Capitolul 17: Tradarea

355 16 6
                                    

                                   Capitolul 17: Tradarea

                 “Cand oamenii au libertatea de a alege, aleg gresit.”

 

Prezenta lui acolo era mai mult decat incomoda, era frustranta. Era pentru prima data, in ultimele saptamani cand eram doar noi doi. Puteam sa afirm ca nu ma afecta cu absolut nimic prezenta lui, insa nu ar fi fost decat o minciuna. Realizam cat de mult imi doream sa strig la el, sa ii spun cat il urasc, sa il acuz pentru ceea ce mi-a facut. Insa, daca as fii facut acest lucru, mi-as fii dovedit slabiciunea si i-as fi aratat cat de mult m-a afectat ceea ce mi-a facut. Nu imi doream sa fiu in postura de victima inocenta si vulnerabila, voiam sa ii demonstrez ca sunt mai puternica de atat.

Trebuia sa-mi gasesc puterea de a il ignora. Am trecut indiferenta pe langa el, si m-am indreptat spre camera mea improvizata pentru a-mi lasa bagajele. Acesta parea ca intentiona sa imi spuna ceva, dar ignoranta mea a parut sa-l ia pe nepregatite. Ma simteam bine, il tratam dupa cum merita. Am inchis usa si mi-am lasat plasele pe neprietenoasa mea canapea. Mi-am lasat jacheta pe scaun si mi-am desfacut parul, care avea acelasi volum enervant ca de obicei. Am oftat si m-am privit in oglinda. Am facut un efort supraomenesc sa nu tresar cand i-am vazut reflectia. Silentios ca de obicei.

Am incercat sa nu-I acord prea mare atentie, asa ca m-am concentrat mai mult asupra mea. Incercam sa-mi pieptan parul foarte incurcat pentru a ma putea concentra asupra oricarui alt lucru. David s-a apropiat suficient de mult de mine, incat daca as fi facut un singur pas in spate, m-as fi izbit de pieptul lui masiv. Trebuia sa-mi concentrez respiratia, pentru ca incepeam inconstienta sa gafai. Prezenta lui era insuportabila, iar atingerea lui, cu atat mai mult. Mi-a dat parul intr-o parte, mangaindu-mi usor ceafa. Trebuia sa-mi controlez si tremurul. S-a lasat usor in fata si mi-a sarutat umarul, inaintand tot mai mult spre gatul meu. Imi asternea saruturi scurte si apasate, care ma innebuneau. Ma simteam pe atat de imobila pe cat putea sa fie o statuie. Stiam ca incerca sa se joace cu mine, sa ma bulverseze, sa ma faca sa pierd contactul cu realitatea. Asa ca, m-am indepartat. M-am folosit de ultima farama de autocontrol care mi-a ramas, si m-am indepartat de David. Acesta ma privea dezamagit si imi arunca un zambet nesigur:

-Miranda…nu se poate sa ma urasti atat de tare. Macar ai un motiv intemeiat ? aproape ca am pufnit cand l-am auzit stupida intrebare. Consideram ca aveam toate motivele din lume pentru care sa il urasc. Insa, stiam ca el nu facea decat sa isi interpreteze un rol. Incerca sa se pretinda baiatul nevinovat care nu era defapt deloc. Mi-am recapatat calmul si am incercat sa-l privesc cat mai neafectata:

- Nu stiu cat de normal ti se pare tie ceea ce s-a intamplat, dar tin sa iti amintesc faptul ca nu sunt una dintre fraierele pe care ai reusit sa le prostesti atat de usor. Nu stiu ce asteptari ai fi avut. Nu am habar cum crezi tu ca ar trebui sa reactionez. Insa, cred ca omiti faptul ca te-ai folosit de mine pentru a-ti satisface un capriciu si apoi m-ai abandonat. Depuneam incredibile eforturi pentru a pastra volumul vocii cat mai normal, nu voiam sa tradez vreo emotie, nu voiam sa ma impacientez. Nu ar fi avut sens sa devin foarte surescitata, sa incep sa ii arunc tot felul de vorbe acide si sa pornesc o adevarata criza.

-Miranda, exagerezi, nu am facut asta, doar am considerat ca ai avea nevoie de timp ca sa te gandesti mai bine la ceea ce s-a intamplat, nu am vrut sa ai impresia ca te-as presa in vreun mod. am pufnit increidibil de amuzata. Probabil ca era cea mai penibila scuza pe care am auzit-o vreodata. Chiar ma considera atat de idioata incat sa cred acea scorneala ? Eram inca o data la un pas sa izbucnesc intr-o criza de nervi, dar autocontrolul meu inca nu cedase. Am reusit sa imi intiparesc pe chip cea mai indiferenta expresie de care eram capabila si i-am replicat:

-Frumoasa incercare…apreciez ca te-ai straduit da inventezi o scuza relativ plauzibila. Asculta-ma cu atentie. O spun acum, si nu intentionez sa ma mai repet, sau sa imi retrag cuvintele. Esti cea mai mare gresala din viata mea, de pana acum. Faptul ca am plecat de acasa este nesemnificativ comparativ cu ceea ce s-a intamplat intre noi doi. Nu am de gand sa mai fac aceasta idiotenie, David. Asa ca, renunta la orice joc marsav ti-ai fi propus pentru ca eu NU vreau sa mai am de aface cu tine VREODATA. eram extrem de mandra de mine pentru modul in care am reusit sa imi aleg cuvintele si pentru siguranta din voce. Pentru prima data, am fost capabila sa detin intregul control asupra situatiei, am detinut controlul asupra mea. El parea complet socat de atitudinea mea determinata si incoruptibila. Nu isi mai putea gestiona in niciun fel expresia, era pur si simplu coplesit de aceasta reactie a mea.

-Stii…eu…nu… incepuse sa murmure ceva, dar nu ii puteam oferi sansa pentru a se justifica. Stiam ca astfel ar fi reusit cumva sa ma induplece, si nu eram dispusa sa risc asta. L-am intrerupt cu brutalitate:

-Cred ca ar fi mai bine sa pleci. am spus asta pe un ton si mai scazut, evitand stanjenita contactul vizual.

-Nu…nu pot sa plec…

-Atunci, o voi face eu. Pa David… mi-am insfacat in graba hanoracul si l-am ocolit pe brunet, iesind din bucatarie intr-un usor pas alergator. Am strabatot localul, si am bruscat usa de la intrare, fiind intampinata de vantul racoros de afara…se lasa noaptea, iar eu paraseam alt loc ce imi oferea protectie. Asta eram eu…nestatornica, nu aveam un loc al meu niciodata...mereu trebuia sa plec…

All or NothingUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum