Știa chipul acelui ofițer. Știa cu cine seamănă bărbatul pe care fata i l-a arătat în parc. Știa că gestul poate involuntar al fetei a făcut-o să mărturisească cine e vinovatul.
Era o singură problemă și cea mai mare.
Erau doi ofițeri care semănau.
În drumul înapoi spre casă, mașina locotenentului era oprită pe o alee forestieră, iar cei doi stăteau rezemați de capota mașinii, în briza ușoară și călduroasă a vremii.
— Deschide gura.
Fata nu se clintea, privind pădurea din fața ei cu aceeași absență, și tăcea de parcă orice cuvânt spus îi adâncea sârma din jurul gâtului ei. Locotenentul a îndreptat paiul paharului spre ea, dar văzând că nu are nicio intenție de a coopera, i-a strâns obrajii și i-a băgat paharul în gură.
— Trebuie să bei, ești foarte obosită. Puțină cafea o să-ți facă bine, cooperează, te rog.
Din ochii fetei s-a scurs pe neașteptate o lacrimă, atât de singuratică, dar atât de tăioasă și rece, încât lăsa în urma ei o dâră de gheață. Locotenentul a privit-o profund, luând paharul înapoi asupra lui, și ochii i se adânceau precum o mare cu cât privea lacrima ei.
— Frumoaso, a vorbit el încet. De ce plângi?
Aceasta a coborât ușor capul, pe urmă, cu gesturi lente și chinuitoare, l-a îndreptat spre el.
— Iartă-mă că nu-ți pot fi de ajutor, a șoptit ea plângând.
Auzind-o, locotenentul a lăsat paharul pe mașină și s-a pus în fața ei, cu palmele pe obrajii reci ai acesteia.
— Tu te simți vinovată că nu vorbești? Puiule, ai trecut prin lucruri îngrozitoare, aș fi prost să mă aștept sau să te oblig să te comporți normal. Nu-ți cer decât să pași câte un pas ușor în față.
— Iartă-mă, l-a privit ea cu bocet. Nu pot...
— Ce te ține pe tine legată de nu poți să vorbești? Are legătură cu trauma pe care o porți? Sau cineva te-a amenințat să...
— Nu! s-a răstit ea și a ferit capul.
— Frumoaso, el nu are nicio putere în fața nimănui. Dacă te-a amenințat cu ceva, e unul singur, noi suntem atâția de partea ta. Comandantul e de partea ta, poliția este. Faptul că EU sunt de partea ta te face deja o învingătoare în asta. Nu te lăsa condusă de teama lui.
— Nu. Te rog. Încetează...
— Trebuie să vorbești. Trebuie. Trebuie să aflu tot ce s-a întâmplat. Oricât de greu și incomod îți este. Trebuie! Astea nu sunt lucruri pe care să le ții secret. Te rog, înțelege. Este pentru binele tău!
— Nu mă mai chinui, te implor. Nu vreau să vorbesc. Te rog, nu mai încerca.
— Tu vrei să vorbești, a privit-o locotenentul în ochi. Tu vrei să spui. Dar nu poți. Ceva te forțează să nu o faci. Te-a amenințat cu ceva să nu vorbești. Scumpo, el este un ofițer cu o putere nulă.
— Tu nu cunoști, a vorbit ea plângând. Nu el este puternic, ci oamenii din spatele lui. Te rog, nu mă mai chinui și lasă-mă în pace. Dacă-mi vrei binele, atunci fă asta.
Fata l-a dat deoparte pentru a pleca la portieră, însă locotenentul a rămas câteva clipe în același loc, privind-o cu ochi serioși. Știa ce urma să facă și știa care sunt efectele, dar timp nu avea și dacă nu reușea să o facă să vorbească despre agresor, trebuia să se comporte ca și agresorul.
CITEȘTI
Ultima secunda
Mister / ThrillerPrima carte din România cu acțiunea într-un liceu militar. Bazată pe principiul de scenariu Netflix. Pot fi oare lucrurile așa cum ne imaginăm noi că sunt? Armata este un foc puternic, însă nu toți pot suporta căldura. Alicia este o tânără elevă...