¦ 𝑭𝑹𝑶𝑺𝑻 - ℋ. ℋ𝓎𝓊𝓃𝒿𝒾𝓃 ¦

2

Liceul de dimineață mi-se părea o tortură pentru mine,dimineața eram atât de somnoroasă mai ceva ca un somnifer. Puteam să beau cinci cafele și nimic nu era schimbat, mi-am aruncat privirea peste hainele mele gândul că trebuie să port fustă în zilele când plouă mă dezgustă. Am ieșit pe ușă,se pare că ploaia începe ușor să se domolească, erau atât de mulți oameni pe lângă mine. Nu știam exact unde era clasa mea sau ce clasă eram. M-am așezat în fața panoului unde exista toată școală și de unde face parte fiecare elev. "Slavă Domnului" că există asta spun în gândul meu,îmi găsesc numele, clasa și etajul.
Curtea școlii era plină de elevi care erau fericiți,eu voiam să ajung mai repede în clasă pentru a scăpa de toată aglomerația ce era pe lângă mine. Am ajuns în școala imensă intrând pe holul lung,erau multe persoane în jurul dulapurilor,m-am strecurat cumva și am reușit să îmi las cărțile unde trebuiau. Mă surprinde ideea că aveam același cod ca numărul de la apartament,ajung în fața uși dar mă lovesc de cineva.
-Auch,spun eu frecându-mi locul unde m-am lovit.
-Te poți uita pe unde mergi,te rog? Nu îmi place ideea să mă lovesc de oricine.
-Ah, ce arogant. Șoptesc eu străngându-mi caietele de pe jos. Când ridic capul în fața mea erau trei băieți înalți și se uitau la mine cu o privirea atât de ciudată..
"Ce jenant.. " zic eu din nou în șoaptă, un băiat din spate a venit și mi-a întins mâna pentru a mă ridica. Era blond iar ochii lui căprui sclipeau ușor la privirea mea. M-am ridicat cu ajutorul lui, eram total rușinată pentru ce se întâmplase.
A schițat un zâmbet și a plecat alături de cei doi, mă uitam după el. Blondu era chiar frumos, băiatul de care mă lovisem era șaten cu ochii căprui, iar celălalt era la fel. Dacă stau să mă gândesc erau aproape la fel,fugeam spre clasă chiar dacă nu se sunase voiam să ajung. Eram prima dată în liceu si deja mi-am creat probleme pot spune. Lângă mine se așează un băiat.
-Bună,pot sta cu tine?
Vocea lui îmi părea atât de cunoscută la fel și tonul cum vorbea.
Am întors capul și când văd persoana, simțeam că voi leșina, marea acum se seacă ușor iar eu devin ca un ocean de sentimente. M-a pătruns ca un fulger toată situația..
-Seungmin...,vocea mea tremura lent, ce voiam acum să spun dispăruse iar pe fața lui se așează un zâmbet fericit, ceva era neclar.. De ce s-a ajuns aici?
-Paimon..,spuse el printre dinți, avea buzele perfecte iar parul lui de culoarea cafelei era acum în diferite părți. Cădea perfect pe fața lui, în contrast cu ochii săi. Arăta atât de minunat, s-a schimbat atât de mult.
-Nu ne-am văzut de ani, adaug eu cu privirea pe geam. Simțeam că dacă îl voi privii măcar cinci secunde inima mea se va reîndragostii de el, nu voiam din nou acea postură de cățeluș, cerșind iubire din locul nepotrivit și desigur de la persoana greșită.
-Da,știu..mă bucur să te revăd. Nu continui să vorbesc deoarece, clopoțelul sună iar privirea mea cade în pământ mai exact pe caietul meu.
Ora trecuse rapid, spre sfârșitul zilei mă ridic din banca dură, voiam să caut o carte de română deoarece colegul meu de bancă nu avea una, iese pe hol iar eu eram în spatele lui și priveam cum merge. Când se oprește privirea mea devine în ceață, ce văzusem din nou era total paralel cu viața. Seungmin era față în față cu băiatul de care mă lovisem acum puțin timp, blondul se uită în jur iar la privirea mea fața lui nu schițează absolut nici-o urmă de sentiment. Trebuia să trec pe lângă ei de parcă nu existam pentru cei trei, mi-am pus picioarele în acțiune până la biblioteca liceului. O văzusem când urcam scările spre clasă.
-Paimon! Aud acel glas cunoscut din spatele meu, mă întorc iar Seungmin venea spre mine alături de restul.
Pași lor erau rapizi la fel ca respirația mea,eram foarte speriată când vine vorba de a cunoaște persoane noi. Nu mă liniștea ideea că dacă aș avea persoane noi in viața mea se va schimba, viața este trecătoare la fel și oamenii. Prefer să rămân acel strugure singuratic de pe ciorchine.
-Unde te duci? Ti-am spus că nu am nevoie de carte, scriem amândoi de pe a ta.
-Dar..
-Nici un dar! Nu te deranja pentru mine.
Fața mea ardea până la contactul cu două mâini,ridicându-mi capul.
-Paimon, privește-mă când vorbesc cu tine,bine?
Dau din cap afirmativ apoi ochii mei se așează peste băieții din fața mea.
-Ea este Paimon, a fost prietena mea cea mai bună și încă este.
L-Încântat de cunoștință, Mă numesc Lee Know, te vei acomoda cu mine.
Scuze pentru mai devreme, eram nervos din cauza unor probleme. Eu înclin capu spre stânga semn că îl iert,apoi celălalt băiat privea ușa clasei în care urma să ne petrecem din nou jumătate din zi citind și încercând să rezistăm din cauza oboselii care era acum peste fața noastră, doream atât de mult să pot dormi acum.

Bună, îmi cer scuze pentru greșelile gramaticale. 🌺