Bestiile din Cartierul West

~Victime colaterale

Spitalul în care pășesc oficial ajunge cel mai detestabil loc din cartierul West. Probabil tot personalul spitalului a ajuns să ne cunoască iar acest miros de medicamente îmi ridică părul de pe mâini de fiecare dată. Și de fiecare dată, vin aici din cauza rănirii unei persoane importante mie. Niciodată pentru mine. Și aș plăti orice preț ca să fiu eu în locul lor.
-Unde este salonul ei, Tristan?
-A doua ușă după colț. Are numele ei scris pe ea.
Recunosc, am încercat să mă încurajez tot drumul dar încă îmi tremură picioarele continuu.
Trebuie să am curajul de a o privi pe Chloe înconjurată de toate acele aparate și cu lovituri pe tot corpul. Dar probabil doar curajul nu o să mă ajute.
    Niciun bărbat din această lume nu ar putea fi tare atunci când își vede femeia iubită pe patul unui spital.
-Hei domnule, ce faceți ? Nu aveți voie înăuntru!
Eram pe punctul de a intra ca o avalanșă în camera în care se odihnește binele din viața mea când o femeie în jurul vârstei de patruzeci de ani îmi oprește mâna cu niște ochi totuși plini de blândețe.
-Am venit să o văd pe fata care este aici. Lasă-mă să intru!
Vechiul Caleb, cel care căuta răzbunări, lupte și era dur în orice moment, probabil ar fi dat-o la o parte cu forța pe femeia minionă din fața mea și ar fi făcut un scandal de zile mari.
Dar de când Hunters au răpit-o pe Chloe, și am petrecut acea seară în celula secției, simt că acel Caleb a murit. Și simt că nu știu cine sunt acum.
-Vizitele sunt permise dar în momentul acesta înăuntru se află un doctor pentru a-i face domnișoarei un set de analize. Vă rog să așteptați în sală să termine!
-De ce face asta? S-a întâmplat ceva cu Chloe?
Tristan a stat în spatele meu în tot acest timp dar acum a făcut doi pași iar ochii săi par pe punctul de a ieși din orbită. Dar cu siguranță arăt la fel de rău.
-Vă rog să vă păstrați calmul! Analizele sunt de rutină. Domnișoara Ross este în regulă!
Fiind frați de sânge, dăm amândoi tot aerul afară și îmi simt corpul gol. Atât de gol că aș putea pluti!
-Cal, hai în sala de așteptare, mai rezistă puțin !
Mâna așezată cu fermitate pe spatele meu de către Tristan mă îndeamnă să mă îndrept spre sala de așteptare. Dacă eram singur, mă lipeam de acea ușă. Dacă eram singur, plângeam ca un copil din clipa în care am aflat că au rănit-o.
-Voi trei? De când sunteți aici?
Am vrut să fiu stană de piatră până aș fi avut permisiunea să o văd pe Chloe dar când fratele meu se adresează cuiva, și privesc la oamenii din fața mea, primesc un impuls de a rămâne cerebral.
Zayn, Yoyo și Raven sunt singurele suflete care și-au făcut rădăcini în această sală de așteptare. Se pare că suntem singurii ghinioniști din cartierul West.
-Caleb, omule, nu te învinge nimeni și nimic, mi rey!
Zayn mă ia în brațe și constat pentru prima oară că pentru doua bestii suntem moi. Moi cu persoanele din jurul nostru, moi între noi și chiar cu noi înșine.
-Știam că o să mă scoateți de acolo, n-am avut niciun dubiu!
De fapt, mint. Singurul lucru la care mă gândeam este cum va arăta viața mea într-o închisoare. Nu m-am gândit nici măcar o dată că nu o să ajung acolo.
Zayn este dat la o parte de către o făptură cu părul gri iar mâinile lui Yoyo îmi apucă fața și ceea ce a urmat este îngrozitor de uimitor. Tocmai și-a pus buzele lipicioase pe obrazul meu.
-Carvalho, n-am fost așa fericită să te văd nici când te-ai întors după afurisitul acela de an! Să nu ne mai sperii niciodată în halul acesta!
-Yoyo, sunt prea șocat de reacția ta și de faptul că te bucuri să mă vezi încât nu știu cum să răspund la asta.
-Despre ce naiba vorbești ? Prietena mea cea mai bună a fost agresată de diavolii aceia iar tu nu erai cu noi, aici. Chiar dacă te-am făcut bou cândva și am vrut să îți scot ochii, tot prietenul meu din liceu rămâi!
Nu uit ziua în care a făcut-o pe femeia războinică și m-a insultat. Și nici cum își flutura ghearele prin fața mea. Dar mă interesează să știu modul în care a fost agresată iubita mea. Pentru că acel cuvânt este prea înfiorător.
Examinez persoana pe care Zayn își sprijină brațul, fiind mereu în transa ochilor săi verzi. Raven pare extrem de obosită trecând prin același coșmar cu Chloe a mea. Victime colaterale. Aceste două cuvinte le descriu cel mai bine.
-Bună, Raven! Mă bucur să te văd! Cum te simți?
Zâmbește ușor iar în ochii săi poți vedea derularea amintirilor. A momentelor cu acei idioți. A tristeții în sine.
-Nu știu cum să răspund la întrebarea asta. Scuze, dar chiar nu știu!
Zayn îi oferă surorii sale un sărut pe frunte și modul în care îi tremură mâna pe geaca sa de piele mă topește. De când era o fetiță, se agăța cu degetele sale de fratele său când îi era teamă. Acum arată ca o femeie dar tot copilul de atunci este.
-Nu trebuie să îți ceri scuze, Raven ! Să fi luat ostatic nu este ceva ce se uită. Chiar și o acritură ca mine știe asta!
De ce acritură? Pentru că în acest mod m-am prezentat toată viața. Shooter cel dur și acru. Cel nemilos. Cel bun în ale străzii.
    Sunt puțini oameni care ar spune despre mine că nu există rău în mine. Atât de puțini că degetele de la o mână mi-ar ajunge.
-Fizic sunt bine, nu am nicio vânătaie . Dar psihic, mă simt în comă. Nu cred că poți înțelege!
Așa e. Nu înțeleg. Nu înțeleg pentru că sunt o Bestie. Nu înțeleg pentru că traumele mele se rezumă doar la frica de a nu fi iubit de Chloe. Teamă care nici măcar ea nu mai există. Pentru că fata mea mă iubește nebunește.
    Nu am traume din copilărie și nici măcar nu cunosc sentimentul de a te zbate între viață și moarte. Așa e, nu pot înțelege!
-Nu ai nevoie de înțelegere, puștoaico! Ai nevoie lângă tine de oameni care să te iubească. Am dreptate?
Ochii săi încep să strălucească, și nu, nu pentru că urmează să plângă. Ci pentru că știe că am dreptate. Și știe la ce fel de oameni mă refer.
Se cuibărește la pieptul lui Zayn și încep să fiu invidios. Am cel mai grozav frate din lume. Dar ar fi fost perfect dacă părinții mei mi-ar fi dăruit o soră.
-Nu vreau să te rănesc și eu, dar aș vrea să știu tot ce s-a întâmplat din momentul în care Chloe a ajuns la tine acasă. Ai putea să îmi povestești?
Această făptură de doar șaisprezece ani aprobă din cap și după modul în care Yoyo s-a lipit de brațul său drept compasiune îmi spun că va urma ceva rău.
Va urma ceva dur.