Ultima secunda

Capitol LIII

Urmele de sânge nu aveau să dispară vreodată, și oricât de mult s-ar fi șters pereții de-a lungul timpului, ele nu se ștergeau. Patul alb unde zăcea în chinuri fata era acum murdar într-un mod odios de sânge. Respirând greu, Medeea a încercat să se ridice, dar palma ei a mânjit cearșaful și mai tare de sânge. Avea gura cusută, iar durerile erau insuportabile, trecând acel fir însângerat prin buzele ei. Plânsetul ei se auzea ca un mârâit răgușit, fiindcă nu mai avea glas să rostească și știa că dacă ar fi încercat să țipe, ața i-ar fi rupt în bucăți gura.
Nu mai avea putere să se ridice, așa că s-a lăsat pe burtă să cadă din pat, până a început să se târască pe podeaua rece spre ușă. Abia atunci, agățându-se de perete, s-a înălțat dificil și cu o luptă acerbă în picioare. Mâinile îi tremurau și orice atingea murdărea de sângele de pe palmele ei. Avea amețeli și nu știa cât o să mai reziste, își simțea corpul aproape de moarte. Dar ea nu voia să renunțe, nu voia să accepte aia. Însă lupta devenea tot mai grea și puterile îi erau luate...

— Mm...a mârâit ea de parcă în mintea ei ar fi rostit un ,, Ajutor ".

Până și strigătele de ,, Ajutor " erau inutile acolo. Fiindcă nimeni nu o auzea. Și dacă ar fi auzit-o, oare ar fi ajutat-o? Dar acel cuvânt îi rămăsese involuntar pe limbă și mintea fetei încă spera ca cineva chiar să-l audă.
A reușit să coboare scările după mult timp, aflându-se la același parter blestemat unde ieri nu apucase să deschidă ușa. Se ținea de pereți și apuca orice masă sau obiect îi venea în cale pentru a se sprijini, iar ochii ei obosiți priveau în jur, la pereții din depărtare, încercând să găsească ceva care să o ajute. A observat în partea dreaptă un geam de unde se vedea zăpada de afară și pășind chinuit cu o frică asupra timpului, a mers la el. Acolo a și rămas fără puteri și când a ajuns la geam, și-a izbit palmele pe geam și le-a lăsat să se scurgă, coborând capul cu un bocet mârâit. Vederea de afară îi dădea puteri. Faptul că vedea pădurea și își vedea libertatea. Asta o ținea vie în acel moment. Și asta o ținea motivată să lupte. S-a desprins de geam și a privit în jos, la picioarele ei, în căutarea unui obiect ajutător. A găsit un clește, dar mâinile îi erau ca niște legume și l-a apucat dificil, încercând să-l țină ridicat. Atunci, depărtându-se puțin de geam, a strâns mânerele lui în pumni și l-a aruncat, spărgând geamul în cioburi. A mers buimacă înspre el și strângând dinții, l-a escaladat pe burtă, simțind cum un ciob o tăiase pe abdomen. Din cauza puterii slabe și a durerii tăieturii, a căzut culcată pe zăpadă, ținând zăpada în palme. Era un frig de nedescris, căci avea doar acea cămașă desfăcută peste lenjerie și în picioare era desculță, iar în partea aceea de munte frigul se resimțea mai tare. Zăpada se murdărise imediat de urmele sângelui ei și respirația îi era retezată de aerul rece. Și-a făcut curaj, prin ultima fărâmă de speranță a libertății de afară, și a luptat să se ridice în picioare și să îndure frigul ce-i rănea corpul și mai ales toate rănile de pe el. Nu putea merge, dar pășea, încă pășea, cu speranța că va reuși, și a continuat să meargă pe lângă clădire, sprijinindu-și palma rece de perete. Din cauza tălpilor goale, a trebuit să o ia pe drumul care ducea la clădire, fiind o zăpadă bătută și nivelată. Însă șansele ei de a mai scăpa au scăzut drastic la zero atunci când pe drum a apărut o mașină ce s-a oprit în fața Medeei care încetase să mai meargă.

— Medeea, a spus el și a ieșit grăbit.

Fata l-a privit pe Markus venind înspre ea, și o lacrimă îi înghețase pe obraz. Temperatura corpului îi scăzuse drastic și doar o adiere de vânt o despărțea de un șoc hipotermic care să o și ucidă. Când Markus a prins-o în brațele lui, Medeea și-a pierdut conștiința, leșinând cu palma de sânge pe brațul lui.
Acum avea ochii deschiși, însă ea încă era absentă. Era într-o cadă cu apă fierbinte ca să îi ridice temperatura, dar lacrima aceea de pe obraz încă îi era înghețată. Markus era așezat în fund pe marginea căzii și îi turna apa pe umeri, apucând-o din când în când de bărbie pentru a-i urmări starea.