Bestiile din Cartierul West

Prolog

Este o seară de vară destul de răcoroasă și îmi pot da seama deoarece părul meu zboară în toate părțile din cauza vântului. Stând pe scările modestei mele case, încerc să fac față sutelor de gânduri ce mă asaltează.
Ar trebui să cumpăr un leagăn pentru a nu mai sta pe jos. Oare tata a fost în stare măcar să cumpere lapte pentru mâine dimineață? Să încerc o schimbare și să scap de caramelul din capul meu?
Oare...oare ce s-a mai petrecut în casa de lângă mine?
Dacă ar fi să fiu sinceră, cumpărarea unui leagăn nu este prioritatea mea, puțin îmi pasă dacă dragul meu tată a cumpărat laptele acela idiot și în niciun caz nu am de gând să îmi stric părul cu vopsea.
Dar aș minți dacă aș spune că sunt puțin curioasă de ce mai fac vecinii mei, familia Carvalho .
    De fapt aș fi în stare să îmi vând un rinichi ca să aflu.
    Pentru că ei nu sunt doar vecinii mei. Acea familie a fost cândva a doua mea casă. Acea familie face parte din fiecare amintire a mea.
    Tristan și Caleb, băieții familiei Carvalho, au însemnat cândva totul pentru mine. Încă înseamnă, dar eu nu mai fac parte din viața lor de 365 de zile.
    Dar Caleb ..Caleb a fost persoana mea favorită. A fost băiețelul care împărțea cu mine orice. A fost omul pe care îl vedeam în orice parte a viitorului meu. A fost primul și singurul băiat căruia eram în stare să îi dau inima. Și aș minți dacă aș spune că nu mai este.
    Dar acum, eu pentru el sunt doar cea mai detestabilă persoană din viața lui. Și trebuie să recunosc că o merit.
    Pentru că a fost nevoie doar de o clipă. De o clipă să devenim cei mai buni prieteni la inocenta vârstă de cinci ani, și doar de o clipă ca eu să distrug totul.

