A lost soul - FINALIZATĂ

6

Ajungem in cateva ore, când ies din aeroport si ma uit in jur, o stare de neliniște ma acaparează, de anxietate, de tristețe, de melancolie. Trag aer adânc in piept, pentru a imi opri tremurul. Am o apăsare in piept.
"Esti bine?" Marco ma atinge incet pe umăr.
"Nu trebuia sa va trag după mine atât de mult, imi pare rău" ocolesc răspunsul, pentru ca nu imi place sa vorbesc despre asta.
"Am lipsit prea mult deja, nu o sa o mai fac vreodată" imi zâmbește, cei doi acum urcand in primul taxi, noi urmându-i.
Tot ce sper acum este sa nu ma întâlnesc cu foștii mei prieteni, cat stau pe aici.
Damian sta in brațele mele asa ca il tin strans si il pup pe creștet amintindu-mi de Elisa, prințesa mea mica, îngerașul meu. Damian imi strange mâna incet, zâmbindu-mi. Drăgălaș!

Acum treceam pe lângă fostul meu liceu, din nefericire pentru mine, elevii sunt la liceu acum, e fix ora de ieșire. Eu in Miami incepeam orele la 12 asa ca mi se pare putin ciudat asta acum.
Pe multi care trec ii cunosc, Adelina de la f, Mario de la d, Alina de la a 10 a A, Aiden. Stai ce?
"Oprește!" strig spre săracul taximetrist, ma uit mai bine si chiar este el. Nu are nicio treabă, el vorbește cu niste băieți, cobor nervoasă si merg in direcția lui, ocolind niste grupulețe. Multe priviri sunt intoarse spre mine, deja aud șușoteli, se pare ca nu am fost uitată. Ajung in spatele lui, il apăs pe umăr ca sa il fac sa se întoarcă, fix cand o face il plesnesc, capul ducându-se in direcția opusa, poate a crescut el acum si e putin mai înalt decat mine, dar tot sunt mai mare, vad ca își încordează maxilarul, ma enervez si mai tare, in jurul nostru privesc toți, el deschide gura sa spuna ceva, dar il opresc.
"Nici sa nu te aud! In momentul acesta treci in mașină, plecăm acasa!"
sunt atat de nervoasa ca nu ma asculta asa ca izbucnesc "Tu ai idee câte griji mi-am făcut, cat te-am căutat zile intregi nedormind, am umblat pe strazile a doua orașe, iar tu stai liniștit si râzi cu niște băieți oarecare. De ce mereu trebuie sa faci ceva rău, te simți mai bine făcându-le, la dracu, am crezut ca ai pățit ceva. Aiden nu este normal ce faci, revino-ti, de ce nu poți sa fi tu cel din trecut cuminte si bun?" am izbucnit de față cu toți din păcate, nu mai puteam, sunt prea nervoasă.
"Dar tu de ce nu iti revii? De ce nu poți sa fi tu cea din trecut? Din cauza ta plec de fiecare dată, tot ce faci este sa ma controlezi si sa ma modelezi dupa bunul tau plac, nu te mai recunosc Sky, ești trista, rea si distanta. Stiu asta, te vad, nu poti nega, iar eu nu vreau sa te las, dar ma forțezi, de aceea am venit aici, stiam ca nu o sa mai vrei sa stai vreodată în Seattle." țipă nervos si isi trage brațul din mâna mea, plecand spre taxiul in care sunt ceilalti, dar nu intra, sta rezemat. Ma uit in gol cateva secunde, dupa care aud o voce cunoscută.
"Sky?" imi intorc privirea spre sursa, atunci ii vad, la dracu, am uitat de ei, de ce a trebuit sa fie chiar aici Aiden? Foștii mei prieteni stau in fața mea, il vad pe Vlad cum ma privește cu ochii ingustați, curioși, dar reci, la brațul lui fiind blonda. Văd ca s-au mai maturizat si ca Sonia este cu Anghel, wow, premiera. Fața mă dă puțin de gol ca m-am emoționat asa ca ma grăbesc spre taxi, trecand pe langa ei fara sa ii mai privesc. Stiu ca au auzit si ei tot. Imi vine sa plâng grav.
"Treci in mașină acum!" tip si mai nervoasă, aratand spre portiera.
Aiden se oprește si imi dă o privire ucigătoare.
"Sa te ia dracu, Skyler. Nu mai țipa la mine!" țipă si el, sunt șocată de ce mi-a zis.
"Intra"
"Nu ma întorc in Miami cu tine" ma strange de braț extrem de tare, a inceput sa ma doară, dar nu arat asta. Ii vad lacrimile pe care incearca sa le țină in frâu si venele care ii pulseaza de la nervi. Marco preia controlul si il baga el in taxi.
