Ultima secunda

Capitol XLII

— A reușit de-a lungul timpului să își impună niște standarde în vederea formării cât mai profesionale a elevilor. A muncit din greu, a fost un bun părinte, dedicat și responsabil, care a știut întodeauna cum să ajute și cum să rezolve fiecare problemă. Datorită lui, liceul a atins valori excepționale, s-a ridicat la cotele pe care nu le-a mai avut de câteva veacuri, și liceul a înregistrat un procent mult mai mare de tineri dornici să-l urmeze, datorită prestigiului și imaginii pe care domnul locotenent a reușit să o scoată în evidență cu cele mai frumoase lucruri. Ca și elevă în cadrul companiei lui, îi mulțumesc pentru clipele frumoase oferite, îi mulțumesc că a avut încredere în mine, că mi-a ascultat problemele de fiecare dată și că s-a dedicat formării mele ca să ajung cine sunt acum. Noi, întreaga companie de puișori pe care i-ați ținut sub aripile dumneavoastră, vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi și vă promitem că n-o să vă uităm niciodată. Nimic nu o să mai fie la fel de acum încolo, dar vom continua să demonstrăm că suntem niște elevi remarcabili, știind că ne veți privi de acolo de unde veți pleca. Suntem recunoscători, și vă cerem iertare dacă vreodată v-am supărat. Ne-am considerat cei mai norocoși să vă avem drept comandant de companie și ați făcut liceul mai frumos. Nu vom uita niciodată orele de pregătire, glumele dumneavoastră, dar și energia cu care ați gestionat fiecare lucru. Iubirea dumneavoastră față de noi și față de această meserie ne va fi model și călăuză în drumul nostru militar, și cu siguranță lipsa dumneavoastră se va simți de acum încolo în cele mai dureroase moduri, dar vom păstra amintirea acestor clipe în inimă și vom rămâne la fel de serioși și de responsabili, așa cum ne-ați învățat, ca să nu vă fim niciodată o dezamăgire. Vă iubim necondiționat și oricât de grea ar fi despărțirea, vom continua să ținem capul sus și să fim oameni puternici. Acum, vă spunem un ultim ,, Să trăiți! " și vă urăm drum bun și succes în continuare în noua funcție pe care o să o ocupați. Cu drag, puișorii companiei dumneavoastră.

Terminând de citit discursul în aplauzele tuturor celor prezenți, eleva și-a șters lacrimile cu mâna și s-a uitat apoi înspre locotenent, care-i privea emoționat, zâmbindu-le. Atunci, întreaga companie de elevi a pornit alergând către el și l-au îmbrățișat, în vântul rece al vremii care nu le îngheța sufletele.

— Hai mă, mă faceți acum să plâng, a surâs el cu lacrimi în ochi.

— O să ne fie atât de dor de dumneavoastră, au plâns ei strângându-l.

— Voi cred că vreți să mă faceți să mă răzgândesc și să nu mai plec.

În tainicul și greul lor plâns cu îndurerare, elevii au râs molcom la vorbele acestuia și ar fi vrut ca în acel moment să se oprească timpul și imaginea cu ei îmbrățișându-l să rămână veșnică.

— Doamne, mi se pare ireal, a spus o elevă. Sper să fie doar un vis...

— Am mai plâns eu la despărțiri de cadre, dar cu siguranță asta e cea mai dramatică pentru liceu.

— Mi-e și frică cum vor evolua lucrurile în liceu în lipsa lui...

— Eu presimt un declin puternic...

— Puișorilor, a vorbit brusc locotenentul, ce v-am zis eu întodeauna? Cine sunteți voi?

— Cei mai buni! au strigat elevii.

Atunci, locotenentul a întins palma spre ei, și în câteva clipe, elevii s-au alăturat, punând palmele toți într-o grămadă.

— Ziceți mai tare că nu v-aud. Cine sunteți voi?

— Cei mai buni! au urlat ei și au ridicat palmele.