Adoptată [Vol.II]

Capitolul 15

Mă uit la ea, așteptând să îmi zică ca e o glumă proastă. Nici nu știu cum i-a trecut ceva prin gând. Doar nu se așteaptă să accept asta. Aș prefera să îi suport gesturile decât să fac sex cu ea.

- Tu chiar credeai că vei primi un răspuns afirmativ?

- Ce ai de pierdut? Va rămâne doar între noi.

Mâna ei îmi apucă gulerul cămășii, apoi o duce încet spre nasturi. Desface unul. Îi prind mâna înainte de a desface altul.

- Și ție ce ți-ar ieși din asta? Nu e ca și cum dacă aș face asta voi fi după împreună cu tine.

- Știu că nu pot cere mai mult, iar în ritmul ăsta nu voi ajung nicăieri.

Nu cred că ăsta e singurul ei motiv. De fapt, nici nu mă interesează motivele ei. Am o soție acasă pe care o iubesc. Nu îi pot face asta.

- Chiar dacă ai pleca după asta tot nu pot accepta. Nu vreau să o înșel pe Izabella, chiar dacă ar fi doar o partidă neînsemnată de sex. Amanda îmi dă drumul  la cămasă nervoasă.

- Pe mine m-ai putut lăsa în fața altarului, dar pe ea o prețuiești! Asta nu e corect, Luke! Eu sunt potrivită pentru tine, nu fetița aia! 

- Poate ai fi potrivită pentru mine, dar eu pe Izabella o iubesc.

Încerc să îi explic, însă după expresia facială pe care o are nu are nevoie de explicațiile mele. Pare furioasă. De-a dreptul enervată.

- Nu vreau să faci copii cu mine! Vreau doar o partidă de dragoste care va fi uitata după. Izabella nu va știi niciodată de ea. Va fi ca și cum n-a existat.

- Pleacă, Amanda. Acum.

Dar ea nu face niciun pas. Doar mă privește. E nebună. Altfel nu îi pot explica comportamentul. M-am saturat să mă tot cert cu ea pe subiectul ăsta.

- Nu voi pleca până nu voi obține ce vreau. Am să mă tot țin de tine până accepți. Mă poți concedia, dar eu nu am să mă opresc.

Știu că vorbește serios. Știu că spune asta ca o formă de amenințare. Ar face orice pentru scopurile ei. Lucruri mult mai grave decât sex.

- Sunt prea multe riscuri pe care nu vreau să mi le asum. Nu voi face o prostie doar pentru a scăpa de tine.

- Asta înseamnă că nu vrei cu adevărat să te las în pace.

Îi simt mâinile pe fața mea. Îi simt buzele pe obrazul meu. Îi aud cuvintele în minte din nou și din nou. Sunt un mare idiot. Sunt pe cale să risc relația mea. Izabella nu ar înțelege asta pur și simplu. Nu ar trece peste cu vederea. Dar cât timp nu află, va fi bine. Vom fi împreună.

- Trebuie să-mi promiți ceva. Rostesc iar ea își ridică privirea spre mine.

- Promite-mi că vei uita totul. Că nimeni nu va afla de asta și nu ai să mă șantajezi după. Și odată ce am terminat, vei pleca.

Zâmbetul îi apare imediat. Dar eu nu zâmbesc. Mă simt stresat. Am luat una din cele mai proaste hotărâri ale mele și nu dau înapoi. Las totul să se întâmple.

- Promit.

Vreau să mă sărute, dar o opresc. Nu vreau nimic de genul romantic. Nimic care să însemne prea mult. Vrea să spună ceva, dar mă îndepărtez de ea.

- Ce faci? Da-i înapoi?

Poate ar trebui să o fac. Ar trebui să ies de aici. Ar trebui să gândesc mai bine a doua mișcare. Dar eu doar învârt cheia ușii, încuind-o.