Bestiile din Cartierul West

~Bestie în cușcă

În momentul în care am pus primul pas în secția de poliție, toate privirile s-au întors spre mine și am putut simți ura cum plutea în jur.
    Am fost întâmpinat de un subcomisar ce m-a întrebat direct ce naiba vreau. Nu mi-a fost ușor să mă declar vinovat pentru o crimă pe care nu am comis-o. Dar imaginea lui Chloe zâmbind a fost singurul motiv pentru care nu am dat buzna afară de acolo.
Și așa am ajuns în celulă, ascultând cu dispreț urletele de fericire ale acelor nenorociți.
Dintotdeauna polițiștii din Saint Louis au încercat să ne încarcereze. Acesta a fost visul lor. Iar eu tocmai m-am servit lor pe tavă. Chiar si eu aș sărbători dacă eram în locul lor.
Această celulă mă va mânca de viu în anii ce vor urma. Deși cu siguranță celula unei închisori este mult mai rece decât cea de aici.
Toate obiectele cu care am venit mi-au fost confiscate si aș fi în stare să fac orice pentru a putea da un telefon acum. Vreau să îi aud vocea iubitei mele. Vreau să mă conving că Tristan a salvat-o și că este teafără.
Trebuia să mă gândesc că Hunters plănuiesc ceva. Am fost neliniștit din cauza absentării șefului lor dar nici prin cel mai mic gând nu mi-a trecut că planul lor era Chloe.
Oare ce reacție va avea mama când va afla că de acum își va vedea copilul doar în zilele de sâmbătă, pentru 15 minute? Îmi doresc să devin părinte, dar nu să trec prin asta. De aceea respir ușurat că nu voi fi martor când vor primi vestea.
Probabil că sunt cel mai groaznic frate din lume.
Am lăsat toată greutatea pe umerii lui Tristan. Dar fratele meu este cea mai puternică bestie pe care banda o are. Iar fratele meu este omul în care am cea mai mare încredere.
Sunt sigur că acum Chloe se bucură de o baie fierbinte pentru că Tristan nu ar fi avut liniște până nu ar fi eliberat-o. Nu spun că o iubește pe Chloe cum o fac eu, pentru că nimeni nu o face. Dar o prețuiește. Acea fată a fost întotdeauna ca un soare pentru el.
Am pierdut numărul turelor pe care le tot fac și încerc să evit mirosul puternic de mucegai.
Poate că cei care îmi vor răul ar spune că era timpul să ajung unde îmi este locul. Totuși, numărul infractorilor cu adevărat periculoși si care sunt în libertate este mare, așa că m-am gândit că pot evita la infinit închisoarea.
Mă întind pe banca crăpată închizând ochii pentru puțin timp.
Dacă situația a luat o întorsătură neașteptată iar Chloe este încă în mâinile lor? Dacă Tristan a pățit ceva în timp ce a încercat să o salveze?
Dacă ...Bestiile au murit de mâna lor?
Nu! Asta este imposibil! Am dominat întotdeauna în cartierul West iar ei nu sunt cei mai periculoși cu care ne-am înfruntat. Trebuie să mă gândesc la ce mă va aștepta la închisoarea în care urmează să fiu dus.
Probabil că sunt așteptat de foarte mulți tipi. Tipi, pe care personal i-am băgat acolo. Probabil că așteaptă ziua în care să mă vadă închis într-o cușcă, o cușcă în care ei vor deține controlul.
Un scurt bătut în gratiile ce mă țin prizonier mă trezește din gânduri și cel care mi-a luat declarația mă privește superior, ținând în mână o tavă cu mâncare. Aia e mâncare? Carnea nici măcar nu este făcută iar acel orez are o culoare ciudată.
-Ne-am gândit că ți-e foame, Carvalho, așa că asta este tot ce primești astăzi!
Deschide celula doar puțin, cât să lase tava înăuntru, iar după aceea o închide zgomotos înapoi.
-Aia e mâncare? Poți să iei tava și să ți-o bagi undeva!
Râsul său este ușor nervos și își învârte cheile pe deget fiind sigur că se gândește la cum m-ar omorî dacă ar putea. Îi simt bucuria de a mă vedea aici. Este fericirea curată.
-Să vedem dacă o să mai comentezi când o să te ducem la cea mai bună închisoare din țară! De acolo, vei ieși dorindu-ți să devii preot!
Mă apropii de gratiile ce ne despart și strâng acel fier cât de tare pot.
-Când voi ieși, primul lucru pe care îl voi face va fi să îți trag un glonț în cap și să îți duc inima cadou soției tale!
Dintr-odată zâmbetul i-a pierit și pare că nu mai este stăpân pe situație.
-Colegii mei tocmai îți completează dosarul. Vom găsi acele cadavre iar după aceea vom scăpa orașul de tine, diavole!
Diavol? Nu pot spune că asta a fost o jignire. Acum eu sunt cel care râde, observând cum își pierde calmul puțin câte puțin.
-Hei bine, chiar dacă eu voi pleca, Bestiile încă există! Nimic nu se va schimba, prostule!
Doar pentru mine totul va fi schimbat. Fericirea mea urmează să se ducă. Pentru că fără cartierul meu, prietenii mei, familia mea și Chloe ..sunt doar o gaură neagră.
-Chiar și tu știi că acum nu mai ești așa șmecher, Carvalho! Uită-te la tine, tocmai te-am prins, idiotule!
Pleacă, lăsându-mă cu o furie imensă. Dacă nu eram închis aici, îl făceam una cu pământul.
Poliția are puterea să mă închidă pentru totdeauna. Dar eu sunt singurul care are puterea de a nu se lăsa învins de asta.
Arunc tava cu mâncare înjurându-mă în gând că nu mi-am luat o poză cu fata mea. Simplul ei chip mă ajută să îmi păstrez speranța pentru a doua zi.