Ultima secunda

Capitol XIV

Liceul nostru, liceul nostru
Ne-nălțăm și creștem zi de zi
Peste ani și ani, peste munți și zări
Liceul militar vă străluci!

Liceul nostru, liceul nostru,
Să ne fii tu veșnic monument!
Să îți fim copii, și să evoluăm
Să plecăm noi mândri ofițeri!

Doar melodia asta îi răsuna în minte Karlei, pășind oficial pe același drum pe care îl cunoștea de ani. Același drum unde intonase acel cântec, zâmbind, alături de colegii ei și mărșăluiau. Mergea acum pe același drum, privind înspre brazi și înspre liceul ce se vedea din depărtare, iar brațele parcă îi transpirau  sub cămașa uniformei de liceu militar.

Era din nou în uniforma de liceu. Aceeași uniformă care ținea în piept nominalul ei. Aceeași uniformă unde zăceau mândre gradele de plutonieră adjutantă. Aceeași uniformă cu emblema liceului pe braț, baretele la buzunar și steagul lângă emblemă. Acum era din nou Karla, eleva plutonier adjutant.

Spera măcar să se îmbrace cu uniforma în companie, dar părea că acum intra înapoi în liceu deja îmbrăcată în uniformă, ținând un troler după ea. Aerul liceului o strângea de gât și odată ajunsă la marele panou cu liceul militar, a înghițit, privindu-l nostalgică.

— Se pare că suntem din nou aici, a spus ea și a atins panoul cu degetele.

A plecat înspre curtea pe care acum o zărea goală. Scena unde comandantul și cadrele militare stăteau la evenimente, brazii, companiile. Totul era la fel, însă nostalgia din sunet era puternică. A pășit încet pe platoul din beton, amintindu-și cum dansau, defilau, râdeau, erau premiați, gradați, făceau sectoare, veneau învingători de la competiții și se distrau împreună. Fuseseră niște ani de vis, în ciuda greutăților, și aproape îi venea să plângă, dar a pornit spre compania ei, clădirea pentru care avea sentimente aparte. Nu prea erau elevi pe afară, înseamnă că era programul de dinainte de studiu în care majoritatea preferau să doarmă sau să stea în dormitoare. De la parter, în schimb, auzea o muzică de la etajul ei care răsuna în surdină parcă pe scări până la parter. Karla a ridicat capul spre scări și confuză, a urcat, mergând spre etajul unde dormitorul ei se afla.

— Ouooo, bitch I'm sillyyyyyyyyyy. Who the fuck is youu? Who the fuck you knoooow?

Karla s-a oprit la capătul coridorului, privind înspre elevii care cântau pe melodia aceea a lui 6ix9ine și păreau că fac un Tiktok sau ceva în fața telefonului.

— Bitch are you dumb-dumb-dumb-dumb...Karla!!

Întorși cu capul spre ea, aceștia au alergat la fată, sărind în brațele ei. Doamne, cum se simțea acea îmbrățișare. Pur și simplu erau colegii ei, cei cu care a strâns atâtea amintiri, iar acum îi ținea în brațe din nou, fiind cu toții în uniforme și din nou împreună în cadrul liceului.

— Doamne, deci să nu ne zici că te-ai întors la liceu!

– Ba...da, a spus ea încă surprinsă.

Brusc, toți elevii au țipat bucuroși, luând-o din nou în brațe până aproape au ridicat-o. Karla a râs și a încercat să se țină, bucuria lor parcă făcând-o și pe ea bucuroasă.

— Bă, vezi că urcă cineva la noi, a șoptit o sergentă. Închide muzica.

— Închideți muzica, uă.

Fata a fugit la masa de planton și a închis muzica, însă chiar atunci a intrat locotenentul, însoțit de unul din căpitanii cadre din liceu.

— Ce e, fetițelor, aici? a comentat locotenentul, răstindu-se. Melodii din astea să ascultați în șanț, la cotuna văii, nu într-un liceu militar!