Adoptată [Vol.II]

Capitolul 3

Luke

Mă trezesc din cauza alarmei ce sună răsunător în toată camera. O închid repede pentru a nu o trezi pe Izabella care încă doarme liniștită. Mă ridic în coarte și mă uit la frumoasa mea soție. Îi dau firele de par ce îi stăteau în față la o parte. Se foiește puțin, însă nu se trezește. Nu mă pot oprii din a o admira. Ce am făcut ca s-o merit? În fiecare zi se simte atât de ireal faptul că mă trezesc cu ea în brațele mele. Aș minți cu nerușinare dacă aș spune că nu ador felul în care mă face să mă simt. Privirile pe care mi pe adresează pe furiș sunt atât de intense. Mă privește de parcă toată lumea ei s-ar învârte în jurul meu. Mă iubește mai mult decât ar fi trebuit. Doamne, mi-a dăruit un copil. Și lumea mea se învârte în jurul ei. De când am cunoscut-o m-a atras tu totul. Îmi lipesc buzele de ale ei pentru câteva secunde. Aș vrea să îmi pot petrece dimineața asta numai uitându-mă la ea până se trezește, apoi să o sărut și să îi spun cât te mult o iubesc. Oftez și mă ridic din pat.

Jumătate de oră mai târziu părăsesc casa. Intru la volanul mașinii și pornesc motorul. Conduc încet pe străzile nu prea populate ale orașului. Ajung in scurt timp la muncă unde mă duc direct in biroul meu. Mă așez pe scaunul destul de comod şi iau in mâini un dosar din multele de pe birou. Cazurile astea mă obosesc la maxim. Simt că nu mai pot face față atâtor activități. Îmi trebuie o vacanţă.

- Bună Dimineața domnule Blake! Intra Amanda pe uşa zâmbind cu o cafea in mana.

Îmi dau ochii peste cap la vederea ei. Radiază din cap până în picioarele. Mă întreb dacă femeia asta are și zile proaste. E mereu bine dispusă, cu același zâmbet strălucitor pe față, arătând minunat. Nu e niciun secret că Amanda are o frumusețe de invidiat, dar începe să mă enerveze acel zâmbet pe care îl arată mereu. Știu că e fals. Creat și modelat pentru a ascunde toate imperfecțiunile sale.

- Nu ți-am cerut să-mi aduci cafea. 

Mă ignoră și așază paharul pe birou cu grijă. Își dă părul pe spate și îmi aruncă o privire atotștiutoare.

- La cum arăți ai nevoie de una. 

Oftez și apuc paharul, luând o gură din lichidul negricios și amar. 

- Am vorbit cu scumpa ta soție acum ceva timp. 

Aproape mă înec la auzul acestor cuvinte. Îmi ridic privirea spre ea și o văd făcându-se comodă pe mica canapeaua din cameră. Îmi aruncă un zâmbet inocent ce mă irită la maxim.

- Nu face fața aia. Nu i-am spus încă cine sunt. Vorbește senin.

 Se vede că savurează momentul acesta. Știe că mă enervează când aduce vorba de Izabella. Acum înțeleg de ce unii spuneau că poate fi o nesuferită uneori. Se pricepe să mă calce pe nervi când își propune asta.

- Ce vrei să spui prin încă?

- Vreau să spun că orice are un preț, Luke. Până şi păstrarea secretelor.

- Daca tu crezi că ești un secret, te înșeli.

- Chiar așa? Atunci de ce micuța ta Izabella nu știe cine îți e secretară?

Se ridică de pe canapea și se plimbă prin cameră, mimând că meditează la întrebarea pusă. Se oprește într-un loc și mă privește cu o sprânceană ridicată. Vrea să mă audă vorbind. Crede că îi voi da dreptate gândurilor ei. 

- Pentru că nu mi se pare ceva important. Spun nepăsător în timp ce las cafeaua pe birou și apuc alt dosar.

- Bun argument. Dar ce ar fi să îmi spui adevăratul motiv?