RĂPIREA

TRIUNGHIUL BERMUDELOR

Neînțeleasa regină a nopții a coborât în propia-i slavă peste nava răfuită și răs-răfuită de vânt și furtună,iar împrejurul ei ca observată cu ochiul limpede să nu fie de către toată lumea a coborât ceața deodată cu ea.

De la sine înțeles că nu coboară ea peste orice nava,fericitele nave peste care coborând dânsa binecuvântată sunt considerate doar niște leațuri plutitoare pentru picioarele-i minunate,dar cu ceva potențial.
Da,găsea cu cale să vină și să se așeze peste năvile pe care le considera cu ceva potențial în ele,căci :"cine știe(se gândea ea)dacă pe vruna din aceste nave n-o marina vreun viitor Ahile sau vreunu pierdut dintre zei pe pământ."
Și după obiceiul ei,cobora doar p-atunci când ziua își făcea drum să înfrunte noaptea cea aspra,atunci când lumina lină a dimineții se îngâna cu întunecimea crudă a nopții.

Picioarele-i strălucitoare de a căror călcâie erau prinse clopoței zdrăngănitori cu sunet fermecător,străluceau pe puntea ștearsă cu apa ploii ce curse peste navă mai bine de o noapte.
Ceața ce o înconjura îi croise o haină ca de lumină din in curat de inocență împletită cu toate virtuțile ce le poți întâlni mai presus de întunecimi.
"O chemare vine din întunecimi:
Luminați,luminați!"
Zise ea cu glasul său asurzitor dar mângâietor ca și un balsam pentru sufletele căzute în suspin.

Și auzind-o,Moartea și diavolul se îngălbeniră la față,siguri erau că a venit cumva să le încurce planurile,deci au înfruntat-o:
-Ce te-aduce-n 'coace tânără domnișoară,nu știi că nu se cade de bine să cumințească cineva pe diavolul?
-Cine să cumințească pe diavolul,lumina ci nu eu.
Căci diavolul are mereu să fugă când soarele neprihănirii noastre va răsării pe cerul sufletului măturat ca și o stea imposibil de strămutat.
-Ne-om mai întâlni noi oricum,altesă...
Oricum,nu uita tu sub ghearele cui îți faci veacul pe acest pământ.

În final,de groaza ei se prăpădiră amândoi și plecară lăsând nava goala și nebântuită dar în viață doar cu capitanul care ținea cârma și cei trei oameni ce nu izbutiră a scoate nici măcar un pas din cameră până atunci.
-îl văzui pe Satan cum plecă cu moartea cu tot,Dumnezeu ne-a purtat de grijă!
Exclamă bătrânul dând schiop spre ușă cu intenția de a ieși afară și a se sui pe punte.
-Stai bătrâne jos,că-i păcat de tine dacă mori acum cu toate binecuvântările primite de tine... spuse Wallter oferindu-se indirect să iasă primul pe punte și să verifice de plecarea extratereștrilor.
-Căci până la urma urmei,mai moral este să păstrezi viața cuiva dacă ai oportunitatea să i-o păstrezi,nu?
Eu aleg să păstrez viața pentru tine,chiar dacă puțin ne-ai putea ajuta pe viitor.
Apoi deschise ușa care se izbii de perete cu un scârțâit scos ca din flăcările iadului de dureros urechilor lor,se suii neînfricat în frigul de după furtună pe punte.

Cum ridică puțin capul,ceața îl lovi cu o palmă groasă de nici nu vedeai doi pași în fața ochilor,iar podeaua aluneca atât de rău încât de nu erai atent picai prada valurilor reci ale mării încă spumegând.
Se mișcă cu greu croindu-și drum cu povara-i apăsându-i umerii responsabilizați.
Căuta cu ochiul liber cârma ca să schimbe vreo două vorbe cu capitanul vasului,să știe unde au să ajungă și cum supraviețuise furtunii din seara precedentă însă nu-și vedea nici mâna în fața ochilor.
Strânse ochii ca pe un strugure pentru vin,dând cu coada irisului de cârma ce se afla câtiva pași distanță.
Răbufni în propia-i minte la adresa căpitanului,după care cuvintele-i ieșiră pe gură ca o avalanșă spre direcția aceea.

Odată ajuns acolo îi putea vedea silueta unui om la circa șaptezeci de ani stând țeapăn cu cârma în mână privind în golul cerului întunecat încă, ce-i acoperea.
-Încotro ne îndrepți,moșneagule?
Țipă Wallter la el,atingându-l brutal pe umăr și dând de-o tristă surpriză.
Omul dinaintea lui era ca și o stana de piatră,tare efectiv.
Mâinile îi erau înțepenite pe cârma pe care nu o mai mișca de ore în șir,lăsând nava să zburde la voia întâmplării pe o mare pe care doar el o cunoștea.
Omul era mort și stătea înghețat deparcă cineva l-ar fi legat acolo împiedicându-l să cadă la pământ.