Bestiile din Cartierul West

~Mi-e milă de tine, Ross!

Beverly mi-a devenit prietenă pur și simplu. A fost în aceeași clasă cu mine și am decis că este pe placul meu când a scuipat apă pe profesorul de matematică, domnul Jones, deoarece Jeff a făcut-o să râdă. S-a vorbit despre acea întâmplare mult timp. Și de atunci am fost de nedespărțit.
Dar nu mereu am împărțit aceleași gânduri, și am avut multe momente de contrazicere de-a lungul prieteniei noastre.
Ca cel de acum de exemplu.
-Nu înțeleg de ce nu vrei să mă asculți! Te invit să mergem la o petrecere, nu să tundem căței.
Nu înțeleg de unde a scos tunsul cățeilor, nu am făcut asta niciodată și nici nu o vom face vreodată.
-Nu mă inviți la orice petrecere, vrei sa mergem la petrecerea fraților Carvalho!
-În apărarea mea, dau cele mai tari petreceri! Vrei sa fii o lașă și să te ascunzi în camera ta?
Nu pot spune că ar fi o idee rea. În plus, nu este vorba de lașitate.
    Dacă l-aș vedea pe Caleb, doar i-aș da lovituri inimii mele. Iar ieri seară a sângerat mult în urma întâlnirii cu el și nu o mai pot lovi din nou.
Niciun zâmbet, nicio mimică, niciun cuvânt. A părut că nici măcar nu existam pentru el. Și se pare că acest an nenorocit m-a făcut să fiu ștearsă din viața lui. Și mă așteptam la asta.
-Chloe, ești prietena mea cea mai bună, nu vreau sa mergi acolo ca să te întristez! Dar trebuie să te obișnuiești gândului ca tu și Caleb nu mai puteți fi ca înainte.
Da, mă pot obișnui încercând să îl evit. Dacă nu îl văd, nu mă afectează. E simplu, nu?
-Tu nu înțelegi! Nu sunt fata care a fost rănită de băiatul de care a fost mereu îndrăgostită. Sunt nemernica care i-a greșit și acum plătește pentru greșeala ei.
-Nu, draga mea, ești o victima exact ca el. Amândoi vă mâncați sufletul pe interior și vă autodistrugeți.
Nu doar tu, amândoi!
Amândoi? Caleb Carvalho probabil și-a uns rănile provocate de mine în anul în care a lipsit. Sunt singura care duce o luptă.
    Dar cum a putut oare să mă uite atât de repede? Eu am încetat să încerc să îl uit. Știu ca nu aș reuși asta nicicum.
-Merg doar dacă îmi promiți că dansăm toată seara și faci mișto de Zayn ca să pot râde pe seama voastră!
Zâmbetul inocent pe care mi-l afișează și bucuria cu care începe să îmi caute prin haine îmi aprobă rugămintea. Va face tot ce e necesar ca să fiu fericită în seara asta. Și sunt norocoasă că măcar pe ea o am lângă mine!
Când am pășit în casa familiei Carvalho, totul a trezit în mine sute de amintiri. Fiecare tablou, fiecare obiect, fiecare părticică a camerelor.
Majoritatea timpului mi-l petreceam aici. O bună parte din viața mea s-a dus în această casă.
Totul arată bine pregătit și recunosc că Yoyo avea dreptate. Ei dau cele mai tari petreceri. Și sunt uimită că reflectorul pentru petreceri încă rezistă.
-Chloe, nu mă așteptam să te văd pe aici!
Împreună cu Yoyo tresar la vocea din spatele nostru. Dar cum văd persoana care ni s-a adresat, fug cât mai departe. Și știu că prietena mea este în spatele meu deoarece îi aud cizmele cu toc.
-Stai, nu trebuie să fugi de mine, te rog!
Xavier mă apucă de mână și un impuls plin de furie pune stăpânire pe mine. Nu îl urăsc pentru că m-a înșelat. Puțin îmi pasă!