    Auzeam puternicele bătăi în ușă, și nepasându-mi că eram în pijamalele mele preferate cu Scooby Doo, am deschis ușa puțin speriată. Pentru că doar un nebun ar putea să bată atât de tare.
    Dar când ochii mei au făcut contact cu două perle albastre, am știut că afirmația "nebun" nu este tocmai greșită. Pentru că marele Caleb Carvalho cu siguranță este nebun de legat.
-Mă bucur să te văd trează, Chloe, trebuie să vorbim. Este foarte important!
    Am observat încordarea din vocea sa și vena de la tâmplă bătând cu putere, și cunoscându-l mai bine decât o face el, am știut că urmează să aud ceva tare neplăcut. Dar cât de neplăcut?
-Sigur, sper că nu ai intrat în belele. Tristan este în regulă?
    Orice om care locuiește în cartierul West a auzit de Bestii. Iar Caleb și Tristan fac parte din această bandă. De fapt, cam ei sunt șefii. Așa că nu m-aș mira ca el sau fratele său să aibă probleme. Nu cred că m-aș putea obișnui vreodată cu violenta din acest cartier. Sau cu ideea că ei pot fi cei mai periculoși oameni. Pot fi chiar și criminali.
-Nu, nu are legătura cu mine sau frate-miu. Are legătură cu scursura de Xavier!
    Xavier este iubitul meu. Nu, nu îl iubesc, dar se poartă cavalerește cu mine și mă ajută cu datoriile tatălui meu. Doar că Xavier nu ar avea nimic de împărțit cu Caleb.
-De ce îl jignești? Ce s-a întâmplat?
    Singurul băiat care îmi cunoaște toată viața mă ia de mână, mângâindu-mi cu un deget palma, și mă privește cu cei mai inofensivi ochi.
    Cu siguranța mezinul Carvalho este o bestie întruchipată, dar cu mine mereu a fost un înger. Și i-am cunoscut cea mai sensibilă parte.
-Nu vreau să te întristezi. Dar trebuia să afli!
Iubitul anului este doar o parașută masculină!
    Am prins ironia din glasul său când l-a numit pe Xavier "iubitul anului" dar ce a urmat după nu putea fi înțeles de mine. El a făcut întotdeauna orice să mă aibă, nu ar putea să mă înșele .
-Ce glumă mai e și asta, Cal? Vii la ora asta la ușa mea doar ca să mă scoți din pepeni?
    În momentul în care i-am răspuns lui Caleb acesta mi-a dat drumul la mână și și-a luat cea mai serioasă față a lui.
-Nu mă crezi? Te-a înșelat, Chloe! Știi că nu te-aș minți și te-aș proteja de orice rău ți-ar apărea în cale!
    Cred în cuvintele sale , dar cred și în ce am auzit acum câteva zile. Caleb îi spunea prietenului său cel mai bun cât de mizerabil și insuportabil este Xavier. Că ar face orice să îl ia de lângă mine. Ceea ce înseamnă că probabil i-a venit această idee.
-Oh, haide, știm amândoi că l-ai ataca în orice moment! Xavier este iubitul meu și știu că nu mi-ar face asta!
    Întotdeauna am crezut că este obsedat de mine. Și faptele sale mereu au arătat asta. În plus..banii lui sunt necesari. Sunt singurul meu ajutor.
-De ce esti cu el? Nu am înțeles niciodată de ce ești împreună cu el. Nu îl iubești! Nu ești nici măcar puțin îndrăgostită de el!
    Caleb știe foarte bine de ce sunt cu el. Îmi cunoaște situația și am vorbit cu el despre asta. Dar se pare că tocmai el vrea să îmi bage bețe în roată.
-Am înțeles că din punctul tău de vedere niciun băiat nu ar fi bun pentru mine.
    În acel moment tot ce voiam era să intru în casă, să uit faptul că el a venit să îmi facă rău în loc să îmi ofere o ciocolată cum făcea de obicei și să uit că este împotriva mea.
    Dar răspunsul lui a părut picat din cer.
-Eu aș fi cel mai bun pentru tine! Iar tu pentru mine.
    Când am privit acei ochi magici și acel mic zâmbet cu gropițe, mi-am dorit să mă arunc în brațele sale și să îl sărut. Dar în schimb am spus cele mai interzise și neadevărate cuvinte .
-Da, dar eu nu te iubesc în acel fel!
    Și durerea pe care i-am văzut-o pe chip, mi-a crăpat inima în două. Și probabil și inima lui.
-Minți! Spui doar minciuni. Știm amândoi că ne este predestinat să fim împreună.
    Am păstrat tăcerea. La afirmația sa, i-am răspuns doar cu liniște. Iar vântul care începuse și mai puternic a creat un tablou de poveste. Dar o poveste tristă.
-Chiar alegi să îl crezi pe el și nu pe mine?
    Caleb a fost persoana căreia îi credeam fiecare cuvânt. Băiatul care îmi spunea chiar și când încălțămintea pe care o purtam nu se potrivea cu hainele. A fost copilul vecinilor care mă integrase în familia lui și mi-a adus cea mai mare fericire.
    Nu puteam să îl aleg pe iubitul meu neiubit de mine în locul lui. Nu aș fi ales pe absolut nimeni în locul lui.
-Am înțeles mesajul tău, Chloe! Am terminat-o!
    Și cu acele două cuvinte, tot ce creasem nu mai avea nicio valoare. Iubirea pe care o simteam pentru el devenise dintr-un zmeu, o piatră ce cântarea o tonă.
   
    Acea amintire de acum un an s-a stins în momentul în care o mână rece mi s-a așezat pe obrazul stâng.
-Hei, scumpo, la ce te gândești așa de profund încât nu m-ai văzut venind?
    Beverly este prietena mea cea mai bună. Ea este motivul pentru care stăteam în fața casei. Este seara fetelor și urmează să ne uităm la concursuri de modă și să mâncam multă înghețata. Doar că aș fi preferat să mă sufoc în perna mea de lacrimi.
-Nu e nimic important, hai să intrăm în casă, nu prea pare o seară de vară!
    Beverly chicotește și pornește în fața mea știind drumul foarte bine. A venit acasă la mine de foarte multe ori. Dar privirea îmi rămâne fixată spre casa familiei Carvalho.
    Din seara aceea, nu l-am mai văzut pe Caleb. Din câte am înțeles, a plecat din oraș. Dar ar putea oricând să se întoarcă. Dar doar în cartier. Nu și în viața mea.
    Pentru că marele Caleb Carvalho nu iartă pe nimeni care îl rănește .
    Iar el va rămâne pentru o eternitate rana mea deschisă.