Bestiile din Cartierul West

~Un loc ce mă întristează

O aștept pe Chloe în barul lui Levi fiind absorbit de copiii ce aleargă printre mese și chicotesc.
A venit timpul ca micul meu cartier să renască și să înoate într-o liniște nemărginită.
Hunters au plecat din oraș cine știe unde, iar Cabrones nu mai sunt banda noastră rivală.
    Oficial, Bestiile nu mai au cu cine să se încaiere și cui să ofere din răutatea lor.
Știu că micuța mea Chloe tocmai a ajuns când glasul ei răsună în tot barul Calypso, salutându-l entuziasmată pe Levi.
Ascund obiectul aflat în cutia galbenă, în geaca de piele, înainte ca aceasta să ajungă în dreptul meu și să se așeze pe scaunul de lângă mine. În cutie se află un cadou pentru ea dar nu îl va primi chiar acum.
-Bună, iubitule! Toate bune?
Mă sărută scurt pe buze și recunosc că mi-e dor să o simt toată. Din seara în care am făcut dragoste pe covorul din living, eu și Chloe ne-am rezumat doar la săruturi. Dar corpul ei are încă vânătăi care dor și știu că nu îi stă gândul la asta acum.
-Sunt bine, la tine totul e bine?
-Sigur, prezența tatei în fiecare zi îmi face ziua frumoasă!
Faptul că Tom Ross se află acum lângă fiica lui și este un bărbat puternic cerebral m-a ajutat să dorm liniștit serile în camera mea. Altfel aș fi bântuit ca o fantomă casa vecinei mele.
-Ai spus în mesaj că vrei să vorbim. Sper că nu a apărut o altă problemă!
O să rămânem cu această teamă de a nu ne confrunta cu alt necaz pentru totdeauna? Pentru că ea pare să se aștepte oricând la un nou taifun. Dar n-are idee că abia acum începe adevărata liniște pentru ea.
-Stai liniștită, totul e în regulă, vreau să îți spun la ce m-am tot gândit în ultimele 2 zile!
Pot vedea prin ochii săi negrii întrebările ce urmează să apară din gura ei dar Levi ne întrerupe aducându-i un fresh mixt. Deși nu l-a cerut, acesta știe ce comandăm de obicei. Doar suntem inima cartierului West.
-Te ascult, Cal, sunt ochi și urechi !
Îmi aranjez în minte cuvintele pentru a fi sigur că nu primesc un răspuns negativ din prima. Dar există în mine o mică speranță că va fi de acord.
    E mică, dar strălucește în mine, orbitor de puternic.
-Știu că acest oraș și acest cartier are zâmbetele tale, lacrimile tale și fiecare bătaie a inimii tale.
Mestecă între dinți paiul roșu al sucului și e amuzantă când face asta deoarece pare un copil. Și îmi aduce aminte de copilăria noastră.
-Da, am fost un cartier unit și până la urmă aici este casa mea! Tu simți la fel nu, Cal?
Îi mângâi obrazul schițând doar un "da", scurt, din cap. Îmi ling buzele în timp ce mâna coboară pe gâtul ei.
    Caleb Carvalho, zis Shooter, a fost fermecat de o femeie ce de fapt nu are superputeri.
-Bineînțeles, scumpo, mi-aș da viața pentru lumea de aici și aceste străzi!
Dar spunând asta, îmi dau seama că am făcut-o. Și nu o dată, ci de mai multe ori. Mi-am riscat viața deja de multe ori pentru oameni, pentru Saint Louis, pentru cartierul West, pentru Bestii.
-Ți-ai recăpătat tatăl și e cu adevărat grozav, Chloe! Probabil ești fericită, nu?
-Sunt, sunt pentru că e tatăl meu, dar tu îmi aduci cea mai mare parte de fericire, mezinule Carvalho!
Zâmbesc, arătându-mi dantura perfectă moștenită de la mama pentru că iubita mea are dreptate. Sunt fericirea ei iar ea este a mea.
-De ce îmi spui toate astea, Caleb? Unde vrei să ajungi?
Eu sunt străbătut de un instinct înfiorător de a face lucrurile diferit și de a îmi schimba viața. Dacă Chloe îmi va renega dorința, voi rămâne cu întrebarea "ce ar fi fost dacă".
-Uite, Chloe, am obosit să mă lupt, să privesc cum persoanele dragi mie sunt rănite și să fiu strigat Shooter!
Chloe pare să nu îmi înțeleagă cuvintele dar e tot ce îmi spun când sunt în camera mea, singur.
    Această viață pe care mi-a oferit-o West, și pe care mi-am oferit-o eu, a devenit o povară pentru mine. Iar iubita mea trebuie să știe asta.
-E normal, iubitule, chiar și eu mă simt uneori scârbită de locul în care trăim și mi-aș dori să fug de aici.
-Atunci de ce nu o facem? Hai să plecăm din cartierul West! Doar noi doi!
Fiind șocată de propunerea mea, Chloe lovește fresh-ul cu mâna și văzând că Levi vrea să vină să curețe murdăria, îi fac semn din mână că mă ocup. Nu vreau să ne întrerupă discuția.
