All or Nothing

Capirolul 31: Familia

"This was the boy I loved. A little bit messy. A little bit ruined. A beautiful disaster."

Evenimentul cu Trevor reușise să mă debusoleze destul de mult. Nu puteam înțelege cum de putea să manifeste atâta ostilitate față de Erika, fata pe care se presupunea că o iubea atât de mult. În mintea mea se invălmășau atât de multe gânduri. El era cu biata Erika, doar pentru a îl sfida pe David. Fie, doar pentru distracție. Totuși, nu mă puteam hotărî care dintre aceste variante era mai umilitoare pentru Erika. O parte rațională a creierului meu îmi spunea că nu ar trebui să mă preocup de viață amoroasă a celor doi și că ar trebui mai degrabă să am grijă de a mea. Desigur, firea mea mult prea implicată și curioasă mă îndemna să intervin, de dragul Erikăi. Totuși, aveam vaga impresie că ea nu ar fi atât de încântată dacă ar afla că îmi băgasem prea mult coada în problemele ei. Ca să nu uit să menționez că și David ar fi fost destul de nemulțumit. David! Cu toată acea stare de gândire aprofundată, aproape că uitasem de programul orelor de curs care aveau să se sfârșească în curând. Nu știam ce justificare aveam să îi ofer arunci când v-a ajunge acasă iar eu nu aș fi de găsit pe nicăieri. Dacă învățasem ceva despre el, era faptul că se dovedea a fi cea mai suspicioasă și geloasă persoană. Iar eu voiam să evit pe cât mai mult cu putință orice fel de ceartă.

Cea mai rațională soluție care mi-a luminat mintea a fost cea de a îl aștepta în fața liceului. Deșii îmi părea penibil să fiu genul de iubită agasantă și sâcâitoare, trebuia să îmi calc pe orgoliu de această dată. M-am așezat pe o bancă joasă din fața liceului și am încercat să îmi verific mesajele de pe telefon. Îl țineam închis în marea majoritate a timpului, pentru orice eventualitate în care, cineva din vechea mea viață și-ar fi amintit de umila mea persoană. După cum m-am așteptat. Nu primisem niciun mesaj, însă, atenția mi-a fost atrasă de un apel telefonic ratat. Îl puteam considera nesemnificativ, putea fi o simplă greșeală. Nimeni nu dăduse măcar vreun semn în ultimele luni cum că m-ar caută sau s-ar interesa de condiția mea. Totuși, adevărul era că apelul acela trezise în mine puțină nostalgie și speranța că cineva îmi ducea dorul și se gândea la mine. Am inspirat profund apoi am intrat în meniul apelurilor pierdute. Pentru o clipă șocul meu a fost atât de puternic încât nu am mai reușit să schițez nici măcar o mișcare. Brian. Fratele meu mai mare la care nici măcar ma gândisem o dată de când cu plecarea mea. Nu ne-am încadrat niciodată nici în categoria acelor frați care nu se suportă, dar nici nu aveam cea mai strânsă relație. Brian era genul care prefera compania prietenilor decât a familiei. Și nu îl puteam judeca, pentru că nici eu nu îmi aprobam prea mult mediul familial, fapt pentru care mă aflu acum aici.

Totuși , de ce ar încerca Brian să ia legătura cu mine? Nu mi-am pus niciodată problema că ar încerca să mă recupereze. Dar dacă nu încerca să mă recupereze? Poate doar voia să se asigure că mai trăiesc sau poate doar greșise apelantul. Deși, mă întrista posibilitatea celei de-a doua variante. Chiar speram ca Brian să își fi dorit să mă contacteze. Familiaritatea numelui său și a imaginii lui care mi se conturase în minte îmi oferea o nostalgie nejustificată. Oare începea să îmi fie dor de casă?

Fără să realizez în primul moment, am fost smulsă din contemplare de către David care se trântise pe bancă alături de mine. Nici măcar nu sesizasem elevii care începuseră să iasă de la ore. Am zâmbit jenată, iar el mi-a depus un sărut ușor pe buze, reușind să mă distragă pe moment.

- Ce s-a întâmplat, Fannings? Îți era atât de dor de mine încât nu ai mai putut suporta? ma tachină el, folosindu-se de vocea lui joasă și încărcată de aroganță. Poate că înainte, această atitudine a lui ar fi reușit să mă scoată din sărite, dar acum, mă amuza într-o oarecare măsură. Mă obișnuisem cu atitudinea lui și începusem să îi simpatizez până și defectele. Fără să îmi pot controla impulsul de moment. M-am apropiat de el și l-am sărutat pentru un moment prelungit, cald, încetinit. Mâinile lui au alunecat pe umerii mei, arzătoare. Îmi apăsa ușor gatul cu degetele, dându-mi puțin capul pe spate. Mâinile mele se adânciseră în parul lui întunecat, ceea ce i-a produs un geamăt vulnerabil. Am fost întrerupți de un fluierat asurzitor din partea unor prieteni grosolani de-ai lui care strigaseră din toți rărunchii: