolul 33

Parchez mașina în fața casei. Stau nemișcat pentru câteva secunde. Am făcut alegerea bună să o aduc pe Amanda la mine acasă? Nu vreau să mă cert din nou cu Izabella. Abia am ajuns în punctul în care ne înțelegem. De ce îmi place să complic lucrurile de fiecare dată?

Îmi desfac centura și ies. O aștept pe Amanda să coboare ca să închid mașina. Ea deschide portiera și o trântește din adins mai tare decât trebuie.

- Ce gentleman ești. Mormăie ea.

- Doar nu te așteptai să vin și te ajut să cobori. Pufăi.

Își dă ochii peste cap și o ia înainte. Se oprește totuși în fața ușii, așteptându-mă. Facem contact vizual timp de câteva secunde înainte să apuc mânerul. Poate ar fi trebuit să o anunț înainte pe Iza că Amanda va lua parte la cină. Să intru cu ea în casă pare puțin straniu.

Când intru în sufragerie îi găsesc pe Izabella și Marco pe canapea. Se uită la ceva film. Își întorc amândoi capul spre noi. Din privirile lor pot înțelege cât de surprinși sunt să o vadă pe Amanda în spatele meu. Înainte ca Izabella să poate spună ceva, Amanda o ia înainte.

- Bună Izabella și Marco.

Face cu mâna și încearcă să zâmbească frumos. Degeaba încearcă să facă impresie bună acum, dar îi admir voița.

- Ce caută aici? Izabella mi se adresează.

- Am invitat-o la cină.

Cei doi nici nu încearcă să își ascundă mirarea. O simt pe Amanda cum dă un pas înapoi și, după atâția ani, e timidă. Chiar speriată.

- Îmi pare rău pentru ce am făcut ieri. Voiam doar să nu fiu singura care să piardă totul dintr-o prostie. Credeam că mă voi simți mai bine dacă îți iau totul. Dar m-am gândit mai bine și nimic din asta nu m-ar face mai fericită. Tot singură aș fi rămas după. Poate ar trebui să încep viața de la zero cu total alte persoane, dar îl cunosc pe Luke de opt ani și nu vreau să îl șterg din viața mea. Nu în felul romantic. Mă refer ca prieteni.

Se lasă liniște. Mă uit în spatele meu și aproape mă amuză expresia Amandei. Atitudinea ei de încrezută a dispărut cu totul. Abia se uită la noi. Podeaua pare mai interesantă pentru ea.

- Ce spui acolo? Ieri mi-ai spus că vrei să mă distrugi, iar azi ești cu totul altă persoană? Poate pe Luke îl păcălești așa. Dar nu pe mine. Nu te vreau prin preajmă. Chiar ar trebui să îți vezi de viața ta.

Umerii Amandei se lasă în jos. Știu că ăsta e momentul în care o conduc până la apartamentul ei și îi spun că nu ar mai trebui să ținem legătura. Dar de dragul fetei pe care am cunoscut-o cu ani în urmă nu am să fac asta. În schimb, o apuc de încheietură și o târăsc practic după mine în bucătărie.

- Stai aici, ok? Poftim o carte de rețete. Alege ce vrei să mănânci cât timp vorbesc cu Iza.

- Nu trebuie să faci asta. Dacă aș fi în locul ei, aș face la fel.

- Stai aici. Îi repet.

Ea dă din cap și deschide cartea de rețete. Plec din bucătărie și aproape că mă lovesc de Izabella. Cred că era pe urmele mele. Se uită la mine urât și încerc să îmi găsesc cuvintele potrivite. Cum să îi spun că am încredere în Amanda că nu o să facă nimic, dar în același timp nu am încredere?

- Ai face bine să ai o explicație bună pentru asta! Începe ea.

- Am. Aproximativ bună.

Ea așteaptă răbdătoare să continui.