Adoptată [Vol.II]

Epilog

- Copilul acesta e al doilea cel mai adorabil copil pe care l-am văzut vreodată!

Exclamă mama în timp ce ridică pe Axel în brațele ei. Surâd. Pare încântată de el. 

- Care e primul?

Privirea ei rămâne pe mine și zâmbește slab. Leagănă copil încet în brațele ei. 

- Tu, scumpo. Niciun copil nu va mai adorabil decât tine. 

Inima îmi trasare și respirația mi se oprește în gât. Nu sesizez niciun amuzament în tonul ei. Ceea ce e ciudat. Ea mereu e glumeață. Mereu când spune câte ceva asemănător mă simt de parcă mi l-am imaginat. 

- Luke unde e? Nu-mi spune că nu își ia responsabilitățile de tată în serios.

- Nu, o face. Cam prea în serios. Însă încă muncește. A spus că își va lua o pauză curând pentru a petrece timp cu noi. 

Axel are numai o săptămână. Și deja s-a îndepărtat multă lume față de el. Nu e vina lui. E a mea. Nimeni nu mă suportă din familia lui Luke. Nu sunt vești noi. Dar mă așteptam ca acum, că avem un copil împreună, să lase toate astea. Să ne vadă cât de fericiți suntem împreună și să se împace cu ideea. Au fost oamenii care s-au bucurat pentru noi. Părinții mei fiind printre primii surprinzător. Cred că îl văd ca pe o a doua șansă. Dar sunt bucuroasă că îl iubesc deja pe nepotul lor. Matilda și Derek ne-au făcut o vizită acum două zile. Au spus că restul nu vor să îi vadă eșecul creat de noi. Și e mai bine așa. Pentru că nici eu nu vreau să văd oamenii ce îmi consideră copilul un eșec. 

Totuși, ieri părinții lui Luke au apărut la ușa noastră. Dar era cu totul și cu totul mai bine dacă nu o făceau. Pentru că au distrus toată armonia. Ura pe care o au față de mine e prea imensă pentru a trece peste. Au spus că nu își pot iubi nepotul pentru e parte din mine. Dar, dacă Luke e dispus să renunțe la mine, îl vor ajuta să îl crească în familia care trebuie. Că pe ei doi îi vor accepta dacă e de acord să se despartă de mine. De parcă noi avem nevoie de familia lor. Au fost dezamăgiți când Luke le-a refuzat oferta. Au spus că fiul lor nu ar face așa ceva. Că Luke nu mai e fiul pe care l-au crescut. Și să nu îi mai căutăm vreodată. Pentru că noi nu facem parte din familia lor. Pe mine puțin mă interesează de familia lor stupidă. Dar mă gândesc la Luke. Nu a vrut să vorbim despre asta. A zis că e în regulă. A zis că eu și Axel suntem familia lui acum și nu are nevoie de alta. Dar știu că nu e așa. Că îl doare pierderea părinților lui în așa fel.

- Sunt atât de mândră de tine, Iza. Ai făcut tot ce eu nu am putut face vreodată. Sunt fericită pentru tine. 

Aveam nevoie de asta. Aveam nevoie de cineva care să îmi îndrăgească copilul. Nu vreau să crească fără cineva în jur. Nu vreau să fie urât din cauza mea. Nu vreau să mă urască pentru faptul că nimeni nu îl place. Simt deja că am dat-o în bară. Că deja am eșuat. 

- Nu mă simt de parcă am fost o mamă prea bună pentru el. 

Mama vine lângă mine și mă ia de umeri. Îmi plasează un sărut pe frunte, ceea ce mi se pare încă ciudat, deși o face de multe ori. 

- Știu că nu ai avut un model de mamă de urmat. Dar, crede-mă, vei fi cea mai bună mamă pentru el. Poate nu mereu. Nu poți mulțumi mereu copilul. Dar va știi că cineva îl iubește și cui să îi ceară ajutor. Iar va însemna totul. 

- Dar deja mai mult din jumătate din familia din care provine îl urăște. Și are numai o săptămână. Cum poți urî un copil care a trăit numai șapte zile? 

- Familia lui Luke e insuportabilă! Mai bine că au ales să plece decât să îl terorizeze pe Axel. Nu aveți nevoie de ei și nici fiul vostru nu va avea.