Adoptată [Vol.II]

Capitolul 5

Nimic nu mai pare să meargă cum trebuie. Izabella e în pericol. Cazul meu a fost preluat de altcineva din cauza implicării emoționale. Nu mai pot face nimic pentru a o apăra. Mi s-a dat liber de la serviciu, dar nu asta îmi doresc. Chiar vreau să fiu acolo pentru a mă simți util. Izabella nu pare să fie atât de deranjată de faptul că acum stau acasă. Mai ales că acum ne petrecem fiecare clipă împreună. Și iubesc timpul petrecut cu ea. Dar nu atunci când e pusă in pericol.

Nu suport faptul că nu pot sa o protejez. Asta e ce fac eu. Am grijă de ea de când era un copil. Iar acum nu am altă variantă decât să stau între acești pereți. Mă stresează faptul că trebuie să pun siguranța soției mele în mâinile altora.

- La ce te gândești? 

Iza își întoarce capul spre mine. Părea că a adormit în brațele mele. Îi ofer un sărut pe frunte înainte să îi răspund

- Mi-aș fi dorit să fiu mai util. Simt că nu te pot proteja cum trebuie.

- Nu esti inul, Luke. Poate sunt puțin egoistă, dar mie îmi place acest timp pe care îl petrec cu tine. 

Își lasă capul să cadă pe pieptul meu. Știu că ea nu se vede în pericol atât de tare precum este.

- Și mie îmi place să petrec timpul alături de tine, iubito. Dar nu când știu că nu ești în siguranță. 

- Atunci de ce nu prindem criminalul? 

Vorbește după ceva timp. Mă uit spre ea, iar aceasta zâmbește de parcă asta e cea mai grovază idee. Păcat nu e atât de ușor.

- Crezi că nu am incercat sa o fac? Am încercat toate metodele, e de negăsit!

- Chiar le-ai încercat pe toate? 

Zâmbetul ei se lărgește si numai din expresia ei facială îmi pot da seama ce gândește.

- Nu Izabella, nu facem asta! 

 Se întoarce cu fața la mine, privindu-mă încruntată. Nu poate fi serioasă acum.

- E singura metodă prin care îl putem ademeni! se răstește ea.

- Asta nu e o opțiune. Nu te pot lăsa să te pui singură ăn primejdie.

- Oh haide, Luke! Nu numai viața mea depinde de asta! Asta ar fi ca un element surpriză, asul nostru din mânecă. Nu se vor aștepta la asta.

- Si dacă vei păți ceva? Dacă va păți ceva copilul nostru? 

- Nu voi lăsa să se întâmple nimic copilul! Doamne Luke, nu poți avea măcar puțină încredere în mine?

- Nu gândești cum trebuie. E un risc prea mare.

- Da, conștientizez că există un risc, dar mi-l asum! Sunt destul de matură să încât să îmi pot lua singură deciziile. Încetează să îmi mai spui ce să fac și ce sa nu! Nu am nevoie ca tu sa îmi controlezi mișcările. 

Nu îmi vine să cred că e furioasă pentru că nu vreau să se arunce în cap. Sunt uimit de răbufnirea ei pornită din cel mai prost motiv. 

- Eu îți controlez mișcările? Izabella, tot ce am făcut în toți acești șapte ani, a fost doar pentru a fi tu în siguranță. Scuze că te iubesc și nu îți dau voie să îți pui viața în pericol!

- Sper că realizezi ca făcând nimic în legatură cu criminalul, nu protezezi pe nimeni. Nici pe mine, nici pe copilul nostru și nici pe săracii copii din acest oraș!

 Imediat ce termină de vorbit iese nervoasă din cameră. Răsuflu iritat și îmi las capul să se sprijine de canapea. De ce nu poate înțelege că ceea ce fac e cel mai bine pentru ea. Nu o pot lăsa pe mâna unui psihopat. Se crede matură doar pentru ca are optsprezece ani, însa cifrele nu pot face asta. Mereu a fost naivă, iar asta nu se va schimba doar pentru că a ajuns la vârsta unde poate fi declarată un adult. Dacă ar avea capul pe umeri, s-ar gandi puțin și la riscuri care, evident, sunt prea mari. Fac tot ce îmi stă în putință să o țin în siguranță, iar ea îmi întoarce spatele?