Adoptată [Vol.II]

Capitolul 23

Luke

Îi las capul Izabellei să cadă pe pernă. Firele părului ei blond îi stau pe toată fața. I le dau la o parte și încerc să le aranjez. Mereu m-am întrebat cum se putea descurca cu un păr atât de lung.

E atât de liniștită când doarme. Îmi formasem un obicei din a o privi dormind. Nu în felul dubios. Voiam să știu tot ce gândește. Să știu ce visează. Să știu ce o face să zâmbească sau să plângă în somnul său. Mereu îmi prezenta visele ei ca pe niște coșmare. Nu mi-a spus despre ce era vorba în el, iar eu am înșeles asta. Abia acum doi ani am aflat că Adam a fost cel ce i-a bântuit nopțile. Însă nici acum nu știu în ce mod. 

Mă gândesc dacă să o trezesc sau să o las să mai doarmă. Azi trebuie să luăm cina împreună cu familia mea. E ca un fel de tradiție atunci când cineva se căsătorește. O tradiție pe care eu am sărit-o de două ori. Prima oară pentru că Amanda se grăbea prea tare cu pregătirile, iar eu nu mă dădeam în vânt să-mi invit toată familia. A doua oară știam că nu va ieși bine dacă vor veni. Nu știu cum am putut admira o familie ca acesta, să mă simt ca acasă. Au atâtea prejudecăți și sunt atât de duri cu cei mai diferiți decât ei. Obișnuiam să fiu preferatul familiei datorită reușitelor mele. Acum sunt doar Luke. Cel care s-a căsătorit cu o copilă, după spusele lor. Nu mă uimește faptul că părinții mei au omis faptul că Izabella a fost fiica mea pentru câțiva ani.

Îmi scot toate gândurile din cap despre presupusa mea familie și mă trezesc gândindu-mă la viitoare mea familie. Voi fi tată. De data asta pe bune. Vreau să mă bucur de asta. Vreau ca Izabella să o facă de asemenea. Toată cearta asta nu-i provoacă decât stres și durere. E numai vina mea pentru asta. Însă îmi doresc să se termine odată. Nu știu în ce relație sunt acum cu Izabella. Vreau să cred că m-a iertat, dar nici nu vreau să-mi fac speranțe false.

Mă ridic din pat și ies din cameră. Nu sunt deloc bun la a întreține emoțional familii. Nu vreau ca singurul lucru care să o țină pe Izabella lângă mine să fie copilul pe care îl avem. Vreau să mă iubească așa cum a făcut-o mereu. Vreau să se simtă bine lângă mine. Vreau să o fac să râdă. O vreau fericită. Atunci când o fac fericită mă simt cel mai împlinit om.  

- Ai înșelat-o, iar ea a acceptat să dormiți în același pat? Trebuie să recunosc, credeam că vei dormi în camera alăturată sau pe preș. 

Mătușa mea apare pe nevăzute lângă mine. Se pare că avut timp să vorbească cu Iza despre cele întâmplate. După privirea ei îmi dau seama că e de rău. Merit să fiu bântuit cu ceea ce am făcut. Dar nu mă pot descurca cu amândouă. 

- Nu ai nimic de spus în apărarea ta?

- Nu încerc să mă apăr. Știu că am greșit. 

- Serios, Luke? Ai greșit? Cum naibii s-a ajuns la asta? Tocmai Izabellei? Ce s-a întâmplat cu ea e cea mai importantă persoană pentru mine? Mă ia la rost ea. Știu că e dezamăgită de mine. Nu mă așteptam la altceva.

- O iubesc pe Izabella. Știu, să mă culc cu altcineva nu a fost deloc o metodă prin care să arăt asta. Am crezut că, dacă îi dau Amandei ce vrea, nu se va mai băga în relația noastră. 

- Amanda? Nu îmi spune că ai înșelat-o cu fosta ta logodnică! 

Ochii i se măresc. Imediat capătă o încruntură și o privire de speriat. Arată de parcă, dacă mai scot un cuvânt, m-ar omorî. Nu mă așteptam ca Izabella să omită partea asta. Se pare că e un detaliu destul de însemnat pentru mătușa mea. 

- Nu te gândi prea departe. Pentru mine, Amanda e trecutul. Am păstrat-o ca secretară pentru nimeni nu voia să ocupe postul. Doar că ea e pur și simplu prea încăpățânată pentru a renunța așa ușor. M-am culcat cu ea doar pentru asta își dorea. Apoi m-a lăsat în pace.