"Oprește-te Aiden, sa nu te mai prind vreodată ca încerci sa iti ranesti sora, altfel ma ocup personal de tine" Marco ii spune putin cam iritat. Il opresc înainte sa intre in taxi.
"Marco, o sa vin cu alt taxi, aveti grija, ne vedem acasă" imi vede lacrimile care mai au putin si imi scapă, dar înțelege lăsându-mă.
"Ai grija, te așteaptăm acasă!"
Acasă? Wow ce ciudat și străin imi suna. Doare!
Încerc sa nu plâng în timp ce mașina pleacă, nu mai pot sa ma abțin mult, asa ca trec pe lângă toți în grabă și merg unde vad prima dată cu ochii, am auzit ca sunt strigata, dar nu m-am oprit. Nu mai sunt eu, nu cred ca voi mai putea fi vreodată, oare mi-au văzut cicatricile, nu au rămas foarte vizibile mai aveam doua ședințe și apoi le făceam sa dispară pe toate, dar am plecat de acolo.
Trec pe lângă cimitirul orașului și dintr-o data îmi pica fisa, ma opresc brusc și ma întorc spre intrare.
Eu nu am fost niciodată la ei și nu cred că sunt pregătită, deja știu că o să am o criză, căci am început sa plâng în hohote și să mă uit spre toate mormintele dinăuntru, încercând sa il caut pe al lor, sperând ca nu am sa il văd.
Am auzit pași, dar nu puteam sa fiu atentă sa văd cine e. Încep sa respir greu și ma dau în spate, ma țin de gât astupandu-mi cicatricea, dar ma țin strâns ca și cum as vrea sa o fac sa dispară. Doare!
Ma întorc în aceasta ipostaza sa văd cine ma urmărea și îmi observ vechii prieteni cum ma privesc, rămân stană de piatră, ei fiind destul de triști, observ ca blonda nu mai e cu ei. Imi întorc privirea în altă parte și îmi sterg lacrimile, vocea mea e mai răgușită și mai grea, de cand cu accidentul.
"Ati venit după mine ca să mă prindeți în această ipostază? Sa râdeți? Sau sa trageți concluzii singuri?! Vreti sa ma judecati pentru ce decizii am luat?!" ii privesc pe rând apoi mă mai depărtez puțin de cimitir și încerc sa pun un scut în jurul meu. Sonia vad ca are lacrimi în ochi, mereu când plangea una din noi, începea și cealaltă, avem o conexiune mare noi două, înaintează cu doi pași spre mine și ma privește intens, stăteam față în față, eram la fel de înalte. Îmi i-a mâna de la gât și privește, apoi ma trage în brațe, rămân înghețată din nou, nu știu cum să reactionez, doar mă uit în gol, nu pot răspunde la îmbrățișare, nu acum.
"Eu nu am fost niciodată supărată ca ai plecat, Sky! Sa ți minte asta, ok? Ai fost, ești și vei fi mereu prietena mea cea mai buna, mi-a fost extrem de dor de tine și sa ști ca te înțeleg perfect!" ma strânge mai tare acum, iar eu o indepartez imediat, trebuie să stea departe de mine, fac rău oamenilor, mi-am stricat până și fratele.
"Nu ma mai atinge, nu suport sa fiu atinsă" ma rastesc la ea, fapt ce ii lasa șocați, eu avand vocea mai diferita acum "Nu am nevoie de mila ta, Sonia! Nu am nevoie de nimic!" încerc sa ma uit urât chiar dacă ea și Vlad își dau seama că mint, ma cunosc prea bine, imi știu toate slăbiciunile, toate reacțiile și emoțiile care ma dau de gol când mint sau ascund ceva.
"Stiam ca ai devenit o scorpie, dar nici chiar asa" Agnes se găsește vorbind imediat și îmi dă o privire arogantă, Sonia ma întreabă din priviri ce naiba se intampla, Vlad se uita cercetând fiecare milimetru, iar ceilalți au rămas în continuare șocați.
"Mai bine scorpie decât falsă. Surpriză!" zambesc sarcastic, apoi privesc fugitiv pentru ultima oara cimitirul.
Ma întorc pe călcâie și încep sa merg spre casă, nu mai privesc în spate, nici în stânga, nici în dreapta, doar încerc sa ma abțin sa nu plâng din nou.
"Si mie mi-a fost dor!" spun încet și îndurerată mergând singură pe drum.
Mereu m-am gândit ca poate greșesc, ca poate nu este bine ce fac, dar asta ma ajuta in momentul acesta. Nu stiu daca in sensul bun. Ei trebuie sa plece de lângă mine, căci sunt pierdută, am murit in acea mașină răsturnată, eram plina de sânge, eram de nerecunoscut, Skyler pe care toți o stiau, ei bine, cred ca a murit in acel loc, unde am mai pierdut alte trei suflete, pe langa al meu.