All or Nothing

Capitolul 28: Curaj

Capitolul 28: Curaj 
" There is no hope for you and me. "

Imi doream sa fiu curajoasa. A fost primul meu gand in momentul in care am ajuns la gara. Voiam sa indraznesc sa fac ceea ce imi doresc. Voiam sa am incredere in mine. Voiam sa traiesc. Incercam sa ma conving pe mine ca motivul pentru care plecam era faptul ca nu mai apartineam acelui loc. Dar, intrebarea mea era, carui loc apartineam cu adevarat ? Imi placea Portlandul. Imi placeau oamenii pe care ii cunoscusem. Nu era nici pe departe extravaganta la care visasem, insa, era un loc in care ma acomodasem. Ma simteam cumva legata. Experimentasem atat de multe lucruri noi. Si totusi, acum, eram pe punctul de a parasii orasul ce mi-a fost cateva luni cel mai calduros camin. A fost linistea ce credeam ca nu-mi trebuie. 

M-am indreptat spre casa de bilete, si i-am cerut indicatii unei batrane vanzatoare, ce ma privea sceptica pe deasupra ochelarilor. Am zambit usor stanjenita. Aceasta mi-a explicat destul de grabita rutele si intervalul de timp la care trebuia sa apara urmatorul tren. Mai aveam de asteptat aproximativ o jumatate de ora. Ceea ce era o usurare pentru faptul ca nu aveam sa astept prea mult timp. Mi-am luat un loc pe un scaun si am sovait o clipa, gandindu-ma daca ar fi o idee buna sa o sun pe Erika, pentru a imi lua la revedere si de la ea. Stiam ca avea sa protesteze si sa dramatizeze prea mult. Insa, m-as fi simtit oribil. Mi-a fost prietena, si merita cel putin sa stie ca plecam. Am actionat si am sunat-o. A raspuns prea repede si valul de cuvinte cu care am fost asaltata m-a amutit:

- Hei ! Ai inebunit ?! Ce e in capul tau, Miranda ?! Cum sa pleci ?! Cand aveai de gand sa-mi spui ?! Eu imi faceam planuri pentru sarbatori. Ma gandisem la un cadou perfect pentru tine. Cum indraznesti sa pleci ?! vocea ei era tremurata, si in ciuda dinamitatii si rapiditatii cu care vorbea, ii sesizam tremurul din glas. Ma simteam oribil.

- Scuze, Erika, nu voiam sa iti dau planurile peste cap. Doar ca...presupun ca trebuie sa merg acasa. Tu ai aici familia ta, asa ca, ar trebuii sa merg si eu la ai mei. Nu sunt cei mai grozavi, dar e mai bine decat sa fiu singura. era cel mai solid argument pe care il aveam impotriva ei. Stiam ca nu ar mai fi avut nimic de obiectat daca aduceam in discutie familia mea. Si totusi, ce a urmat mi-a facut inima sa tresalte:

- Te rog, fii sincera, Miranda. Chiar te duci acasa ? am simtit cum ochii mi se umezesc. Nu puteam sa o mint. Nu cand glasul ei era aproape sa se franga. Trevor a plecat, la fel cum am facut si eu. Ma simteam jalnic. Nu am reusit sa-mi retin suspinele, si tot ce am putut sa articulez a fost o scuza jalnica si sa inchid telefonul. 

Lacrimile curgeau necontentit pe chipul meu, si mi-am pus capul in palme, incercand sa ma calmez. Era penibil sa plang in public si sa atrag atentia celor din jur. Insa, imi era absolut imposibil sa imi retin suferinta. In acel moment ma simteam cea mai mizerabila fiinta din lume. Plecam...mereu plecam. Dar imi doream sa fiu curajoasa, nu-i asa ? Curaj insemna sa abandonez lucruri si persoane la care tineam. Asa ca, trebuia sa am curaj sa plec. Trebuia sa am curaj sa merg mai departe. Asa e ! Aveam nevoie de curaj. La fel cum Erika va avea nevoie de curaj si sa aiba incredere in ea. Va avea nevoie de curaj ca sa-l uite pe Trevor si sa se respecte mai mult. Va avea nevoie de curaj ca sa se impace cu plecarea mea. 

Nu voiam sa ma gandesc. Nu voiam sa rememorez toate momentele petrecute cu ei. Stiam ca avea sa imi lipseasca tot ce am trait aici. Avea sa imi lipseasca Trevor cu glumele lui indecente si momentele in care fredona usor versurile melodiilor care imi placeau. Avea sa imi lipseasca Erika si zambetul ei binevoitor si cafeaua pe care mi-o pregatea dimineata. Avea sa imi lipseasca Blake, cel care imi oferea atata protectie. Si, cel mai mult, avea sa imi lipseasca David, cu tachinarile lui, cu aroganta debordanta, cu sarcasmul sau veninos. Am inceput sa rad, fara sa imi pese de privirile incruntate care erau aruncate asupra mea. Dar, chiar aveam motive sa rad. Toti ceilalti aveau sa imi lipseasca pentru calitatile lor, insa David, ei bine, el avea sa-mi lipseasca pentru toate defectele sale.