All or Nothing

Capitolul 6: Confuzii

                                                  Capitolul 6: Confuzii

                                              “La final…vei fii tot aici?”

 

Adevarul e…ca nu m-am priceput niciodata la oameni ! Nu ii cunosc absolut deloc ! Nu-mi dau seama de personalitatea lor decat foarte tarziu, uneori…prea tarziu. Ceea ce, este de-a dreptul neplacut. Ar fii preferabil sa evit situatiile dificile care ii implica pe oameni, decat sa ma confrunt cu ele. David avea dreptate cand spunea ca sunt extrem naiva. Nu o sa o recunosc in fata lui niciodata…s-ar umfla prea mult in pene daca as face asta. Il detest pentru ca stie atat de multe ! Cunoaste atat de bine lumea asta. Pana si cand vine vorba de mine, imi pare ca ma citeste ca pe o carte deschisa. E descurajant, pentru ca, daca eu as fii nevoita sa-l citesc pe David, m-as putea declara, fara alte comentarii, ANALFABETA !

Ziua asta a fost teribil de plictisitoare. Cafeneaua nu a avut un profit substantial. Dupa cum prevestise David, ploaia i-a tinut pe majoritatea oamenilor in casele lor. Asa ca, in lipsa unor clienti, am incercat sa fac ceva pentru a imi alunga plictiseala. Compania lui David, iesea din calcul, pentru ca acesta prefera sa curete mesele si sa spele vasele. Asadar, m-am decis ca ar fii inteligent din partea mea sa ma retrag in pretinsa mea camera si sa citesc ceva. Am avut inspiratia de moment, de a imi strecura in rucsacul meu cateva carti pe care le-as putea citi pe drum.

Dupa cateva cautari in rucsacul meu dezordonat, am reusit sa iau o carte de literatura contemporana ce avea ca subiect principal ingerii cazuti. Obisnuiam sa-mi irosesc toti banii pe genul acesta de carti, dar…le preferam pe acestea in locul celor pe care mi le impunea programa scolara sa le citesc. Preferam sa citesc orice era neralist…orice sfida imposibilul. Respingeam banalitatile… tragediile…tot ce se asemana cu realitatea.

-Daca citesti povesti de dragoste dintre vampiri si varcolaci, nu te numesti o “ cititoare “, stii asta, nu ? din nou David, era aici ca sa-mi intrerupa sirul gandurilor si sa-mi ruineze orice stare de liniste as avea. Totusi, ma surprindea cum de fiecare data se putea furisa in preajma mea, fara ca eu sa-i simt prezenta.

- Sunt libera sa citesc ce vreau, si ce-mi place, nu-i asa ? l-am intrebat eu incercand sa-mi mentin un ton cat mai linistit si sa-mi reglez bataile inimii. Cand il aveam langa mine, incetam sa mai gandesc coerent. Era de vina prezenta lui impunatoare…ma facea sa ma simt complet neinsemnata in fata lui, in special in momentele sale de seriozitate. Din nefericire pentru mine, acesta era unul dintre acele momente.

- Categoric ! Esti libera sa citesti orice prostii vrei. Dar…ai putea sa incerci si ceva care sa iti dezvolte creierasul ala al tau. inca o replica acida, pe care trebuia sa o combat. Insa… nu prea stiam cum as putea sa fac asta. Nu aveam prea multe argumente, dar nu voiam sa-i dau satisfactie. Daca as fii tacut…ar fii insemnat ca cedez si ca ii dau dreptate. Si nu aveam de gand sa fac asta…nici in ruptul capului !

- David…lasa-ma pe mine si creierasul meu nedezvoltat. Te las pe tine sa fii cel cult, sunt sigura ca nu te deranjeaza. i-am zambit cu ironie si mi-am dat ochii peste cap. Nu suportam sa fiu luata peste picior, nu asa cum o facea el ! Poate ca nu eram o genialitate…dar…eram eu ! Si eram mandra de cine eram. Chiar daca el pleda in “ perfectiunea intruchipata “ puteam garanta ca avea mai multe defecte decat as fii avut eu.

