All or Nothing

Capitolul 33: Regrete

"Words are like arrows... Once loosed, you cannot call them back."  

- Doar lasă-mă să înțeleg. M-ai luat de la ore doar că să îți fac pe șoferul personal până la o fermă nenorocită de la țară? glasul lui David îi trăda enervarea, deși el încerca să își păstreze calmul și să nu reacționeze deplasat. Avea mâinile încleștate pe volanul mașinii lui și lua cele mai bruște și violente viraje. Cu siguranță că nu mă așteptam să fie prea încântat de ideea mea, dar nu credeam că va reacționa chiar în acel mod. Și eu nici măcar nu i-am spus adevărul în totalitate. Reacția lui acea să fie cu atât mai deplasată după ce va afla motivul pentru care mergeam la fermă. Trebuia să calmez spiritele. Cel puțin, momentan.

- Ești prea încordat, David. am zâmbit eu, încercând să îi trec mâna prin păr. De obicei știam ce efect avea gestul ăsta asupra lui, dar de această dată, mă țintui doar cu o privire severă și scoase un sunet ce semăna cu un mârâit enervat.

- Sunt încordat pentru că în perioada asta am de învățat o grămadă de rahaturi, iar tu tot continui să mă distragi. Am impresia că uiți faptul că unii dintre noi sunt preocupați de viitor și au aspirații mai mari decât să umble prin lume fără niciun scop. Vechiul David revenise. Cu toată bunăvoința mea și cu toată încercarea de a ameliora situația, nu aveam de gând să fiu ținta vorbelor lui pline de venin.

Fără să pot să îmi controlez reacțiile de moment, i-am strigat să oprească mașina. Iar el, instantaneu, a tras pe dreapta. Știam că a fost șocul de moment, faptul că țipasem atât de tare a reușit să îl surprindă. Așadar, nu am lăsat să-mi scape elementul surpriză, și am deschis imediat portiera și am ieșit din mașină. Să te ia naiba, Carson! Pot să mă descurc și singură. Nu aveam nevoie de ajutorul lui. Puteam să merg pe jos, mai ales acum, după ce ieșisem din oraș, cu siguranță aveam să ajung repede.

- Miranda?! Ce dracu' te-a apucat? l-am auzit strigând în spatele meu, iar imediat după ce am auzit ușa de la mașină tranzită, am știut că venea după mine.

- Poți să te întorci la cursurile tale de rahat și să înveți pentru examenele tale de rahat, pregătindu-te pentru viitorul tău strălucit de rahat. i-am răspuns eu, continuând să merg într-un pas alert, fără să îi arunc vreo privire.

- Nu pot să cred că tot tu ești cea ofensată.

- Nu pot să cred că încă te ții după mine. am protestat eu exasperată de faptul că reușea mult prea ușor să poarte un dialog cu mine. Ceea ce era și mai frustrant era faptul că el părea relativ amuzat de atitudinea mea. Eu una, chiar nu mă distram.

- Haide, Mira. E o prostie. Adică zău așa... De ce era atât de important să mergem la fermă, chiar acum? Ești irațională și capricioasă.

- Iar tu ești un tocilar de rahat. Vreau să merg la fermă pentru că acolo e Brian. Și am să îmi văd fratele, fie că vrei sau nu să mă duci. asta a părut să-l nemulțumească. Nu realizasem că David m-a ajuns din urmă decât în momentul în care mâna lui mi-a prins încheietura și m-a tras cu putere spre el. Ochii lui albaștrii, erau mai glaciari ca de obicei. Cunoșteam privirea aia, și nu era de bine.

- Și cam când urma să aflu și eu motivul vizitei la fermă? m-a întrebat el dur, strângându-mă și mai tare de încheietură.

- Aveam de gând să îți spun, dacă nu ai fi fost așa o jigodie afurisită. am încercat să îmi eliberez mâna din strânsoare, dar am renunțat, știind că nu aveam să o desprind decât în momentul în care David va vrea asta. - Jigodie afurisită, zici?

- Da. l-am provocat eu fiind mult prea orgolioasă pentru a îmi retrage cuvintele, deși eram perfect conștientă că exageram apelativele. Totuși... Cuvintele acelea, au avut un efect contrar asupra lui David. Acesta a rânjit amuzat și brusc, am fost ridicată de la sol, iar David mă ducea la mașină.