Ultima secunda

Capitol I

1...
2...
3...
4...
1,2,3,4

Așa ticăia ceasul pe care Alicia îl privea analizator. Pentru ea nu era un ac ce se învârtea constant, era un joc al secundelor care trecea și pe care-l admira. O distanță nesemnificativă dintre secunde, măsurat în milisecunde, dar care se simțea prin prisma timpului. Ceasul o capta, îi capta atenția și mai ales, îi detașa atenția de la agitația ce se auzea din depărtare. Ascunsă sub o masă, auzea acum pașii reci ai unui membru al Gărzii care se sincronizau cu secundele. Ceasul o ajutase să își elimine din teamă, dar acum teama o cucerise, văzând clar bocancii bărbatului pe podeaua de beton a subsolului. Și-a pus mâna la gură pentru a-și înnăbuși sunetul de respirație și tot părea de neajuns. Când o lacrimă i-a căzut pe podea, a crezut că s-a auzit ca o piatră, căci bărbatul și-a încărcat arma, asta făcând-o să tremure. Se plimba ușor prin cameră, cu pași calculați, văzându-se proeminent uniforma, cu tresele de locotenent pe umeri. Oh, nu. Asta a răsunat în mintea ei. E locotenent. În noul regulament pe care-l înghițise, prezența locotenentului nu însemna decât Probleme. Înseamnă că urma să se facă o baie de probleme. Speriată de acest gând, Alicia a început să tremure, atât de tare, încât a zguduit din greșeală masa cu umărul. În secunda următoare, a putut vedea lumina roșie a ecusonului pe care bărbatul îl purta la buzunarul vestonului, Alicia neputând să înțeleagă ce detectare ecusonul de ticăia la fel ca ceasul. Dar când bărbatul a început să se apropie încet de masa unde ea se afla ascunsă, simțea că vede moartea în față. Asta până când frecvența stației bărbatului a izbucnit, acesta luând stația și pornind-o.

— Ce se întâmplă acolo? Ceva detecție suspicioasă?

— Zonă curată, a răspuns bărbatul cu o voce severă și s-a întors spre ușă. Plină, în schimb, de șoareci.

Alicia a expirat adânc la plecarea bărbatului, începând în schimb să plângă silențios din vina spaimei. Nu era nimic neobișnuit atunci. Ci pur și simplu scăpase încă odată de o posibilă moarte. În orașul Aukland, nimic nu mai era neobișnuit. După ce Armata preluase o mare influență, oamenii erau controlați de regulamentele în stil militar care luptau spre a introduce un regim mai bine controlat. Alicia nu crezuse vreodată că micul ei tărâm al viitorului va ajunge un teren militar controlat de acei membri ai " Gărzii ", așa cum le spunea și numele, care erau în dispută cu civilii de ceva timp.
  Alicia își dorea pace și un viitor luminos, dar era un om prea mic și orașul ei era pe cale să piardă. Își imaginase altfel anii 2000. Citind despre vechile povești ale umanității, spera la zile actuale blânde și prospere, dar deja trecuseră luni și se aflau într-un război de tehnologie cu Armata, apropiindu-se de înfrângerea care urma să îi supună parcă pe toți. Asigurându-se că nu mai exista vreo ,, haină neagră " prin preajmă, Alicia și-a făcut curaj și a ieșit de la subsolul liceului, observându-și colegii speriați pe holuri, chiar și pe prietena ei Ema, care a fugit la Alicia imediat ce a văzut-o.

— Alice, ești bine? Doamne, am crezut că ai dispărut!

— Am stat la subsol, a răspuns ea. Restul unde sunt? Tu ești bine, Em?

Ema și-a înghițit lacrimile.

— Da, eu sunt bine. O știi pe Jen din clasa B?

— A pățit ceva? s-a încruntat ea.

— A fost luată, a răspuns Ema plângând. Nu știu nimic de ea.

— Dumnezeule, a început Alicia să tremure.

Era în stare de șoc. I se părea acum că scăparea ei de la subsol era un miracol, o nouă șansă la viață. Îi era teamă ca nu cumva să fi fost ucisă, pentru că nu știe niciodată ce se întâmplă după ce o persoană este luată.