A lost soul - FINALIZATĂ

9

Stau si privesc tavanul de cateva minute, am îmbrăcat un body bej si pantaloni gri de trening lăsați jos pe solduri, incerc sa imi dau singura motivația de a ma ridica. M-a sunat Aiden sa imi spuna ca a intrat in echipă, imi pare rau ca nu am fost acolo sa il privesc, acum il aștept sa ajunga, nu mai vreau sa stau singura in aceasta casa, simt o presiune prea mare, ranile de pe brat se observa, o sa bag eu o scuza cand vine, ca de ascuns nu o sa am cum sa o fac. Nu vreau sa mai sângereze, pana maine sper sa prinda coajă.
"Am ajuns!" in momentul in care il aud incep sa fug, coborând scarile in graba, ma bucur ca mi-am prins parul in coada, altfel imi venea in fata si ajungeam jos cu pricioarele in sus si capul spart.
Zâmbetul imi dispare in momentul in care il vad cu cine este. Toata echipa de rugby fiind acum in sufrageria mea.
"Scuze, nu am mai avut timp sa te anunț ca nu sunt sing..." se incrunta cand imi privește brațul, vine spre mine si il ridica sa se uite mai bine, imi intorc privirea in alta parte pentru o clipa ca sa nu încep sa plang.
"Sky?!" cred ca deja si-a dat seama ca nu mai imi iau tratamentul, pleaca in bucatarie nervos si se uita la cutiile de medicamente, ma duc rapid la el si il opresc din a ma certa, nu vreau sa auda ceilalți.
"Iartă-mă, te rog! O sa incep sa le iau din nou mai incolo!" ii spun in șoaptă.
"Acum!"
"Nu! Nu vreau sa fiu chiar acum o leguma mai dă-mi timp doua zile, te rog!" el stramba din nas si se duce la ceilalți fara sa imi mai spuna ceva, incep sa lăcrimez in liniște, si privesc peretele fiind cu spatele ca sa nu ma observe băieții.
"Skyler, de unde i-au trei boluri, tot de aici?" Anghel deschide un dulap si scoate boluri zâmbind ca mai stia unde sunt. Când ma privește la fata si la brat ramane înghețat.
"Frate, trebuie sa luam si pahare" Vlad este următorul care apare si scoate niste pahare, prima data il vede pe Anghel înghețat, apoi ma privește pe mine, privirea i se intuneca imediat.
"Va descurcați, Anghel! Știți casa asta mai bine decat mine in momentul acesta" spun grabita cu vocea tremurând, expirand greu aerul din plămâni, le mai dau o privire fugitiva, dupa arunc pastilele in fructiera si plec grabita, urcând in camera mea. Dau drumul la muzica si încep sa dansez ca sa nu imi provoc din nou dureri.

Ma opresc cand telefonul incepe sa imi sune.
"Hei, Sky?" eu gafai de oboseala incercand sa imi reglez respirația "Mi-a zis Aiden sa vin pana la voi o fuga cateva zile, s-a întâmplat ceva?" Marco pare îngrijorat, eu ma panichez o sa ma creada iresponsabila daca afla ca nu imi i-au pastilele, Aiden e asa rau. Ii inchid brusc si incep sa tip de nervi.
Fratele meu mai mic intra in camera si imi da o privire supărată.
"De ce?" ma rastesc la el imediat, tremurând din toate incheieturile.
"Pentru ca el te poate convinge, stiu sigur ca nu o sa le i-ei peste doua zile, minti!" iese din camera iar eu incep sa plâng.

××××

Am luat din dulap niște lumânări și m-am dus sa cumpăr și niște flori, e timpul sa merg pe la ei, in drum spre cimitir ma gândeam dacă sunt pregătită să văd asta, e prima dată și sunt singură. Băieții nu m-au observat cand am iesit prin spate, nu mi-am luat nici mașina.

