¦ 𝑭𝑹𝑶𝑺𝑻 - ℋ. ℋ𝓎𝓊𝓃𝒿𝒾𝓃 ¦

44

A mârâit la mine ca un lupt sălbatic dar cu o stare de frică în același timp. A venit mai aproape de mine și voia să-mi aplice o strangâ dar reflexele mele era mai rapide ca mâna sa. I-am prins-o rotindu-i mâna aproapee țipând de durere. Venind cu cealaltă mână spre părul meu dar nici o secundă nu a durat că a rămas cu amândouă mâinile la mine,nu voiam să-i dau drumul, i-am aplicat un picior lejer în stomac,făcându-l să vina spre mine. I-am dat drumul la mâini și l-am lăsat să se clatine stânga-dreapta de durere. Slabe șanse când mi-a prins tricoul și mi-a întors capul cu palma sa. Am simțit că mi-au revenit pulsurile puternice și în acel moment ochii mei devenise democi exact ca un leu la atac. L-am împins căzând peste el și l-am tras ușor de tricou lăsându-l pe jos complet. Se uita la mine în timp de o serie de palme i-a mângâiat obrazi. Când eram sigur că era totul gata l-am prins din nou de tricou și l-am ridicat cu fața la mine.
-Din această clipă când mă vezi,mii te vei supune. Luându-mă restul de pe el căci voiam să-l las lat. Nervii mă controlau mai ceva ca o mașinărie defectă fără telecomandă care merge înapoi sau în față. Ca o mașină fără frâne mergând într-un gol cu o viteză puternic de periculoasă. Îmi căzuse fața când Paimon aproape că plângea în fața mea,nu veam un răspuns pentru ea doar m-am uitat la ea apoi la pumnul meu rosu ca obrajii ei. Venea către mine dar s-a oprit curgându-i din ochii lacrimi fără a spune ceva sau a schița doar se uita la mine și voiam să mă pot mișca dar parcă crengile copacului mă ținea să nu plec către ea,să nu o pot atinge. Credeam că s-a speriat căci nu îmi doream asta nici măcar o secundă să-i creez o imagine în asemenea fel cu mine,acum o pauza era ceva normal dar acum Colin era aprope cu sângele pe tricou ceilalți încercând să-l ridice.
-De ce.. aud acele cuvinte cu durere dar în acelasi timp voia să o iau în brațe.
Felix,Seungmin și Lee Know erau cum lângă mine. Seungmin merge și o aduce mai aprope de mine și spunându-i:
-S-a aflat tot ce s-a întâmplat în acea zi,ce ai simțit în acele două săptămâni de chin cu el.. Hyunjin doar a făcut dreptate. Căci este greu să iubești și să nu omori ceea ce ar face omul iubit să sufere.
Mi-am simțit lacrimile pe obraz,cum mergeau acum peste tricoul meu negru. Voiam să îmi spună ceva,un cuvânt dar nu a scos o vorba. 
-Paimon.. Am spus cu greu.
S-a întors și a plecat din fața mea,am speriat-o și a fugit din fața mea alergând în liceu. Orele se terminase deci cel mai sigur voia să plece de aici acasă cel mai probabil.  Am plecat după ea,luându-mi telefonul și fugind după ea,dar era de negăsit. Am intrat în baie nu era.. dând peste două colege de ale ei.
-Știți pe unde este Paimon? Spun suflând greu.
-Nu,frumosule. Făcându-mi una dintre ele cu ochiul iar eu m-am uitat cu scârbă la ea.
Am fugit către clasa ei și nici un pas de ea,nici măcar o secundă de privirea ei pe coridoarele goale. Mi-am luat lucrurile și am ieșit din liceu ca un fulger fugind de parcă în spatele meu era o tornadă cu 200 km/h.
Am ajuns în fața căminului și m-am uitat la geam,nu era dechis și am încercat să mă uit prin casă nici urmă de ea.
"-LA DRACU,UNDE EȘTI?" Am țipat către cer,nepăsându-mi de restul din jurul meu doar voiam să o găsesc pe oriunde a plecat. Am stat câteva momente să mă gandesc unde ar fi. Și imediat mi-am adus aminte că îmi spunea cu mult timp în urma că se oprea în parc,locul unde ea mereu mergea pentru a-și limpezi mintea așa ca am luat-o la alergat spre parc,mai exact locul cu barci unde era lacul lung în formă de fluture.
Am ajuns în fața parcului și am luat-o prin ssate,ajungeai mai repede prin scurtătura asta fix la începutul intrării spre bărci. Vântul începea să bată și să adune nori de ploaie dar în același timp razale soarelui deveneau vizibile dar în același timp invizibile dacă nu acordai atenție.
Alergam prin parc în speranța că o voi găsi pe o bancă și să-i aud glasul supăr dar în accelasi timp cel pentru care aș face orice.