Adoptată [Vol.II]

Capitolul 2

Oftez. Pentru a zecea oară. Luke nu și-a făcut încă apariția. De jumătate de oră îl tot aștept. M-a adus aici pentru a ne petrece timpul împreună, dar tot singură am rămas. O muzică se aude din bucătărie. Cred că Luke și-a uitat telefonul. Probabil e cineva de la muncă, așa că ignor. Se oprește pentru câteva minute, dar sună din nou. Și din nou. Persoana aceea tot insistă, sunând de mai multe ori. Devine enervant. Poate e ceva urgent. Mă ridic de pe canapeaua pe care eram așezată şi mă duc până la masa din bucătărie. Iau telefonul și mă la ecranul telefonului. E un număr necunoscut. Răspund.

- În sfârșit te-ai decis să răspunzi! 

Vocea iritată a unei femei se aude în difuzor. Mi se pare oarecum cunoscută. Încerc să-mi dau seama unde am mai auzit-o, dar niciun chip sau nume nu îmi apare în cap. 

- Scuze, dar Luke nu poate vorbi acum. 

Ignor tonul ei iritat şi îi răspund cu calm. Nu îmi răspunde imediat. De parcă nu se aștepta să mă audă pe mine.

- Cu cine vorbesc acum? Vocea ei se temperează, părând mult mai calmă.

- Cu soția lui.

- Oh, Izabella.

- Da! Tu eşti...

- Secretara lui. Spune-i sa ma sune cand poate. Închide apelul. Nu mi-a spus că si-a gasit o nouă secretară. Poate a crezut ca nu e un lucru important şi chiar nu e.

Las telefonul pe masă și mă duc înapoi pe canapea. Încep să înțeleg de ce Luke e așa obosit tot timpul. Ceea ce face el pare obositor. Nici măcar în weekend nu poate scăpa de tot stresul de la serviciu. De ce a ales să fie polițist dacă e atât de greu? Nu putea să se facă ceva ce nu necesită atât timp?

Mă uit plictisită pe ferestrele mare ale casei. Zăresc mașina lui Luke cum parchează. În sfârșit! Mă ridic de pe canapea și plec spre el.

- Bună, iubito! Îmi pare rău că a trebuit să mă aștepți atât. Am fost prins în trafic. 

Luke scoate niște pungi din portbagaj și vine aproape de mine. Mă sărută și o ia înainte spre intrare. 

- Ai nevoie de ajutor cu alea?

Fac semn spre pungi. 

- Doar pentru a le aranja. Vom sta numai weekendul acesta. Așa că nu am luat multe oricum. 

Îl urmez până în bucătărie, unde pun totul pe rafturi. Luke ia o cutie de pizza din pungă și o desface. 

-Te-a sunat secretara ta. 

Îmi aduc aminte că trebuia să-i spun. Privirea i se oprește brusc pe mine. Am spus ceva greșit?

- De ce m-a sunat? Il văd înghitind in sec.

- A vrut să vorbească cu tine. De ce pari așa stresat?

- Nu sunt. Haide, vino să mănânci. 

Îmi întinde o felie de pizza, iar eu o iau. Mi se pare ciudată reacția lui, dar nu am de gând să pun întrebări. De obicei ajungem să ne certăm când pun prea multe întrebări. Sunt că sunt mult prea paranoică. Cred că are dreptate. Nu ar trebui să mă îndoiesc în legătură cu el așa ușor.

Mâncăm îm liniște. Luke pare foarte îngândurat. Oare la ce se gândește așa profund? Telefonul lui sună din nou. El îl apucă și oftează când vede numărul. Răspunde și pleacă din bucătărie. De ce a plecat? Oare l-a sunat secretara aia a lui? Îmi ascunde oare ceva? Nu Izabella, nici să nu te gândești la asta! Am încredere în el, știu ca mi-ar spune dacă ceva e în neregulă. După vreo cinci minute apare din nou în bucătărie. Pare puțin nervos.