Ma uitam la pozele lor plangand în tăcere, de cateva ore sunt aici, afară s-a întunecat, ma întreb cine a avut grija de locul lor, este curat, m-am ascuns cât mai mult după statuia care nu lăsa să mă văd de la ieșire, pașii se auzeau tot mai aproape, dar nu ma uitam spre sursă nu ma interesa, imi trag încet nasul și privesc în continuare pozele care se vedeau doar cu ajutorul flăcării de la lumânări.
"Ce faci singură aici?" cunosc vocea asta, imi liniștea sufletul cândva.
"Tu ce faci aici?" vocea mea era total frântă.
"Te caută toată lumea, m-am gândit ca totuși ți-ai făcut curaj sa vi aici și o sa te găsesc" e calm și indiferent, dar nu mă privește, se uită spre poze.
"Le pasă?" ii căutam privirea, dar el mi-o evita.
"Tuturor le pasă!" se uită spre pădurea din spate, evita.
"Și ție?" atunci se întoarce brusc spre mine și ma privește, fața lui se întunecă când îmi analizează chipul cu atenție.
"Nu mai plânge, iti face rău!" vocea lui groasă m-a făcut sa tresar, mereu era grijuliu și strict cu mine, ca sa ma pot controla, caci imi era greu.
"Doar lasă-mă, te rog!" m-am lăsat bătută, mi s-a făcut prea dor de el, iar acum sunt în stare să sar pe el și sa nu ii mai dau drumul, dar am greșit, a suferit din cauza mea, iar acum ca e fericit, nu vreau sa ii sterg din nou zâmbetul și sa sufere, atunci când iubești fă ca acea persoana sa fie fericită, chiar dacă nu va fi cu tine. Privesc în partea opusă lui, încercand sa ma abțin sa nu plâng în hohote. Am simțit ceva în stânga mea și m-am întors speriata brusc, se așezase lângă mine, umărul meu se atingea de al lui, ma privește adânc în ochi și faza e ca a fost destul de greu sa rup contactul vizual.
"Daca tu nu pleci de aici, rămân eu!" vocea lui e mai calmă acum, privim amândoi spre poze, iar plânsul ma bufnește din nou, e foarte greu. Mă bucur că m-a lăsat să mă descarc, dar îl simt încordat.
"Doare ca dracu!" ma uit în gol și îmi amintesc, imi pun mâna la gat și ma strâng încet, ma simt foarte slăbită de la plâns, dar tot ma ridic, m-am balansat de pe un picior pe altul, in timp ce mergeam.
Il simțeam în spatele meu, mergeam încet și târșâit. Pe la ieșirea din cimitir o amețeală zdravănă m-a luat, așa că m-am lăsat încet în jos și ma țineam de cap incercand sa opresc durerea, am stat asa ceva timp, mâna lui ma mângâia pe spate și îmi șoptea faptul ca sunt ok, să îmi revin, m-am ridicat încet continuând sa merg până în fața casei, Vlad a intrat și el, toți din fostul grup erau acolo, m-am așezat pe canapea.
"Sky, esti bine?" Marco a sărit efectiv pe mine, am rămas șocată ca e aici.
"V-ați întors, atat de repede?!" nu intelegeam.
"Da, pentru ca ai dispărut, am crezut ca faci din nou ceva prostesc si ca încerci sa te ranesti sau..." toți s-au gândit la același lucru, ca am vrut sa ma sinucid, e adevărat, cand eram in California am incercat sa o fac, știți cateva faze, de aceea la încheietură am marea cicatrice, Vlad si Sonia se uitau super nervoși la mine, iar ceilalți supărați, sigur ma cred o lașă, sincer încep si eu sa cred că este adevărat, lacrimile din ochii mei amplificându-se, dar încerc sa ma abțin in momentul in care Damian imi sare in brațe.
"Dadi, mi-a fost dor de tine!" ii zambesc incet si il tin strâns in brațe.
"Si mie de tine, micuțule!" ii sărut fruntea.
"Am intrat fara sa stie cineva într-o cameră cu multe printese pe pereți, este foarte frumoasa fata din poze, imi plac ochii ei" cand aud, ma uit la Geanina, care il ia imediat din brațele mele. O durere infernala imi mai apare in suflet, nu vreau pe nimeni acolo!!!!!!
"Dar lasă-mă, vreau sa știu si eu cine e" se oftica in brațele ei.
Geanina stie ca sunt agresiva cand se vorbește de ei. Incep sa bat din picior si ii răspund înțepat si aspru copilului, fără sa vreau.
"Este sora mea!" iau o pauza "mătușa ta doar ca mai mică" imi strang mâinile.
"Si unde este, de ce nu o cunosc si eu?" Geanina incearca sa il oprească.
"Pentru ca a plecat, într-un loc mai bun" ii zambesc forțat si deja vad cum il ia si urca sus. Incep sa ma uit in gol, sa tremur si sa bat din picior.
"Marco, ce căuta el acolo, de ce nu ai avut grija?" ma rastesc la fratele meu ridicându-ma in picioare.
"Imi pare rau, nu mi-am dat seama, eram ocupat sa te caut pe tine" spune încet. Tremurul meu se amplifica si ma uit la el ucigându-l din priviri.
