All or Nothing

Capitolul 40: Rădăcini

" Be with someone who is good for your mental health! "

Încercam să țin pasul cu profesorul nătâng de la catedră, care avea cea mai rigidă concepție despre viață și despre adolescentul din societatea contemporană. Era cu adevărat țâfnos și uneori aveam senzația că mă privea în zeflemea și că se abținea să nu mă ironizeze. Ignoram totuși cu ușurință o asemenea atitudine. Îmi era vag familiară cu cea a lui David, așa că aveam antrenament în gestionarea unor asemenea situații. Intenția mea era să promovez clasa cu o medie decentă, nu să intru în grațiile profesorilor.
Revenisem la liceu, chiar dacă a trebuit să repet anul. Nu mă deranja atât de mult acest aspect. Eram conștientă că anul trecut mi-l ratasem. Dar acest lucru nu însemna că nu puteam face prezentul să conteze. Nu am fost niciodată o elevă excepțională. Nu înțelegeam din prima noțiunile abia predate, aveam nevoie de timp să asimilez noutăți, dar mă puteam conforma. Puteam să îmi fac temele oră de oră. Puteam să învăț pentru teste și puteam să mă prezint la timp cu proiecte suplimentare. Îmi dădeam toată silința.
Într-un oraș mic, veștile circulau foarte rapid. Toată lumea știa câte ceva atât despre plecarea mea subită cât și despre venirea mea neașteptată. Așa că eram privită cu scepticism cam de toată lumea. Nimeni nu îmi acorda o prea mare încredere și se îndoiau de competențele mele. Nu protestam și nu intram în polemici cu nimeni. Cât timp am fost plecată am învățat să îmi țin în frâu temperamentul vulcanic. Colegii mei de la cursuri nu erau în mod deosebit preocupați de reînscrierea mea. Simțeam că și ei ar fi plecat cu prima ocazie din acest oraș dacă ar fi avut îndrăzneala necesară.
- Vreau ca pentru data viitoare să vă aduceți referatele despre Utilitatea economică, utilitatea totală și utilitatea marginală. Sper să aduceți niște referate de calitate dacă intenționați să treceți clasa. îmi strângeam cărțile și evitam contactul vizual pentru că știam că ultimele cuvinte îmi erau adresate în mod indirect. Profesorul avea o notă de exagerare. Eram ferm convinsă că notele de până acum de la economie îmi asigurau o medie peste cea de trecere. Am ignorat încă o dată alt comentariu sarcastic și mi-am strâns cărțile din bancă după care am plecat.
Era ultima oră din acea zi. Aveam acum la dispoziție un întreg weekend în care mă puteam ocupa cu odihna de care eram deja deficitară. Însă, nu aveam să mă bucur prea mult de odihna bine meritată. Christian avea să se întoarcă din San Francisco și voiam să mă bucur de tot timpul pe care îl puteam petrece împreună. Nu ne-am mai văzut de la Crăciun dar continuasem să vorbim la telefon și să ne dăm mesaje. Programul lui devenise destul de aglomerat și nu își putea permite un concediu ca să nu mai spunem că nici bugetul nu îi permitea o călătorie atât de lungă.
Motivul pentru care venea acum era că superiorii lui lucrau la un caz închis, iar Christian încă nu intrase în rândurile veteranilor, dar după cum îi plăcea lui să spună, acest lucru avea să se întâmple destul de curând. Nu voiam să recunosc, dar abia așteptam să îl revăd. Eram aproape de sfârșitul primăverii și temperaturile ridicate ne permiteau să facem atâtea lucruri. Voiam să mă plimb cu Christian și să râdem pe baza a diferite subiecte. Cred că epuizasem tot materialul de glume despre proful meu de economie, dar cu siguranță aveam să găsim și altceva de discutat. Eram deja mult prea entuziasmată de venirea lui.
Când am ieșit din liceu, am zărit o siluetă înaltă și firavă sprijinită de gardul de la intrare, privind neîntrerupt ecranul unui telefon performant. Am coborât în grabă scările și am înaintat cât mai silențios spre el. Nu mi-a remarcat prezența decât în momentul în care m-am aruncat în spatele sau, dezechilibrându-l. Nu am putut să nu mă gândesc că o asemenea mișcare nici nu l-ar fi putut clinti un centimetru pe Davis. Chiar dacă trecuseră luni bune, încă îmi mai străfulgera câte un gând la el. Dar acum nu era momentul potrivit. Christian mă privea amuzat în timp ce își ascundea telefonul în buzunarul sacoului. Mereu același stil. Blugi cu influență tinerească dar cămașa și sacoul cu tot cu profesionalismul la pachet.
