All or Nothing

Capitolul 32: Îndrăzneala

"Suntem rezultatul modului in care suntem tratati."

Dimineața, alarma telefonului lui David reușise să mă smulgă mai întâi pe mine din starea mea de liniște de pe urma somnului. Brunetul meu reușise să strice una dintre cele mai geniale melodii a celor de la Breaking Benjamin, setând-o ca alarmă. Totuși, nu mai avea prea mult efect asupra lui. Mormăi doar cu capul înfundat în pernă, trăgându-și pătura peste cap. Același David, aceeași rutină. M-am ridicat în șezut, încercând să mă acopăr cu pătura, dar era destul de greu din moment ce copilul somnoros de lângă mine se agățase de ea. Am zâmbit amuzată privindu-l cât de vulnerabil părea. Totuși, eu trebuia să joc rolul personajului negativ și să îi dau trezirea. Și asta, nu într-un mod plăcut. M-am apropiat cât mai subtil posibil de el și i-am fluierat în ureche. Tare. Un gest deloc feminin, dar care funcționa de fiecare dată. David se îndepărtă buimăcit de mine, apoi mă țintui cu o privire menită să fie furioasă, dar având încă urmele unui somn liniștit, nu îi ieși prea credibilă acea figură.

- Nu mă satur niciodată să fac asta, am spus eu zâmbind cu superioritate, apoi m-am dat jos din pat, îndreptându-mă spre dulap. Simțeam privirea arzătoare a lui David asupra mea, și am încercat să găsesc cât mai rapid ceva de îmbrăcat.

- Nu ești capabilă de prea multă blândețe, știi asta, nu? s-a plâns el, încă stând în pat, încercând să alunge starea de somnolență cu care încă se mai confrunta. Am zâmbit răutăcioasă și i-am scos limba, gest copilăresc de care nu reușisem niciodată să mă desprind.

- Știi, aș avea idei mai bune pentru care să folosești limba aia. m-a tachinat el, dar trupul meu s-a înfiorat la aluzia lui indecentă. Încă mă jenam de fiecare dată când el exagera cu anumite lucruri. Îmi simțeam obrajii fierbinți și detestam gândul că încă mai avea efectul ăsta asupra mea.

- David! m-am răstit eu, folosind un ton încărcat de reproș. Dar el doar îmi adresase un zâmbet, genul ala de zâmbet de pirat. Mândru și satisfăcut, aproape crud.

- Dă volumul vocii mai încet, nu suntem singurii din apartamentul ăsta. mormăii de data asta ceva mai îmbufnat, iar eu realizasem că nu discutasem absoluta deloc despre Erika și perioada ei de depresie sau despre subita ei împăcare cu Trevor.

- Mda, că tot veni vorba. Care e treaba cu ăștia doi? l-am întrebat eu după ce i-am îmbrăcat unul din tricourile lui care venea imens pe trupul meu mărunt. Renunțasem să mai caut ceva în garderoba mea.

- Cui îi pasă? Dacă Erika își dorește o așa viață, nu are decât să se conformeze la ea. de această dată se ridică din pat și se poziționă în fața dulapului deschis, căutând ceva de îmbrăcat pentru liceu. Mi-am dat și singură seama că era finalul discuției, nu aveam să mai scot de la el absoluți nimic altceva în legătură cu sora lui. Am oftat resemnată și am început să fac puțină curățenie în cameră în timp ce David se pregătea de plecare.

După ce își termină rutina de dimineață, își luă rucsacul, mă sărută ușor, apoi plecă în grabă. Renunțase la micul dejun. Am verificat ceasul și am constatat că era aproape ora 9. Mi-am scos telefonul din rucsac, l-am deschis, dar nu primisem niciun răspuns de la Brian. Poate că, până la urmă chiar nu voia să vorbim. Poate că faptul că m-a apelat a fost o simplă întâmplare. Mi-am lăsat telefonul în cameră și m-am îndreptat spre baie, dorind să mă îngrijesc și eu puțin. Eram destul de dezamăgită de rezultatul final, dar în fond, era mult mai bine să elimin orice legătură cu fosta mea viață.

Brusc, un ciocănit violent în ușa băii, mă readuse în prezent. Mormântul enervat al lui Trevor se distingea din partea cealaltă a ușii. Dacă avea nevoie de baie, trebuia să mai aștepte. Am deschis ușa doar cât să îl văd puțin. Era somnoros, cu părul un dezastru și doar într-o pereche de boxeri. M-am străduit să îi privesc decât chipul.