All or Nothing

Capitolul 36: Decizii

" Don't belong to no city, don't belong to no man... "

Frig. Frig. Frig.
Poate că temperatura nu era chiar atât de scăzută, poate că întregul frig era doar în inima mea. Poate că temperatura sentimentelor mele de afla la cote glaciare, și astfel reușea să mă facă să simt frigul iernii mult mai aprig decât era de fapt. Corpul lui David, care în mod normal reușea să mă încălzească, părea acum să mă înghețe mai mult ca niciodată. Îmi era frig. Frig. Frig. Frig.
Era dimineață, iar toată lumea lipsea. Erika începuse să meargă din nou la serviciu, iar David să asiste la toate cursurile. Până și Trevor avea o ocupație, cu trupa lui. Numai eu eram singura persoană care irosea timpul. M-am ridicat amețită din pat. Mă simțeam absolut epuizată, deși nu făceam nimic. David mă epuiza. Mă epuiza prin firea lui distantă. Mă epuiza faptul că aveam senzația că depind de el. Mă simțeam ca și cum aș fi fost doar o damă de companie. Era prea josnic, chiar și pentru mine. Nu eram recunoscută pentru că aș avea prea multă demnitate, dar tot era prea penibil să mă aflu într-o asemena ipostază. M-am apropiat de fereastră și am privit cum afară stratul de zăpadă se așterne pe asfalt.
Erau extrem de rare momentele în care mă cuprindea melancolia, însă simțeam câteva resentimente față de iernile petrecute acasă. Nu mă bucuram nici atunci de prea multă atenție, dar atmosfera din camera mea era mult mai reconfortantă, uneori, câteva prietene de la liceu îmi făceau vizite și petreceam timp vorbind despre nimicuri adolescentine. Aici, în Portland, nu aveam nicio prietenă, doar pe Erika, dar ea era mult prea obsedată de Trevor ca să mai acorde atenție și altor persoane existente în viața ei. Îmi era dor să mă simt ca o adolescentă.
Brusc, toată contemplarea mea mi-a fost întreruptă de un sunet strident ce venea din bucătărie. Ceva ce semăna cu un scaun căzut sau ușa trântită a unui dulap. M-am repezit speriată spre bucătărie, iar acolo l-am găsit pe David scotocind prin sertare, cu nelipsita stare temperamentală.
- Nu știi cum funcționează propria ta bucătărie? am întrebat intrigată apoi m-am așezat pe unul dintre scaunele de la masă.
- Scuze dacă te-am trezit, Fannings. a răspuns sarcastic așezându-se în fața mea, renunțând la orice ar fi căutat, desigur, fără să îmi ofere orice lămurire. Așa decurgeau lucrurile între noi, el păstra maximul de discreție, în timp ce eu eram o carte deschisă în fața lui. Am dat din cap neatenta și îmi fixam privirea pe orice obiect din încăpere, doar pentru a îi evita privirea.
-Nu știu dacă ți-am mai spus-o vreodată, dar cred că ești singura fată pe care am cunoscut-o, care să fie atât de frumoasă după ce se trezește. mâna lui se juca inconștientă cu a mea, atrăgându-mi atenția în urma complimentului făcut. David nu spunea lucruri drăguțe. David nu se purta drăgăstos. Care era motivul pentru care se purta astfel?
- Ce fel de fete ai cunoscut tu? am întrebat încercând să îmi maschez șocul și să elimin posibilitatea vreunui moment stânjenitor. Apoi m-am ridicat de la masă și m-am îndreptat spre bufet în dorința de a pune distanță între mine și David, dar lăsând aparența că voiam să pregătesc cafeaua. Totuși, acesta nu intenționa să mă lase să mă îndepărtez de el. L-am simțit imediat în clipa următoare stând în spatele meu. Raportul de înălțime era evident, și eram perfect conștientă că statura lui mă domina. Am inspirat adânc și m-am întors, privindu-l contrariată.
- E totul în regulă, Miranda? a întrebat el, trecându-și blând degetele prin părul meu, atingând în trecere o parte a gâtului meu. M-am străduit să mă mențin impasibilă, așa că, doar am scuturat din cap în semn aprobator, pentru că știam că emoțiile mi-ar fi fost trădate de tremurul din vocea mea.
- Atunci, de ce mă respingi? m-a întrebat, acum mâinile sale aflându-se pe talia mea, și strângându-mă ușor, provocându-mi fiori acolo unde degetele lui puneau presiune asupra mea.
- Nu te resping. am răspuns defensivă, blestemându-mă pentru răspunsul meu prea rapid.
- Atunci presupun că nu vei avea nicio problemă dacă voi face asta...și fără să am ocazia să procesez prea bine ceea ce a vrut să spună, acesta m-a ridicat pe bufet, venind în clipa următoare între picioarele mele. Detestam sentimentul pe care mi-l provoca apropierea asta. Eram într-un mare impas, ca și cum mi-l doream acolo, dar pe de altă parte nu trebuia să îi permit. Își pornise un atac pasional asupra gâtului meu, înșirându-mi săruturi multe și umede.
