RĂPIREA

PROLOG-CĂCI CERUL NE VREA PENTRU EL

Căci cerul ne vrea pentru el....
S-a săturat... s-a săturat să ne tot privească și să ne privească de veacuri pierdute peste zările înalte,cum ne chinuim sub povara grea a păcatului,pe pământul îmbătrânit de zile.
Căci cerul ne vrea pentru el,căci cerul ne vrea pentru el și ne vrea cu mare gelozie.
Căci cerul ne vrea pentru el,acolo unde leul paște blând cu mielul și bucuria domnește de-a pururi.
Căci cerul ne vrea pentru el și noi așteptăm RĂPIREA.

Noi așteptăm întoarcerea și dreapta izbândă pe care Domnul nostru Isus Hristos o va da cu putere sfinților săi,chemați dinainte de începutul lumii să moștenească împărăția.
El ne-a făgăduit atunci,ne-a făgăduit ca va vorbi cerului și îi va spune cât de mult ne iubește și că ne-a săpat viața în palmele sale.

Iar la auzirea acestor cuvinte pline de dragoste cum universul n-a mai văzut sau auzit niciodată,și-a plecat genunchiul înaintea Domnului nostru minunat.
Din ziua aceea cerul ne vrea pentru el,ne vrea cu gelozie pentru el și ne va primii.

S-a decis să privească în jos către pământul vechi,îmbătrânit și blestemat,ca să cheme la el pe toți aleșii binecuvântați ai tatălui.
Privind la el cu ochii săi plini de nădejde,dar totodată cu lacrimi împodobite cu sudoare sfântă,i s-a făcut milă.

"Cum se pot chinui acești veșnici moștenitori în halul acesta?" A zis el durându-l sufletul văzându-ne suferința de viața plină cu groază a acestei ere uita-te sub asternutul gros al timpului.

Ne-a privit,s-a întors ne-a privit și plin de dureri sufletești amarnice,s-a aruncat la picioarele mântuitorului împlorându-i scurtarea timpului de probă a canditaților sacrii.

Toată oștirea să aștepta din momentul acela,ațințindu-și privirile din nou spre tronul milei sale fără de capăt,cerșind prin privirile lor RĂPIREA sufletelor chinuite.

Hristos s-a ridicat strângându-și tare sceptrul său împărățesc primit de la însuși Tatal său:Dumnezeul cel atotputernic.
A chemat la sine printr-o singură vorba pe toata legiunea de îngeri condusă de mai marele lor,Arhanghelul Mihail.
Ei și-au acoperit ochii pe dată cu două dintre cele șase aripi ale lor,cu două picioarele și cu două stăteau blânzi,nemișcate ca și stânca de piatră.

Singurul care a pășit aplecându-se într-o reverență sfântă înaintea Domnului tuturor,a fost Mihail,alesul divin pentru reprezentarea tuturor creațiilor angelice situate în împărăția mielului.

Apoi cu un gest de respect fără margini,a acoperit ochii cu aripile sale,necutezând să mai ridice capul nici măcăr puțin în prezența sa sfântă.

-Mihail,privește-mă! Îi cere blând Hristos,atingându-l usor pe umăr ca să-l ridice în sus pe îngerul îngenuncheat înaintea Domnului.
Vreau să-ți scoți trâmbița cea puternică acum din husa ei preacinstită,strălucitoare cu smaralde.
Și cântă,Mihaile! Cântă,urlă peste pământ ca să ridici pe credincioșii mei iubiți la cerurile înalte,să domnească o veșnicie întreagă alături de mine.

La auzul acestor cuvinte,ochii arhanghelului se întâlniră cu privirea sinceră de o blândețe nemaipomenită nicăieri decât la Împăratul ce-i stătea în fața-i copleșită de emoție.
Inima voia să-i sară din piept,voia să nu mai asculte cursul firesc al trupului său angelic,iar fără să se mai poate stăpâni izbucni în lacrimi strigând:"Glorie Mielului! Glorie Împăratului Nostru În Vecii Vecilor,Amin!"
Îngerii din legiune ce-i stăteau în spate,deopotrivă cu el au început să mărească din suflet pe Domnul cântându-i osanale și aleluia pentru marea sa iubire.

Cerul deja izbucnise într-o sărbătoare rară,iar toată suflarea împărăției se puse în mișcare să se gătească ca pentru o mare zi.
Corurile cerești de serafimi impunători au început să cânte sub îndrumarea dirijorului lor,slăvind pe Isus prin cântare și versuri splendide.

Arhanghelul cu Legiunea sa în schimb au plecat cu trâmbițele sunând peste cer și pământ vestind venirea apropiata a Dumnezeu întrupat.
Atrăgând ca și cu un magnet în văzduh pe aceia care toată viața și-au în sluba Domnitorului astral.
Pe pământ totusi provocându-se o confuzie ce greu urma să mai fie rezolvată.

Dar de care prea puțin le mai păsa celor răpiți acum la ceruri,urmând să se veselească cu mirele pentru o mie de ani.