¦ 𝑭𝑹𝑶𝑺𝑻 - ℋ. ℋ𝓎𝓊𝓃𝒿𝒾𝓃 ¦

1

Drumul pe care îl văd este plin de lumină, dar nu atât de luminos pe cât pare.Visul pe care l-am avut de mică a fost să rusesc cu liceu având notele peste nouă întotdeauna reușeam fiecare gând propus. Viața pe care o duceam cu mult timp în urmă sigur este o parte tristă..,dar de acea se numește trecut pentru a fi dat uitării și lăsând prezentul și viitorul să ne asigure o viață mai bună ca ieri.
Valiza mea era una mare, încăpătoare pentru cinci excursii. Desigur dacă nu plecam prin China sau Japonia, având de gând să stau trei săptămâni cu aceste schimburi. Glumesc,mergeam de parcă orașul de aici era unul străin iar privirile oamenilor mă străpungeau de parcă eram ceva nou. Locul unde urma să stau nu era departe de liceu, urma să-mi petrec tot restul timpului din el aici în clădirea din fața mea. Era un cămin destul de ok față de restul, sper să mă înțeleg cât de cât cu restul aici. Urcam scările cu valiza mea uriașă, ajungând la recepție.
-Bună ziua, sunt Paimon San camera mea?
-Camera cu numărul 203, a doua de pe partea dreaptă.
Mulțumesc și plec către camera mea. Introduc încet cheia în butucul ușii iar ușa se deschide. Se pare că nu aveam coleg nou încă deci nimic nu putea merge rău. Mi-am lăsat valiza la ușa și am închis-o pentru a evita momente neplăcute,mă uităm în jur era un apartament destul de drăguț, gemuri mari, perdelele erau atât de drăguțe. Bucătăria mi-se părea cel mai drăguț loc, vedeam liceul fiind un cămin destul de înalt. Holul ce ducea din baie spre camera era îngust dar încăpător. Mi-am fixat ochii spre priveliștea din fața camerei mele, vedeam un copac cu frunzele roz pal iar florile erau ce aceeași culoare doar că mai intense, mi-se păreau atât de interesante pentru simplu fapt că in zona satului meu nu vedeai astfel de copaci, erau doar din aceia obișnuiți care sunt peste tot. La fel ca și oamenii,persoanele speciale nu le găsești peste tot la fel cum unii copaci nu cresc oriunde ci doar in locuri speciale. Am deschis fereastra larg iar aerul m-a învăluit cu parfumul florilor de primăvară,ah..iubesc mirosul lor dulce și atât de parfumat.
Aveam parul desprins, fiecare șuviță din el parca era in lumea ei plimbându-se în diferite direcții. Vedeam oamenii cum merg încet uitându-se peste miile de flori care au luat naștere acum o lună. Aici viața mea sigur v-a înflorii atât de frumos, sper să-mi ating obiectivele cât de curând posibil.
Voiam să închid geamul dar ceva mi-a atras atenția, mâna mea nu mai reacționa la comenziile pe care i-le dădeam. Căldură din corp m-a învăluit era Seungmin, fostul meu cel mai bun prieten din copilărie..,nu mă gândeam că o să-l mai văd vreodată după ce familia lui a plecat din sat în China pentru niște afaceri, era un băiat bogat iar familia lui nu mă accepta iar Seungmin mereu era după mine. Am fost de nedespărțit până în clasa a Vl-a,mi-a lipsit iar acum mergea de mână cu o fată,stai..o fată? Doamne atât de multe se pot schimba dacă lasi persoane din viata ta sa plece, desii dorul pentru el a durat doi ani de zile l-am lăsat să plece din inima mea. I-am dat drumul pentru tot restul vieții mele sau cel puțin așa știam. Mi-am scuturat capul și mi-am aerisit minte pentru a uita acest incident si revenind la ce aveam de făcut pentru astăzi. Am mers spre valiză trăgându-o după mine până la dulapul din spatele patului meu. Mi-am așezat fiecare haină peste raftul din dulap, fiind toate asortate si fără un intrus.
M-am întins pe pat când totul era gata și aud niște bătăi în ușă, merg să o deschid iar ce văd mă uimește.
-Bună Paimon, eu sunt Leila. Am auzit că te-ai mutat azi de dimineață aici,eu sunt chiar aici. Arătând cu degetul spre camera ei,era a patra ușă de lângă mine.
-Bună, încântată sa te cunosc. Zâmbetul meu era unul forțat pentru că nu avusesem până acum foarte mulți prieteni.
-Încântată și eu,dacă ai nevoie de ceva poti veni la mine,ok?
Dau din cap afirmativ iar ea se îndepărtează ușor, simt că am uitat ceva..hmm,ah..da.
-Leila,strig eu după ea pe hol iar ecoul era unul foarte puternic.
-Da?
-Știi cumva ceva de colegu sau colega mea de apartament?
-Ah..din păcate nu îți pot spune ceva clar încă,tot ce știu este că vei sta puțin timp singură. Nu s-a mai înscris până acum cineva. Poți sta liniștită încă o lună sau două. Zâmbetul ei devenea încet foarte agitat, motiv pentru care mi-am lăsat capul într-o parte privind-o ușor de jos.
-Ochii tăi par puțin roșii,ești bine?
-Agitația cu liceul din ultima vreme mă face să devin așa.
M-am uitat la ea si am întors capul, i-am mulțumit și am plecat spre camera mea. Seara se lasă încet iar eu priveam lumea din nou cum se grăbesc fericiți spre casa lor, lăsând orice stare negativă să plece de pe fața lor.

❀ FF
❀ SPER SĂ FIE PE PLACU TUTUROR.