"Skyler, calmează-te"
Incep sa ma enervez si mai tare, caci a amplificat mult cu vorbele astea, m-am saturat sa ma simt ca o marioneta si sa ascult de toți.
Asa ca să mă eliberez, incep sa țip, toți au tresărit, urc in grabă sus si caut cheia plangand in hohote si spunând lucruri urâte, am spus ca vorbesc prost la nervi si nu stiu ce zic, eu nici macar nu ma aud, doar țiuitul ca in acea seara mi se aude in timpane, ajung sa inchid usile camerelor la cei morți si cobor jos, ma duc in bucătărie si beau putină apă, tremuram rău, scapand cateva picături pe blat.
"Sky, imi pare rau, a spart-o fără să vrea, dar i-a fost frică să spună" Geanina imi pune pe blat poza cu micuța mea, rama era ruptă, iar geamul spart. Intru in sufragerie si încerc sa o pun de forma pe mobila cu vase, dar nu stă si cade, plâng in continuare, văd că toți mă privesc, nu suport să mă vadă așa, nu suport sa fiu vulnerabila, nu mai pot de nervi, așa că apuc sa dărâm toata mobila cu vase, spărgând tot, cioburi s-au împrăștiat, un ciob mi-a intrat in picior, dar nu imi pasă, sunetul lor i-a făcut pe toți sa rămână stane de gheață, am călcat pe doua cioburi, dar am continuat sa merg spre camera mea.
"Sa nu prind pe cineva ca vine dupa mine. Lăsați-mă dracu cu toții in pace!" am urlat de s-au cutremurat si pereți. Nu mai pot de nervi si de durere nu imi pasă de scena pe care am făcut-o, vreau sa ma descarc, sa nu mai doară, dar nu merge, fragmente din acea seara apărând. Incep sa dărâm tot prin cameră absolut tot, găsind un cuțit, același cuțit pe care l-am folosit in intamplarea cu fratii mei, nu stiu ce fac, dar ma îndrept spre scări, ii vedeam cum strang dupa mine, dar ce crezi, las si urme de sânge de la picior, merg cu sangele curgând șiroaie, cel mic plângea pe un scaun de la bar, iar Geanina incerca sa il consoleze, cand m-a văzut cu acel cuțit in mana si plina de sange pe maini si picior s-a speriat, stia deja întâmplarea.
"Skyler, oprește-te! NU STI CE FACI" glasul ei terifiat i-a făcut pe toți sa se întoarcă spre mine.
"Voi nu ați ascultat, eu am acționat!" vocea mea era diferită din cauza tipetelor si plânsului, am ridicat cuțitul si nu stiu ce eram pregătită sa fac, dar Vlad mi-a prins încheieturile strans rau, eu scăpând cuțitul.
"Dă-mi drumul!" spun printre dinți.
"Ca de obicei te ajut si tu ma dai deoparte" ma ridica pe sus si urca cu mine, incep sa dau cu palmele in el, dar a mai crescut si e mai puternic si mai mare, cum să simtă el cand o lighioană îi dă palme.
"Fi cuminte, altfel te leg de pat" s-a enervat rau, se duce in baie si iese cu trusa, incercand sa nu calce pe toate lucrurile aruncate de mine.
Incep sa mârâi nervoasă si il imping.
"Cine ești tu, sa imi spui mie ce sa fac?"
Ma prinde de obraji cu o mână si ma forțează sa mă uit in ochii lui.
"Singurul de care stiu ca o sa asculți" mi-a închis gura cu asta, imi privește buzele pentru cateva secunde apoi ma așează repede pe pat.
Imi i-a mainile si mi le șterge cu un prosop ud, iar dupa piciorul mi-l îngrijește atent si mi-l bandajeaza.
"Skyler" Marco intra in cameră si se apropie, la fel ocolind tot ce e aruncat.
"Sky, de cand nu ti-ai mai luat pastilele?" atunci lui Vlad ii pică fața si isi ridică privirea spre mine nervos.
"O să reîncepi tratamentul, un om sănătos la cap nu face asa ca tine! Bine ca a fost mai ok decât data trecută" spune si iese din cameră trist.
"A existat o alta dată?!" glasul puternic si strict, m-a făcut să tresar, ma uit in verdele ochilor lui si mă panichez, căci este si supărat.
"Au fost mai multe dăți" ii arăt încheietura unde e o cicatrice destul de măricică si coapsa dreapta unde am mai mult de 6 cicatrici mici, trebuie sa le fac sa dispară si pe astea.
"Sunt o lașă, recunosc! De aceea fug de toți, nu vreau să fac rău nimănui, dar totusi....ajung sa o fac involuntar. Nu am limite si asta e cel mai rău. Te rog sa nu spui la nimeni ce ai văzut si ce ai auzit, in maxim o săptămână scap de toate semnele care au rămas si voi fi cat de cat sănătoasă mintal." il rog si din priviri sa înțeleagă, vad doar ca isi continuă treaba, bandajând bine piciorul rănit, apoi se ridică si pleacă, mă așteptam măcar sa imi spuna ceva, dar nici măcar atât.