Adoptată [Vol.II]

Capitolul 11

Izabella

Nu pot descifra ce simtre Marco acum. Expresia lui facială nu îmi dă niciun indiciu. Sper doar să nu mă urască. Din vina mea părinții lui s-au despărțit. Din cauza mea el nu are o familie unită. Trecutul meu îmi acaparează și prietenii.

- Dezvolt o pasiune pentru Izabella de când avea nouă ani. De cinsprezece ani încerc să o am, dar totul în zadar. o fac a mea insa niciodata nu am reusit.

Adam îi vorbește fiului său. El încă nu spune nimic. Abia clipește. Nu știu dacă e furios, trist său dezamăgit.

- Insa tu, Luke, tu o ai pana si in ziua de astăzi! Cum ai reusit? Cum ai reușit sa o ai? Ce naibii ai facut? Tipa el.

- Ai probleme serioase la cap, Adam. Ai abuzat un copil și încă continui să o faci. Și nici măcar nu ai vreo remușcare.

Luke vorbește. Adam chiar are probleme. Are o familie de care nu are grijă. Marco are nevoie de un tată, dar el nu a fost niciodată acolo pentru el. În schimb, a ales să mă distrugă pe mine.

- Știu că de când am cunoscut-o e ceva în neregulă cu mine! Însă nu îmi pot controla impulsurile.

- Nu îți face griji, vei avea timp să înveți. Într-un spital de nebuni.

- Nu poți fi serios. Spune uimit Adam.

-  Ba chiar sunt. Acolo îți e locul. Până mâine vei fi transferat acolo.

Adam vrea spună ceva, dar se oprește. Își pleacă capul, resemnându-se. Știe că nu poate face nimic acum. Nu are avocați și nici oameni care să îl scoată din situație.

- În regulă. Pot sa vorbesc ceva cu Izabella? Întreabă el acum calm.

- Fiul tău e aici, iar tu alegi să vorbești cu Izabella?

Marco pufnește și, după atâta timp, spune în sfârșit ceva.

- Desigur că da. Pentru el Izabella e mai importantă decât propria lui familie.

Iese din cameră fără să mai aștepte vreun răspuns. Adam doar oftează. Mă uit către Luke, ce nu pare prea voitor să mă lase să vorbesc cu el.

- E în regulă. Nu are ce să-mi facă aici.

Încerc să îl calmez, dar nu pare că reușesc. Totuși, pleacă din cameră. Rămân singură cu Adam. Am nevoie de tot curajul meu pentru a vorbi normal.

- Ce ai de spus?

- Vreau doar să știu cu ce am greșit? Ce te-a făcut să mă urăști? Probabil nu o să ne mă vedem și cred că merit să știu motivul.

Aștept să spună că e o glumă. O glumă proastă. Nu se poate să nu știe cât e îngrozitor e. Nu se poate să creadă că ceea ce mi-a făcut a fost cât de puțin decent.

- Nu e evident? Tot ce mi-ai făcut până acum m-a făcut să te urăsc. Nu vreau să mai am de a face cu tine niciodată.

- Atât timp cât stai cu fiul meu vei avea de a face și cu mine.

Rânjește. Un impuls mă face să vreau să îl plesnesc. Îmi strâng pumnii pe lângă corp și îmi controlez nervii.

- Marco nu e ca tine! Poate ai tu tatăl lui, dar el nu seama deloc cu tine. Sincer, nici nu știu de ce mai te declari tatăl lui? Ce ai făcut pentru a câștiga titlul ăsta?

- Oprește-te Izabella! Nu ai niciun drept să îmi vorbești așa! Nu te văd în stare pe tine de mai bine. Ești un copil naiv ce cresțe un alt copil. Crezi ca vei fi o mamă model? Habar n-ai să ai grija nici de tine, da păi de un copil!