Ultima secunda

Capitol XXXVI

   Străzile erau pustii, luminate doar de stâlpi, însă totul era într-o liniște a nopții puternică, și din cauza faptului că era aproape 4 dimineața. Însă în acea răcoare nocturnă, pustiul aleelor era străbătut de Medeea care fugea gâfâind, cu sânge ce i se scurgea pe bărbie, privind uneori în spate. Se mai uita la acele case cu lumini stinse, trecând prin mijlocul străzii pe lângă mașinile parcate pe bordură, și alerga, cu toată puterea ei.

— Ajutor! a mârâit ea.

Și-a pus palma la gât, cu ochii plânși, și oricât încerca să strige după ajutor, vocea îi era pierdută, iar orice ar fi zis, era prea slab pentru a fi auzit. Porțile caselor și vilelor erau închise, și luminile orașului se vedeau din depărtare, dar în acel moment erau mult prea departe pentru a o salva...

~
Cu câteva ore înainte

Aleea liceului era atunci gazda câtorva elevi care, ținându-se în cerc cu capul aplecat, îl priveau pe locotenent ce era în aceeași poziție cu ei, în fața autocarului.

— Băieți, le-a spus el serios. Și fete. Da fete mai puțin. Dați tot ce aveți mai bun din voi, m-ați auzit? Nu le lăsați loc de avantaje. Vă zic acum, ca să băgați la cap până ajungem. Noi suntem mult mai buni decât ei. Arătați-le lor care e cel mai bun liceu. Și n-aveți voie să vă întoarceți decât campioni. Premiul 1 scrie pe fruntea voastră, ați înțeles?

— Da, să trăiți.

Locotenentul a ridicat capul și a dat brațele deoparte de pe spatele elevilor pe care-i ținea în acel cerc.

— Hai să-i rupem, dă-i în morții lor de șoareci de câmp!

Elevii au surâs la vorbele lui, dar l-au privit încrezători. Atunci, întinzând palma toți, s-au aplecat iarăși.

— Cei! Mai! Buni! au strigat ei și au ridicat palmele în aer.

După ce elevii au intrat în autocar la locurile în care deja se instalaseră, locotenentul s-a uitat înspre alee, la căpitanul Varga care apăruse cu o negresă în mână.

— Gata, s-au urcat plozii?

— Bă tu ce p*la mea mai mănânci? a întrebat locotenentul. Tu la sport stai cu turta-n gură?

— Mă tu știi ce bună e? a întrebat căpitanul luând o gură. Am șterpelit-o de la cantină. N-ai mâncat din asta azi dimineață la masă?

— C*aie, tu din expresia ,, Nu mănânc dulce și nu se mănâncă înainte de efort fizic" ce nu ți-e clar?

— Hai bă, faci atâta dramă zici că alergăm noi. Ia și tu o gură.

— Ți-o arunc pe geam, l-a privit locotenentul. Eu să nu te văd cu aia pe la nasul copiilor.

— Bine, le-o dau pe la gură, a râs căpitanul.

Locotenentul s-a îndreptat spre autocar, iritat de situație și vizibil asta după lovirea adidașilor cu putere de beton, însoțit de căpitanul care era la un pas în spatele lui.

— Cam nef*tut ești azi. Calmează-te, frate, că se descurcă elevii.

— Până nu câștigăm, nu mă calmez.

— Și dacă pierdem, faci pe aici ca toate arătăriile? a continuat căpitanul să râdă. Nu ești tu când ți-e foame, ia de aici niște negresă.

Locotenentul a dat ochii peste cap, pufăind.

— La plăcinte înainte, la război înapoi...a spus el urcând în autocar.