Bestiile din Cartierul West

~24 de ore

    Au trecut doar 24 de ore de la atacul celor din Hunters și încep să îi datorez viața lui Tristan Carvalho pentru tot binele pe care mi-l oferă de când eram niște copii.
    În timpul acestor ore probabil a primit 10 apeluri de la mine. Și la toate a răspuns. Și în toate îl întrebam cum se simte Caleb și cât de grave sunt rănile.
    Dar a sosit clipa când casa sa s-a golit și clipa în care să îi pot săruta fiecare vânătaie. Știu că îi pot fi tratament mezinului Carvalho.
    Tremur începând să se simtă începutul lui Septembrie, ochii sclipind la farfuria din mâna mea.
În timp ce eu îi voi săruta vânătăile probabil Caleb îmi va săruta mâinile deoarece îl voi da pe spate cu fursecurile pe care i le-am gătit.
    Ușa sa se deschide încet și iubitul meu mă întâmpină la bustul gol dar bandajat ca o mumie.
O mumie cu ochii albaștrii ca marea și părul foarte mătăsos. O mumie cu corpul musculos și voce sexy.
-Iubito, știu că arăt fermecător, dar te poți holba la mine și în casă!
    Râd scurt la remarca lui deoarece numai el poate să îmi citească gândurile. Și poate să facă asta de când preferam să ne dăm în leagăn împreună.
-De fapt, mă gândeam că Tutankhamon ți-ar putea fi frate!
    Mă trage neașteptat înăuntru și îmi atacă buzele simțind dorul din ele. Deși au trecut doar 24 de ore, Caleb Carvalho a tânjit după buzele mele.
-Oricât de mult strigam după sărutul acesta, fursecurile se răcesc!
    Fără să aștept un răspuns din partea lui încep a îl îndopa cu fursecuri. Vreau să mă asigur că este răsfățat.
    Mă conduce cu mâna sa ce se află pe umerii mei la masa din bucătărie în timp ce eu sunt hipnotizată de buzele sale cum se mișcă când mestecă. Buzele acelea ar face minuni pe trupul meu.
-Iubito, tocmai am un desert favorit! Sunt delicioase!
    Îi fac cu ochiul parcă fiind convinsă de bunătatea din farfurie. Dar adevărul este că nici măcar nu le-am gustat.
    Îi studiez chipul care este șifonat si nu pot uita acel pistol care se afla la capul lui. La capul lui si al meu.
-Hei, de ce te-ai întristat?
    Fiind prinsă în amintirea zilei de ieri nici nu am văzut că persoana mea favorită s-a ridicat de pe scaun si a venit lângă mine.
-La tot ce ți-au făcut. La sperietura trasă din cauza celor din Hunters!
    Palma sa îmi mângâie părul în timp ce bărbia sa s-a proptit pe creștetul meu. Tot pachetul său de pătrățele este acoperit de bandaje. Am uitat să îl întreb pe Tristan dacă are vreo coastă ruptă.
-Caleb, coastele tale sunt bine? Ai fost lovit consecutiv în zona asta!
    Îi mângâi loviturile si aștept răspunsul său cu sufletul la gură. Dar tot ce face el este să îmi zâmbească inocent.
-Iubito, totul este bine! Hai să ne concentrăm pe iubirea dintre noi!
    Se apleacă la urechea mea si acum fiind atât de aproape, îi pot mirosi părul. Folosește același șampon de câțiva ani. Cel mentolat.
    Îmi mușcă urechea și cum îmi vede gâtul descoperit se înfruptă din el.
    Mă ridic de pe scaunul care începe să mă ardă și îi înconjor gâtul cu brațele mele. Iar el profită de moment și îmi strânge fesele.
    Mă urc pe masa din bucătărie si îmi deschid picioarele pentru a veni mai aproape de mine.
   De când eram o adolescentă simțeam furnicături peste tot și stomacul făcea tumbe atunci când el mă atingea. Odată cu creșterea și maturizarea mea am înțeles ce simțeam de fapt. Că el este dragostea vieții mele. Băiatul cel mic al vecinilor mei.
-Nu vreau să mă gândesc la acei lași când sunt cu tine. Dar voi vindeca ce ei au rănit!
    Încep a îi săruta orice vânătaie, orice lovitură, nelăsând vreun spațiu liber de pe pieptul său neatins de mine. În sfârșit nu mai îmi este interzis să fac asta!
    Mâna lui Caleb se strecoară sub bluza mea iar degetul său arătător se plimbă pe șira spinării. Îl vreau. Îl vreau mai mult ca orice!
    Urcă și coboară trasând o linie pe spatele meu în timp ce ochii săi se pierd în ai mei.
-Ce ai aici? Îți simt pielea diferită la atingere!
    Dumnezeule! Mintea mi-a fost plecată în cele mai erotice vise si am uitat de tatuaj. De acele cuvinte imprimate pe pielea mea.
    Cobor de pe sărmana masă din bucătărie si mă întorc cu spatele la cel pe care îl iubesc si totodată l-am rănit. Îmi ridic bluza permițându-i să studieze cea mai mare dorință a mea. Acel tatuaj de care nu știe decât prietena mea cea mai bună.
-Chloe, de ce nu mi-ai spus că ți-ai făcut un tatuaj?
    Probabil a citit mesajul dar nu consideră că are o semnificație aparte. Și totuși acel tatuaj există din cauza lui. Acel tatuaj a fost făcut din cauza unei răni sufletești.
-L-am făcut când tu ai plecat din oraș. Odată cu întoarcerea ta, nu i-am mai dat importanță.
    Se încruntă la răspunsul meu și după cum îl cunosc acum probabil încearcă să facă conexiuni.
-Ce semnifică ceea ce se află pe spatele tău?
    Îi ofer un zâmbet amestecat cu lacrimi și îmi iau viitorul de mâini. Când a plecat, nu am mai putut spera la aceste zile. Și totuși ele există, acum.
-"Cândva, ne vom întâlni din nou!". Se referă la tine! Și a reprezentat singurul lucru pentru care mai trăiam la momentul acela!
    Iar șocul de pe fața sa s-a arătat imediat. Și m-a luat în brațe oprindu-mi aerul.