Ultima secunda

Capitol XLVI

Biroul din unitate îi era plin de hârtii, de tot felul, și pe ecranul calculatorului era un tabel cu elevi ai liceului militar. Citind de pe o foaie, locotenentul stătea pe scaunul rotativ și ținea cealaltă foaie ridicată în mâna dreaptă. După câteva clipe, a lăsat foaia și a ridicat telefonul fix din receptor, ținându-l tras de fir la ureche în timp ce formase un număr de telefon.

— Vino în biroul meu.

Și apelul s-a închis cu punerea zgomotoasă a telefonului înapoi în furcă. Luând un pix, acesta i-a dat capacul jos și a mers cu el de-a lungul foii, subliniind ceea ce-l interesa. Ușa biroului îi fusese deschisă peste un timp, iar o femeie în uniformă combat intrase, oprindu-se la ușă.

— Da, m-ai chemat.

— Vino încoace.

Femeia a închis ușa și a mers la capătul biroului, rezemându-se în palme de masă.

— Ce elevi s-au transferat la liceul militar acum recent? a întrebat el.

Femeia a stat o clipă pe gânduri.

— Dar nu s-a transferat nimeni. Te referi la Aurora?

— La cine? a ridicat el capul.

— Fata unui colonel...o știu pe fată. A mutat-o dumnealui.

— Fată de militar și habar nu are de Armată? a șoptit el privind foaia.

— N-a avut nicio tangență cu Armata, a surâs femeia de parcă l-a auzit. E singurul lui copil și își dorește tare mult să urmeze și ea asta. E un transfer făcut...așa. Mai mult pentru el.

— Și de ce n-a dat-o direct din clasa a 8 a?

— Oare de ce? l-a privit ea.

— Mie mi-a zis că-s colonel.

— Pentru că doar gradul ăsta îl știe, a râs femeia. De la tatăl lui probabil. Dar să știi că e minunată fata. Dacă mai erai tu la liceu, făceai militar din ea. Dar cu timpul, o să fie bine.

Locotenentul a mutat corpul spre calculator și apucând mouse-ul în mână, s-a aplecat pentru a citi.

— Aurora și mai cum? Mai are alt prenume?

— Da. Karla.

Acesta s-a oprit brusc, rămas cu degetul ridicat pe mouse, și s-a uitat în gol spre ecran.

— Noi îi zicem și Riri, și Aura. Mai mult Aura. Ți-am zis că o cunosc, ne-am mai întâlnit pe la niște evenimente. Foarte drăguță.

Locotenentul a coborât ochii spre birou, ascultând vag ceea ce femeia zicea.

— Poți s-o aduci aici la unitate? a întrebat el.

— Vrei să o vezi? Îți dau adresa casei.

— Nu. Adu-o aici. Cu raportul rezolv eu, tu doar du-te și adu-o. Îți decontez benzina, dacă e.

— Nu, stai liniștit. Dar sunt ceva kilometri până aici. Nu vrei să ia un tren și o preiau de la gară?

— Ce nu înțelegi din comanda ,, Du-te și ia-o"? a întors acesta capul cu o voce iritată. Că așa mă duceam eu, dar am tură 24 de ore.

— Îmi trebuie învoire.

— Îți fac eu, du-te.

— Ok.

Femeia a plecat de la birou și s-a îndreptat spre ușă, locotenentul uitându-se înspre ea cu telefonul de serviciu la ureche. 

— Pază pc, deschideți poarta principală.