¦ 𝑭𝑹𝑶𝑺𝑻 - ℋ. ℋ𝓎𝓊𝓃𝒿𝒾𝓃 ¦

31

-Paimon.. tu nu-l știi pe Colin. Este un om fără milă și dur.
-Ha-ha,ok. Vrei un premiu pentru asta? Râzând către el cu sticla de suc în mână.
-Este în stare să-l omoare pe Hyunjin.
-SĂ CE? am țipat și m-am înecat cu nenorocitu de suc care era acum acru,urăsc lucrurile acre în special ce îmi provoacă o stare de rău. 
-Ce ai auzit. Sunt rivali și ceea ce îi aduce împreună este.. s-a oprit brusc și privea spre locul unde Hyunjin a stat lângă mine în pauze.
-Este? Spun încă tușind și uitându-mă ca un copil mic la desene și așteptând să-mi zică ce voiam să aud.
S-a ridicat și m-a lăsat în urmă,eram încă la masă și voiam să-l strig însă parcă rămăsesem fără voce și nici urma de vorbe care să-l facă să se întoarcă o secundă în urmă. Totul devenea tot mai ciudat,mai fără sens și nici pic de logică la fiecare pas de a lor.
M-am ridicat și am plecat către clasă ,dar mi-am simțit picioarele cum vor ceda și o mana puternică m-a împins către dulapuri.
-Printesă..
Am deschis ochii și apoi l-am văzut pe Colin în fața mea,sfinte.. nu mai scap de el.
-Lasă-mă,nu îți mai forța norocul. Mi-a prins maxilarul și în acel momet credeam că mă va săruta dar o lovitură puternică s-a auzit și acea voce.. vocea lui..
-Las-o în mometul asta jos,alt fel vei simți cum îți rup maxilarul.
Am deschis ochii și am încercat să întorc capul spre persoana care era acum la doar câțiva metri de el. Distanța era destul de mare dar putea ajunge repede în fața noastră,m-a împins către dulap în cât am simțit acele grati atingându-mi brutal pielea.
-Dar cine s-a întors? mica vedetă a liceului,Hyunjin..
-Nu sunt,dar acum ți-am spus să-i dai drumul. Auzeam vocea venind tot mai aprope de noi parcă din ce în ce mai aproape până când l-a îndepărtat de mine. Era singur iar prieteni lui Colin doar priveau uimiți de Hyunjin,mai exact de tupeul pe care îl avea acum în mâinile sale.
-Cine te face și ce stăpânul ei?
-Credeam ca ești mai deștept de atât,Colin..
-Sunt,tu nu o să ai ce am eu.
-Ai dreptate pentru că eu nu am nevoie de eșecuri.
-EȘECURI? CUM ÎNDRĂZNEȘTI?
-Exact cum ai îndrăznit să o atingi pe ea,te credeam cu mult mai deștept. 
-Esti un..
-Sunt un prinț,știu asta. În timp ce tu ești un hoț de droguri. 
-De unde..
-Atinge-te de ea de acum în colo cu un deget iar istoricul tău va deveni știre publică,băiatul celor  mai buni donatori de fonduri caritabile,și părinți care sunt în top trei pe țări.. Să afle că fiul lor a furat droguri fix de la cel mai bun prieten de familie Jon..
-Nu ai face una ca asta.
Tot ce auzeam mă deruta cu fiecare secundă și deveneam tot mai confuză auzind asta de la cei doi..
-Vă rog,putem să lăsa asta? luându-l pe Hyunjin de mână și încercând să-l trag către mine.
-Nu,nu mi-se pare corect..
-Gata,te rog Hyunjin..
Colin nu mai spunea nimic doar privea acum podeaua cu gura deschisă și având mâinile nemișcate la fel și el.
L-am apucat de mână și am plecat de acolo,l-am luat de acolo cu gândul să-l duc pe acoperis locul unde voiam să vorbesc cu el. Aveam nevoie de multe explicații..
-DOAMNE,HYUNJIN UNDE AI FOST ATÂTA TIMP? 
-Ușor,te rog,calmează-te.
-CUM SĂ MĂ CALMEZ CÂND AI-
Am simțit două buze peste obrazul meu,calde și pufoase.. Am înroșit instant la contactul cu pielea mea. Eram acum într-o altă lumea cu mult mai linistită și nervii mei parcă au trecut mai ușor ca niciodată.
Ne priveam unul pe celalat de parcă trecuseră un timp atât de lung,avea privirea acea parca voia să plângă iar mâinile sale deveneau ușor tremurate. Voiam să știu ce se întâmplă dar nu voiam să distrug nici măcar o clipă în care eu și el să ne întoarcem privire în altă parte. Voiam să mai am încă o dată acel moment.
-Nu spune nimic,doar lasă-mă să îți explic..
Nu spuneam nici  un cuvent in urma vorbelor lui,voiam să aud ce avea de spus neavând răbdare în ceea ce voia să îmi spună. 
-În primul rând vreau să îmi cer scuze pentru ca te-am îngrijorat,am plecat pentru a rezolva o problema dar fii sigură că el nu se v-a atinge de tine de acum încolo. Iar dacă o va face niște gratii îl vor ține cu mult mai departe de tine.  
Priveam cum vorbea,glasul lui liniștitor și mâinile sale calde. Și-a asezat fruntea lipită de a mea.
-Nu voi pleca,promit asta. Îmi doresc să fii bine,acum tot ce mi-ai rămas ești tu.
-E-Eu..? spun tremurându-mi glasul dar atunci mi-a ridicat capul iar eu m-am pierdut cu fiecare milisecundă..
-Tot ce îți pot spune este că,mi-aș dori să îți acord mai mult timp acum. Da-mi șansa să avem timpul nostru,singuri.