-Glumești, Caleb? Cum adică să plecăm? Unde?
Cu ajutorul propriului tricou șterg băutura vărsată iar Chloe începe să mă ajute folosind șervețele.
-Nu glumesc! Chiar vreau să ne îndepărtăm de locul în care am crescut. A devenit ..un loc ce mă întristează.
Acum șocul a dispărut de pe chipul lui Chloe, făcându-și loc mila. Ochii săi blânzi sunt prea buni pentru cartierul West. Unul dintre motivele pentru care nu mai vreau să rămânem aici.
-Dar cum rămâne cu familia ta? Cum rămâne cu Zayn? Cum rămâne cu Bestiile? Și cum rămâne cu Yoyo și tata?
Probabil părăsirea oamenilor care fac parte din noi este cea mai grea. Dar dacă ea e cu mine..pot trece și peste asta. Oare Chloe simte la fel?
-Dacă sunt cu tine, pot trăi fără ei. În plus, nu i-am părăsi pentru totdeauna. Dar cred că mutatul împreună, în altă parte, pentru o perioadă nedeterminată de timp, ne-ar ajuta să ne reabilităm. Tu nu crezi la fel?
Chloe coboară de pe scaunul înalt și îmi îndepărtează picioarele, apropiindu-și pieptul de mine. Și se cuibărește la pieptul meu.
    E atât de caldă și de inocentă că pare o păpușă de porțelan! O păpușă de porțelan cu părul ca de caramel.
-Recunosc, în ultima vreme nu am primit bine. A fost sufocant pentru mine să locuiesc aici. Și nu o să te mint, ești omul de care am cea mai mare nevoie. Chiar acum pot să îmi iau câteva lucruri și să plec cu tine în lume. Dar...ești sigur că vrei să faci asta?
-De ce nu aș fi sigur? Chloe, tocmai îți spun cât de mult vreau asta!
-Da, Cal, dar Bestiile au nevoie de trăgătorul lor cel mai bun! Tristan și Zayn nu vor putea face asta fără tine.
Este rândul meu să mă ridic de pe scaun, lăsând mâna dreaptă să scoată micul meu cadou din geaca de piele. Și imediat atenția fetei mele este atrasă de obiectul din mâna mea.
-Chiar dacă vom rămâne aici, pentru Bestii, cât si pentru cartierul West, Shooter nu va mai exista!
Cred că mărturisirea mea a fost rostită prea tare fiindcă câteva fete si-au întors capul surprinse la noi și acum se șușotesc privindu-mă. Chloe nu mai privește cutia galbenă, ochii săi începând să se lupte cu ai mei .
-Ce vrei să spui? Doar nu vorbești serios, Caleb!
-Îmi pare rău, Chloe, dar nu mai vreau să rănesc oameni sau să mă confrunt cu răzbunări. Pentru mine, toată treaba asta a ajuns la final!
De ce nu se mai uită la mine? Privește ușa pe care a intrat cu un vibe bun și chipul îi este impasiv.
Oare vrea să plece fiind dezamăgită de mine?
-Voi pleca cu tine, Cal!
Fac un pas în spate când capul i se întoarce spre mine surprinzător și văzând siguranța de fier din ochii ei. Am visat la acest răspuns din partea ei.
-Haide să ne găsim drumul spre liniște și fericire împreună!
O cuprind într-o îmbrățișare moale și cu siguranță acum toți oamenii se uită la noi.
-Oh Dumnezeule, era să uit! Asta e pentru tine!
Îi înmânez cutia galbenă care i-a provocat o licărire mai devreme iar acum mâinile îi tremură pe micul obiect.
-Caleb Carvalho mi-a oferit un cadou? Cred că e primul tău cadou de când suntem împreună!
Au fost zile în care Chloe se bucura primind flori de la mine dar niciodată nu a fost vorba de vreun obiect. Pentru că îmi doream ceva special pentru ea.
    Și când mi-am adus aminte de tatuajul de pe spatele eu, ideea cadoului perfect m-a lovit,
-Deschide-l și taci din gură! E primul dar cu siguranță cel mai bun!
Îi fac cu ochiul fiind atent cum mâna ei cu manichiura albă desface capacul. Și odată ieșit la suprafață, auriul luminează tot.
Ia pana aurie, destul de grea, în mână, și pare fascinată de obiectul ce poate fi pus oriunde dorește ea. Și deși este frumoasă, nu e o simplă pană. Și nu durează mult ca iubita mea să observe cuvintele ce sunt inscripționate pe ea.
-"M-ai reîntâlnit, și urmează să avem cea mai frumoasă poveste de dragoste". Ce cuvinte profunde, iubitule! Dar cum de te-ai gândit la ele?
    Fac un pas în față pentru a mă apropia mai mult de ea, și cu un deget o ating pe șira spinării. Locul în care se află tatuajul ei.
-Este continuarea tatuajului tău. M-am întors, Chloe!
    Și când în sfârșit înțelege adevărata semnificație a acelor cuvinte, lacrimi îi invadează chipul și strânge pana aurie de parcă ar fi obiectul ce o ține în viață.