- David... Nu am dispoziția necesară. am mormăit eu încercând să mă dau mai în spate pentru a crea puțin spațiu între noi. Totuși, acesta m-a reținut când mi-a strecurat mâna pe sub tricou, strângându-mă de talie. Am scâncit neajutorată și starea de disconfort creștea pe măsură ce buzele lui David alunecau tot mai mult spre pieptul meu.
- Încetează, vorbesc serios. de această dată vocea mea a sunt mult mai răspicat, atrăgându-i atenția lui David și îndepărtându-se de lângă mine ca și cum l-aș fi lezat cu adevărat. Totuși nu avea niciun drept ca el să reacționeze ca o victimă. Se purta ca și cum ar fi avut toate drepturile să mă trateze în felul acela. Știam că David era posesiv. Firea lui dominantă, obsesivă se ghicea în fiecare gest al său. Poate că până acum nu am luat în considerare această latură a sa, poate nu am vrut să îl discreditez pentru un defect mărunt. Nimeni nu e perfect. Dar devenise insuportabil în ultimul timp.
M-am dat jos de pe bufet și m-am îndepărtat de el, de data asta fără să fiu oprită de vreun protest. Nu simțeam remușcări pentru privirea rece pe care mi-o arunca în acel moment. Simțeam că am făcut ce trebuie. Nu voiam să mă justific în fața lui, dar trebuia să îi spun ceva:
- David, nu poți să mă forțezi...
- Nici nu încerc. m-a întrerupt el, cu o voce plictisită și aparent foarte calmă și dezinteresată.
- Bun. Pentru că nu sunt la comanda ta, David. Ești foarte...agresiv. știam că nu avea niciodată să se împace prea bine cu acele cuvinte, dar continuam să i le adresez. Nu știam dacă se datorau exageratei nevoi de a îi mărturisiri ceea ce mă chinuia în privința lui, sau doar îmi doream să îi dau o lecție, iar tăcerea lui mă îndemna să continui:
- Uneori cred că e singurul lucru pentru care mă ții lângă tine.
- Discutabil. a rostit el rece, iar eu am încercat să nu îi las comentariul arogant să mă afecteze.
- Poate că ție ți se pare amuzant, dar sunt foarte serioasă. Nu ai ieșit cu mine niciodată, la o întâlnire adevărată. Ai toate stările astea schimbătoare. Țipi la mine. Te deranjează de fiecare dată când încerc să aflu ceva despre tine. Ești irascibil când intru prea mult în viața ta. Evident că atunci când vorbim ajungem mereu la o dispută. Singura conjunctură în care ne înțelegem e atunci când suntem în același pat. Iar eu...Mă simt epuizată de tot acest curs al relației noastre.
- Atunci, poate ar fi bine să păstrăm distanță unul de celălalt. reacția tipică a lui David, fuga. Niciodată nu poate accepta critica. Dar pentru prima dată, sper surprinderea mea, ceea ce simțeam eu, nu era dezamăgire, umilință sau regret, ci furie, o furie neconvențională.
- Vrei să ne despărțim? am întrebat neîncrezătoare, ridicând o sprânceană în semn că nu puteam să cred ceea ce spunea.
- Despărțire...Nu știu dacă acest termen se potrivește cel mai bine, având în vedere că noi doi nu am fost niciodată împreună în adevăratul sens al cuvântului. era rece și crud. Era el însuși. Iar eu obosisem să îl mai accept așa.
- Tipic. Asta e ofensiva ta. Ataci exact acolo unde ști că doare cel mai mult. Ai dreptate. Tu și cu mine nu am avut de la început compatibilitate. Eu am un suflet, tu nu ai. nu îmi aminteam dacă îmi mai vorbisem vreodată în acel mod, dar spre groaza mea, nu simțeam vina. Merita să fie atacat cu aceleași arme cu care ucidea el. Am părăsit bucătăria și m-am îndreptat spre camera lui. La scurt timp, am auzit ușa de la intrare trântindu-se. Lașul! Totuși, gestul lui îmi întăreau și mai mult deciziile. Mi-am scos geamantanul de sub pat și am început să îndes în el în grabă toate hainele, toate lucrurile pe care le primisem, le cumpărasem. Nu voiam să îi las nimic din ce mi-a aparținut. Deși aveam un bagaj incredibil de dezordonat, principala mea preocupare era să îl termin înainte să interacționez cu cineva. Mă plimbam agitată prin casă, fiind nehotărâtă dacă ar trebui să las un mesaj în care să îmi anunț plecarea. Dar nu aveam niciun motiv. Erika își pierduse preocuparea în ceea ce mă privește, iar lui David nu mai aveam să îi adresez nicio vorbă. Când am terminat de împachetat toate lucrurile, mi-am schimbat pijamalele, care constau defapt doar într-un tricoul lung de al lui David și m-am îmbrăcat pentru a face față frigului iernii. Mi-am verificat banii din portofel și alte câteva lucruri din rucsacul meu, apoi fără alte ezitări mi-am luat bagajul și am pornit spre ieșire. Am părăsit casa, căminul de care nu aparțineam.