RĂPIREA

ALARMĂ DE URGENȚĂ

   Wallter se trezi parcă instant la sunetul alarmei telefoanului lui,după un somn lung în autocarul care în mod normal urma să îi ducă alături de FBI la ambasada Americii.

  Debusolat,Wallter se lovi cu capul de spătarul scaunului când se ridică cu greu de la pământ,realizând într-un târziu cum că autocarul era răsturnat pe o parte.

Speriat,își duse mâna la cap moșcolind-o cu sângele-i proaspăt ce-i curgea din frunte.
Se șterse rapid cu mâneca cămășii albe pe care o purtă,acum șifonată,îndoită și îmbulzită pe el.
Îl strigă cu putere pe David și se mișcă cât putu de rapid peste trupurile grav rănite sau neînsuflețite ale soldaților.
Însă în încercarea sa de a-și găsi fiul probabil grav rănit,se împiedică și se lovi iar cu capul de ceva tare,ceea ce îl motivă să rămână la sol pentru o vreme.

-Ce îmi doresc să mor! Urlă cu putere,ținându-se cu mâinile amândouă de capul său rănit și însângerat.
-David! Unde ești? Mai strigă o dată,ridicându-se în genunchi și târându-se îngreunat peste cadavrele din fața lui.
-Wallter,domnule Wallter!
Se auzi o voce puțin înaintea lui,zărind și lanterna unui telefon fluturându-se în aer.
-Akin,tu esti!? Exclamă acesta sărind peste trupurile din fața lui și lipindu-se de scaunul din partea de unde văzu lumina.

Akin stătea grămadă peste Asani,corpurile lor păreau corcite unul într-altul cu alte câte corpuri de soldați fbi alături.
Akin ținea strâns în mâna-i tremurândă telefonul crepat tot aproape,iar degetele îi erau acoperite de sânge din pricina cioburilor care le străpunse.
-cât e ceasul? Îl întrebă Wallter pe Akin,care își strâmbă nasul puțin,văzându-i chipul plin de sânge.
-03:03,domnule. Răspunse acesta încercând cu greu să se ridice de la pământ,împingându-l pe Asani jos de pe el.

Se aplecă încet apoi înspre Asani,îl lovi încet cu pălmile peste față până acesta își între-deschise ochii palizi.
Asani părea slăbit cu totul de puteri,ciuruit din toate părțile probabil în momentul zguduirii autocarului.
-Asani,trăiești? Întrebă Akin,asigurându-se de constiența acestuia.
Cine sunt eu,Asani,cine sunt eu?
-Trăiesc Akin,trăiesc.
Sunt bine,nu te îngrijora tu de mine acum.
Spuse Asani rău dispus cu ochii împăiănjeniti,ridicând telefonul lui Akin și privindu-i ecranul.

-E o alarmă de urgență... remarcă,rotindu-și privirile către debusolatul de Wallter care așteptă ceva.
-Da,am primit-o și eu... îngână Wallter,printre dinți,mânios.
Se pare ca toți extratereștrii au invadat America,dinaintea ca să mai ajungem noi acolo.
Din câte citesc aici,președintele a murit împreuna cu câțiva miniștrii și nu mai e aproape nicio forță de stat acolo.
-mhm... aprobă Akin,ușor speriat.
Dar tot aici scrie că e un centru de supraviețuitori la vreo cinci kilometrii distanță de aici.
Cică un ozn a aterizat fix în NYC și a produs un cutremur care a dărâmat până și blocurile.
-Astea sunt vești bune pentru noi,totuși!
Înseamnă că nu ne aflăm decât la vreo cinci kilometrii de NYC,om fii pe vreun drum național și cutremurul a dărâmat autocarul probabil.

Wallter se mișcă târâș spre scaunul șoferului,făcându-le un semn din mână lui Akin și Asani ca să-l urmeze.
Îl zări din depărtare și pe Roger stând drept răzămat de partea de jos a scaunului șoferului,făcându-le un semn disperat din deget pentru a se ascunde.
Un sunet ascuțit asemenea unui fier ruginit se auzi în tot autocarul,ușile se deschiseră în față și în spate,câțiva extratereștrii intrând înauntru cu lanterne mari în mâini.

Wallter se trase de îndată sub scaune dărâmate în spatele unor cadavre,iar Asani și Akin se năvăliră prefăcându-se morți,lângă acesta.
Extratereștrii erau în număr de trei și încă trei afară înconjurând autocarul,căutând supraviețuitori.
Extratereștrii vorbeau rapid,în limba lor,astfel încruntându-i ochii lui Wallter căci nu avea cum să-i înțeleagă.
-Dumnezeule,dacă exiști,dă-le o piatră-n cap extratereștrilor ăstora! Murmură,făcându-le semn nigerienilor să-l urmeze târâș pe sub scaune până în dreptul lui Roger.
-E un plan îndrăzneț,Wallter! Șopti Akin,mișcându-se încet lângă el.
Ne-ar putea vedea când ne târâm și ne-ar putea omorî pe toți.
-păi tocmai de-asta ne vom târâ pe sub scaune cât putem noi de încet și vom încerca să ne ascundem în spatele cadavrelor.