- Usurel, pustoaico ! Glumesc cu tine. nu stiam ce m-a socat mai tare. Faptul ca David doar glumise cu mine pe un ton atat de serios, faptul ca el chiar incepuse sa rada [ si ce ras avea ! ] sau faptul ca el chiar mi-a ciufulit parul. Baiatul asta era incredibil de imprevizibil ! Ma tachina… adora sa faca asta ! De ce luam eu totul atat de in serios ? Poate ca problema era si la mine, nu doar la el. Cineva cu ochii aceia nu ar putea sa reprezinte o amentintare. Pana la urma m-am relaxat si m-am destins intr-un zambet timid. Dar…el deja parasise camera. Ce-a fost asta ?

Nu am avut curajul sa mai ies din bucatarie. Am ramas acolo. Intinsa pe spate…cu privirea atintita spre tavan.  Care era problema ? De ce ma purtam atat de bizar ? Nu-mi pasa de David. Nu ma interesa in felul acela. Era doar o prezenta care imi deregla starea de spirit. Avea o placere sadica de a ma necajii pe mine. Nu avea sens sa ma gandesc la el. Nu i-as oferii niciodata satisfactia asta. El reprezenta doar o problema…una mare ! Intr-un final…am prins curaj… si am iesit din bucatarie. Nu putea fii atat de greu sa ma port normal.

Insa…era destul de tarziu. David parasise localul. Acolo nu mai erau decat Erika si Trevor. Stateau unul langa altul la o masa si discutau foarte relaxati. Era placut sa-i privesti. Primul care m-a observat a fost Trevor. Acesta mi-a zambit prietenos si mi-a facut semn sa ma apropii. M-am indreptat spre ei, iar Erika s-a bucurat de prezenta mea. Ca de obicei…s-a agitat si s-a dus sa-mi pregateasca o cafea cu lapte. Si astfel…am ramas doar eu si Trevor, asa ca m-am gandit ca nu ar strica sa dau startul unei conversatii pana s-ar intoarce Erika. M-am fastacit ceva vreme, pana am reusit sa formulez o intrebare pertinenta:

-De cat timp va cunoasteti tu si Erika ? acesta a parut sa stea ceva timp pe ganduri pana sa-mi dea un raspuns,  iar acesta a fost unul complet neasteptat.

- Ca sa fiu sincer…nu-mi amintesc. Uneori am senzatia ca o cunosc dintotdeauna. Ea a fost mereu in viata mea. Nu e ca si cum as putea scapa de ea. vocea lui imi trimitea fiori prin tot corpul. Avea un timbru atat de profund. Dar…farmecul lui…al vocii lui…au palit cand am analizat mai in amanunt ceea ce spuse “ sa scape de ea ? “ Poate exageram eu…da… exageram mult in ultima vreme. Poate era doar o formulare mai negandita…tipica unui rocker…nu-i asa ? Ei nu isi aleg cu mare atentie cuvintele, nu ?

- Da. A fost acolo in permanenta. Asta cred ca va apropie foarte mult.

- Nu neaparat. Sunt independent, scumpo. Am libertatea mea. Erika stie ca nu poate sa ma tina cu forta, asa ca imi ofera spatiul de care am nevoie. Ar face cam orice sa nu ma piarda. Si…ca sa fiu sincer…ii iese. E ca o sotie devotata.

- La ce te referi…mai exact…cand spui “ spatiu “ ? l-am intrebat eu, in ciuda faptului ca ma temeam de raspunsul lui, pe care il intuiam.

- Sa zicem ca nu sunt al ei si numai al ei. Dar…accepta ideea si intelege ca sunt un spirit liber in cautare de distractie. nu era suficient ca eram dezgustata de nonsalanta cu care spunea toate acele lucruri, dar…felul in care mi-a mangaiat piciorul, a fost insuportabil ! Cum putea o fata ca Erika sa fie de acord cu asa ceva ? Si…cum putea el sa se prefaca atat de mult…cum putea sa simuleze dragostea pentru ea in acel fel ?! Era ingrozitor ! L-am privit sceptica…si i-am indepartat mana. Imediat…tot farmecul lui a disparut. Toata frumusetea, tot aspectul fizic…nu mai contau ! Era un nemernic ! M-am ridicat de la masa si m-am dus inapoi in bucatarie, scuzandu-ma Erikai cu pretextul ca eram obosita si nu ma simteam tocmai in regula. Aceasta a parut ingrijorata…dar am implorat-o sa nu insiste, si am asigurat-o ca ma voi reface dupa un somn bun. Era deja prea mult pentru mine !