    Dar îl urăsc pentru că este vinovat de ruperea relației mele cu Caleb. Cu singurul băiat din viața mea pentru care mi-aș fi vândut sufletul .
-Ia mâna de pe mine! Nu poți pricepe că nu vreau să mă privești, să îmi vorbești sau să te apropii de mine?
Yoyo îmi șoptește la ureche un "calmează-te" și înțeleg imediat de ce. Câteva chipuri s-au îndreptat înspre noi si am devenit centrul atenției lor. Ce jalnic!
-Eu..vreau doar să vorbesc cu tine câteva minute. Tu știi adevarul! Te-am plăcut mult, Chloe!
Da, atât de mult încât îmi vine de un an să îmi pun ștreangul de gât. Deși..eu am ales să îl cred pe el în locul lui Caleb. Dar spunând asta cu voce tare pare și mai crud.
-Hei, e vreo problemă aici?
Vocea aceea care obișnuia să îmi aducă liniște intervine între noi și un Tristan serios se uită la Xavier parcă vrând să îl lovească.
-Nu se întâmpla nimic, Tristan! Xavier tocmai pleca!
Poate că nu voia să facă asta, dar și-a dat seama că l-a enervat pe unul dintre frații Carvalho iar el întotdeauna a avut teama de ei. Îmi spunea că sunt fioroși și fără inimă. Habar n-are că o bestie poate să iubească până la nebunie!
-Așa e, eu tocmai plecam! Nu vreau probleme, Carvalho!
Tristan îi face un semn din mâna de tipul "la revedere" iar Yoyo răsuflă ușurată pentru că am evitat un scandal.
-Ești bine, Chloe? Ți-a făcut ceva?
Dumnezeule, am tânjit zilnic după aceste vorbe!
    Întotdeauna Tristan a făcut-o pe fratele mai mare și protector iar dacă mi-a pus această întrebare înseamnă că încă îi pasă. Încă tine la mine cum ținea la acea fetița cu parul blond ce se juca toată ziua la el acasă.
-Xavier este inofensiv, sunt bine, mulțumesc că îți pasă!
Buzele băiatului de 1.90 din fața mea se deschid, dar se închid la loc fiind concentrat la ceva ce se află în spatele meu.
-Oh, Dumnezeule!
Remarca făcută de Yoyo mă face să transpir și îmi pot da seama după mirosul ușor bărbătesc care trece pe lângă mine cine i-a atras atenția lui Tristan.
Caleb se află chiar în spatele meu și când mă întorc simt că aș putea leșina arătând uimitor cu părul prins într-o coadă de samurai și ochii ca două perle albastre.
-Serios, Ross, iubițelul tău a ajuns să strice și petreceri acum?
Aș vrea să mă întorc cu spatele la cea mai importantă persoană din inima mea dar nu vreau să mă frâng în fața lui. Sunt slabă, recunosc! Iar el mereu a fost slăbiciunea mea.
-Caleb, Chloe nu mai este cu Xavier. S-au despărțit!
Îi mulțumesc prietenei mele că a intervenit pentru mine dar tot ce a făcut a fost să îl amuze și asta mi-a ajuns direct la inimă. Oare cât mai rezistă?
-În sfârșit ți-ai dat seama ce scursură este? Mi-e milă de tine, Ross!
Înghit în sec și îmi strâng ochii pentru a nu vărsa lacrimi. Nu acum. Trebuie să rezist până ajung acasă.
-Nu trebuie să faci asta, frate! Oprește-te!
Îi așez o mâna ferm pe piept lui Tristan și sigur mi-a înțeles mesajul. E in regulă! Merit ura lui și cuvintele dure.
-Ai dreptate, Tristan , nu trebuie să fac asta!
Oricum pentru mine ea este moartă!
O ușoară împingere în umăr când trece pe lângă mine este tot ce mai primesc de la el și atunci știu ca e timpul să mă întorc acasă. În acea casă goală, tristă și să îmi plâng de milă.
Orice speranță pe care o aveam a dispărut.
Nu mai pot aduce trecutul înapoi indiferent cu ce forțe m-aș lupta.