- Miranda... Scuze că am venit neanunțat la liceul tău. Mă gândeam să îți fac o surpriză. Sper că nu a fost nimic prea deplasat. Nu vreau să îți fac probleme. revenise la tipica lui bâlbâire. Și în mesaje sau la telefon avea asemenea accese, dar erau mai puțin accentuate. Nu mă deranjau oricum.
- E în regulă. Oricum nu îmi face placere să merg singură. am zâmbit și l-am apucat îndrăzneață de braț, pornind în direcția casei mele.
- Singură? Nu mai e nimeni care să meargă în aceeași direcție cu tine? a întrebat el sincer îngrijorat, iar eu doar am ridicat din umeri. Am fost destul de singură, chiar și o dată ce am ajuns acasă. Nu mă deranja singurătatea, dar nu puteam să afirm că sunt singură. Abia dacă socializam cu câteva persoane pe teme banale precum orarul sau activități școlare. Nu ieșeam în localuri și nu eram invitată la petreceri. Cred că de asta îmi era atât de dor de Christian. El era șansa mea de a nu mai fi singură.
- Mda, dar e în regulă. Deci... Care e planul? Cât intenționezi să rămâi prin preajmă? am întrebat cu intenția de a redirecționa discuția spre ceva mai puțin stânjenitor.
- Cam cât mai e până se încheie anul școlar? a întrebat el destul de serios. Erau destul de rare momentele în care Christian avea o atitudine cu adevărat serioasă față de mine.
- Cam într-o lună. Mai mult sau mai puțin. am răspuns încărcând să păstrez un ton la fel de serios.
- Păi, presupun că o să rămân cam până atunci. asta m-a făcut să îmi întorc privirea contrariată spre el.
- Ce vrei să spui?
- Nu intenționam să îmi dezvălui motivele de acum, dar fie. Locul meu de muncă oferă burse pentru cei care vor să urmeze o carieră în criminalistică sau în vreun domeniu apropiat. Problema cu repartizările este frecventă. Să zicem că abuzez puțin de funcția pe care o dețin, așa că ți-am păstrat un loc. Știu că nu ai cunoștințe în domeniu dar ți se poate oferi șansa să înveți câte ceva. Nu trebuie să urmezi meseria asta, dacă nu vrei, consider-o doar ca pe o vacanță educativă. mă privea fix în ochi, cu o atitudine plină de profesionalism. Vorbea ca cineva ce știa ceea ce face. Acesta era Christian intrat în modul de lucru. Ideea de a pleca alături de el la San Francisco mi se părea atât de nerealistă, dar îmi doream atât de mult. Totuși, cum aveam să plec dinnou de lângă familia mea. Și în fond, cu siguranță că acolo aveau să fie persoane inteligente care știau mult mai multe decât mine legat de domeniul legislațiilor și altor proceduri. Nu voiam ca prezența mea de acolo să îi facă probleme lui Christian.
- Ce aș putea să caut eu printre acei oameni care depășesc cu mult gradul meu de inteligență? am întrebat jenată, privind drept înainte, evitând contactul vizual.
- Mira, asta e doar o bursă. E ceva cu scopul de a te pune în temă în legătură cu meseria asta. Nu o să te oblige nimeni să intri în domeniu. E ca o tabără. Și mă gândeam că ar fi o idee bună să petrecem vara împreună, în San Francisco...doar ca prieteni...sau profesional...sau cum ai vrea tu. am zâmbit iarăși când l-am auzit bâlbâindu-se. Avea intenții cu adevărat inocente. Totul suna atât de tentant. Aveam de gând să mă reflectez asupra acestei posibilități. Încercam să renunț la impulsivitate. Aveam să vorbesc cu tata și cu fratele meu. Aveam să fiu atentă la propriile sentimente și abia atunci aveam de gând să iau o decizie.
- Doar dă-mi puțin timp să mă gândesc.
- Până la vacanță de vară. a zâmbit și a trecut timid mâna prin părul meu. L-am împins cu șoldul și am început să râd. Apoi ne-am conținut drumul spre casă într-o manieră mult mai veselă și degajată. Christian era prima persoană care mă influențase pozitiv spre schimbare. Aveam de gând să îl urmez necondiționat pentru că nu aveam niciodată să mă îndoiesc de intențiile lui. Doar că lucrurile trebuiau să evolueze în ritmul lor propriu. Nu mai voiam să mă grăbesc. Și știam că el era capabil să aibă răbdare și să mă aștepte.

Sfârșit ^.^
Știu că e un final abrupt, dar prologul o să vă lămurească.
Promit ❤