RĂPIREA

MINTEA-PROPIUL NOSTRU IAD

   Între pereții verzicioși ai încăperii micuțe în care tintuiti în capsule erau deținuți evlavioșii Wallter și David,lumina trezirii iar a lovit mintea și ploapele celor doi închiși.

  Gândurile lor tulburi treceau prin mintea lor goală ca niște valuri cutreierând pământurile mării cele adânci de la un capăt la altul,neoprite.
Un ghiont de luciditate nu le scânteia nici cânt un bob de mazăre minuscul prin psihicul lor prea încărcat de griji pentru tot.
Căci ochii morții le părea a le zâmbi din față tatălui și fiului prizonieri literalmente în închisoarea fără scăpare în care se aflau.
Divinitatea părea a dormi netrimițându-și fără pic de păsare providența spre ajutorul copiilor săi ce-i mai numea și preaiubiți până de o bucată de timp.
De aceea avalanșa de griji spulberătoare îi topeau cu microunde creierul fierbinte gânditorului om neîntinat:Wallter.

"DUMNEZEU UNDE ESTE?" Fu unul din gândurile ce-i măcinau mintea văzând cum gazul din geamul nemișcător abia mai intra,câte puțin.
-Ce-o fi gazul acela ce intra tot timpul,fără oprire în micuța sală,apoi se pierdea spulberându-se.
-Cred că e.... spuse David vrând să răspundă,împiedicat fiind de tatăl său guraliv:
-E pe tronul său de har,știu David,stiu... e prea ocupat să pedepsească adolescenții cu prea mulți hormoni în cap,care se uită după fundul femeilor pe stradă... E prea ocupat să ajute bisericile la construcție și să vorbească prin gura evangheliștilor de stradă.
E prea ocupat Dumnezeu ăsta,ca să ne mai ajute și pe noi!

-Tată... zice iar David,întrerupt încă o dată:
-Da,David,da! Știu că e atotiubitor,de aceea nici nu vede copii din africa care mor de foame unul câte unul la fiecare șapte secunde de ceas!
E prea atotcunoscător și atotbenevolent ca să oprească extratereștrii să distrugă pământul,și...
-Tată! Țipă David,făcându-i casca să-i bâzâie-n ureche bietului Wallter:
Eu nu mă refer la Dumnezeu,eu zic de gazul ce e introdus necontenit pe gemuleț inauntru!
Nu ți se pare ție cam ciudat? Deși dormim aproape întruna,tot stresați și încordați suntem la trezire.
De exemplu,eu de-abia îmi mișc maxilarul!

-Ce propui? Conștiențizează Wallter,surprins de observațiile lui David.
-că gazul e menit să ne facă furioși,tată! Cred că capsula asta e ca un fel de scut de forță,actionar pe baza emoțiilor noastre.
-Asta înseamnă că liniștindu-ne dezactivăm scutul de forță!
Exclamă Wallter,înțelegându-l pe deplin pe David.
-Exact,tată! Răspunde el,apoi zice:
Acum vreau să-ți relaxezi alături de mine,toți mușchii corpului!
Fiecare nerv,fiecare venă,fiecare celulă să se liniștească...
-De unde știi că o să functioneze asta? Întreabă Wallter,cam sceptic în privința metodelor de lucru a fiului său.
-Am făcut asta și eu,când lucram încă cu Roger pentru meditații.
În situațiile limită atunci când creierele noastre creează stresul,ne pierdem luciditatea și gândim exclusiv emoțional.
Gândește-te la ceva ce îți provoacă confortul,tată!
-Ei bine,când eram creștin îmi plăcea să-mi imaginez raiul! Răspunde Wallter închizând ochii,oftând adânc de eliberarea ce-o simțea deja.
Mă calma foarte mult nădejdea aceasta,vedeam un loc desăvârșit cu iarbă multă...
Vedeam cum leul cel fioros,acel rege necontestat al junglei nemiloase paște deopotrivă cu mielul...
-Da,tată! Confirmă și David,mergând pe același fir:
Și eu,când eram mic și îmi mai povesteai despre ce frumos va fii raiul...
Îmi imaginam îngerii falnici deschizându-și aripile albe,pline de pene strălucitoare și zburând cu mine în brațe peste sutele de mii de stele ce acoperă bolta cerului infinit.

-Acolo unde vom explora întreaga veșnicie sutele de planete și galaxii neumblate vreodata de picior uman! Revine Wallter,aspirând spre etern.
-Unde moarte nu va mai fii,lacrimile sărate din ochii noștrii sensibili vor fi șterse însăși de mâna caldă a mântuitorului... continuă David,schițând un zâmbet copilăresc.
-Și îl vom întreba toată veșnicia,îndrumați de curiozitatea iubirii lui:"de ce ai ales să iei chip de rob smerit în locul nostru și să mori pentru niște neînsemnați ca noi?"
Zise zâmbind și Wallter,strângând din ochi,lăsându-și mintea purtată în zbor de liniștea aspirației vieții eterne.
-El ne va răspunde arătându-și semnele cuielor ce au fost bătute de mâini umane în palmele sale! Speculează David bucuros în continuare.
-Îl palma sa,vom află că iubirea,pentru noi toți a fost prețul plătit.
-Doar lângă Isus,în țara de slavă,vom uita plânsul greu...lacrima ce-a durut!
Zic amândoi într-un glas,contribuind la scurt circuitul care s-a produs direct,odată cu calmarea minții lor confuze.