Ultima secunda

Capitol XLVII

Mersul lui era relaxat, și încă milităros, intrând tăcut în baie. Paharul cu whisky și energizant i-a căzut din mână și s-a spart pe podeaua din faianță. Atunci, locotenentul s-a privit în oglindă amețit. Avea ochii morți, îmbrăcat în pantalonii uniformei combat și fără bluză, iar tatuajele i se vedeau proeminent în oglindă. Se uita ușor pierdut, cu o privire profundă și rece, și ținea palmele de marginea chiuvetei. Din buzunar, a scos un mic pliculeț transparent, de unde a pus pe mâna stângă o parte din praful alb găsit în plic. După asta, acesta a inspirat cu putere praful pe nas și privind câteva secunde cu capul înălțat spre tavan, a coborât capul spre oglindă și s-a privit. Apoi, luând fașa pusă de el în chiuvetă, și-a înfășurat pumnul stâng, cu privirea devenită ușor în reluare, pe urmă a ieșit din baie.

— Ăsta s-a drogat? a spus unul din cei doi ofițeri aflați în cameră.

— Ca să nu știe ce face, a răspuns celălalt.

Locotenentul a apucat briceagul de pe măsuța camerei de hotel și s-a apropiat de pat, vizibil aflat într-un comportament ușor în reluare și buimac, de parcă capul lui ar fi fost lipsit de semnal și ochii i se bruiau.
Cei doi au plecat din cameră și l-au lăsat pe acesta singur cu fata de pe pat, timp în care locotenentul s-a așezat pe scaunul de lângă și s-a uitat la ea.

— Hai să-ți zic o poveste, scumpo. Nici eu n-am vrut să fiu aici, dar rahaturi se întâmplă și ajungi în poziția în care trebuie să lupți pentru propria carieră. Am pierdut foarte mulți oameni dragi în acest mod și am refuzat să mă implic, dar culmea, eu sunt ăla pe care ai ghinionul să-l ai acum. Îmi doream eu să mă privească subordonații cu spaimă, și aparent am reușit, dar nu prin modurile pe care le voiam...aia e, shit happens.

Fata era avea încheieturile mâinilor legate suportul din lemn al patului, iar ochii îi erau acoperiți cu o bandană neagră. Nu putea vorbi, fiindcă îi fusese administrat un paralizant local,  lucru care de altfel îi îngreuna și respiratul, auzindu-se inspirațiile ei chinuite.

— Recent mi-a murit iubita, a continuat el. Și zic iubita, chiar dacă nu am fost împreună. Știi ce frumoasă era? Și ce inteligentă. Era o învingătoare în tot ce se putea. Am mai iubit o fată...pentru care am suferit un an de zile, murind în brațele mele. Tu știi despre ce vorbesc, presupun că și tu ai avut o moarte falsă doar ca să ajungi aici. Iar o altă fată este acum exact ca tine, doar că face asta de bunăvoie ca să curme din suferințe. Oare așa suferă acum și oamenii care te iubesc? Presupun că e ironic pentru tine să auzi că se fac ceremonii mortuare în onoarea ta. Dar știi ce e și mai ironic? Că voi ieși de aici cu tine pe conștiință, dar voi continua să fiu un militar exemplar, de parcă n-aș fi făcut nimic.

Fata a tras slab de încheieturile legate, dar a renunțat rapid. În schimb, locotenentul s-a ridicat de pe scaun și a mers la ea cu briceagul în mână deschis cu care i-a tăiat ațele ce îi țineau mâinile fetei legate. Când fata a simțit mâinile eliberate, s-a întins peste pat în încercarea de a se târî, însă lipsa de putere a făcut-o să cedeze.

— Tu ce ești, sergentă sau sublocotenent? a privit-o el. Civilă n-aș crede. Sau?

Aceasta a înfipt unghiile în cearșaf, încă în speranța că ar mai fi făcut vreun milimetru de târâș, doar că nu vedea și nici nu putea vorbi, iar auzul nu o ajuta deloc.

— Ah, stai, am uitat că nu poți să vorbești, a spus locotenentul și s-a aplecat spre ea cu două degete ridicate. Dacă ești sergentă, ridică două degete. Dacă ești sublocotenent, ridică unul. Dacă ești civilă, ridică trei.

După câteva secunde în care nu făcuse nicio mișcare, fata a întins din poziția mâinii ce strângea cearșaful 4 degete, sub privirile atente ale locotenentului.